Home / Politica si... / Criza / Trupele ruse dețin controlul în peninsula Crimeea

Trupele ruse dețin controlul în peninsula Crimeea

nsiukraine28214eRusia a promis că trupele sale vor rămâne în Ucraina pentru a-și proteja interesele și cetățenii până când situația politică va reveni la normal, informează BBC News.

Federația Rusă deține acum controlul militar în regiunea Crimeea, în ciuda avertismentelor Occidentului că astfel încalcă suveranitatea Ucrainei. În acest moment, aeroporturile din Crimeea sunt ocupate, iar două baze militare din zonă sunt încercuite, soldații din trupele de elită ruse fiind mult mai numeroși decât cei ucraineni, după cum transmite corespondantul BBC de la Sevastopol.

Aflat la Geneva, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că prin aceste măsuri Rusia nu face decât să-și apare cetățenii împotriva ”amenințărilor ultra-naționaliste” adăugând că noile autorități de la Kiev ”intenționează să facă uz de roadele victoriei lor pentru a încălca drepturile omului și libertățile fundamentale ale minorităților”. ”Violența ultra-naționaliștilor amenință viețile și interesele regionale ale rușilor și a populației vorbitoare de limbă rusă”, a subliniat Lavrov care a ținut să condamne și amenințările cu sancțiuni și boicoturi venite din partea Occidentului.

De partea sa, premierul ucrainean, Arseni Iațeniuk, a declarat că ”astăzi, opțiunile militare nu sunt pe masă”, dar a avertizat că orice încercare de ocupare a Crimeei va eșua. De asemenea, prim-ministrul de la Kiev a cerut sprijin politic și economic din partea puterilor internaționale.

În acest context, reprezentanții G7 (cele șapte puteri industriale ale lumii) au anunțat printr-un comunicat emis de Casa Albă că din cauza acțiunilor Rusiei au decis ”pentru moment, suspendarea participării la activitățile legate de pregătirea Summit-ului G8, programat la Soci în luna iunie”, informează BBC News.

Între timp, continuă încercările liderilor mondiali de a găsi o soluție pe cale diplomatică la criza din Ucraina. O reuniune de urgență a miniștrilor de Externe din UE este programată la începutul acestei săptămâni la Bruxelles, iar șeful diplomației americane, John Kerry și secretarul general adjunct al ONU, Jan Eliasson, vor ajunge în zilele următoare în Ucraina.

Despre Mădălina Elena Stanciu

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *