Material realizat de Irina Dudu
În urmă cu doar câțiva ani, Spania era prezentată drept un model de succes al industriei turistice europene, benefic atât pentru populație, cât și pentru economia locală. Astăzi, însă, în numeroase orașe, au loc proteste masive împotriva fenomenului de overtourism (supraturism), cetățenii acuzând acest fenomen pentru afectarea dreptului la locuință într-un mediu accesibil și liniștit. Din Barcelona și până în Insulele Baleare sau Canare, se poate observa adâncirea conflictului între interesele macroeconomice ale statului și dorințele spaniolilor de rând, conflict în mijlocul căruia se află aceeași întrebare: cât de profitabil mai rămâne turismul atunci când efectele sale negative asupra localnicilor și mediului depășesc beneficiile financiare?
Turismul reprezintă una dintre principalele surse de venit ale economiei spaniole, generând peste 12–13% din produsul intern brut și asigurând o dinamică de creștere economică ce depășește media europeană, precum și pe cea a unor state precum Franța, Germania sau Marea Britanie. În acest context, pe fondul instabilității geopolitice din Orientul Mijlociu și din alte regiuni care a redirecționat fluxurile globale de călători, Spania se apropie de pragul record de peste 100 de milioane de turiști străini anual, disputându-și prima poziție mondială cu Franța. Din punct de vedere economic, aceste cifre reprezintă un succes incontestabil. Pentru rezidenți, însă, realitatea este mult mai nuanțată. Creșterea continuă a numărului de vizitatori pune presiune asupra infrastructurii locale și accentuează criza locuințelor, decuplând piața imobiliară de realitatea salarială a localnicilor.
Primele semne ale degradării treptate a calității vieții au fost percepute de rezidenți încă din perioada 2016–2017. Nemulțumirea este vizibilă în special în rândul populației sub 45 de ani, care nu mai asociază turismul exclusiv cu prosperitatea economică. Aproximativ 28% dintre cetățenii spanioli au o opinie negativă cu privire la turiștii străini, iar aproape două treimi din populație își manifestă susținerea față de mișcările de protest.
Manifestații semnificative au avut loc chiar în anul 2026, în Mallorca, considerată una dintre principalele destinații estivale ale Europei. Protestele au fost organizate de platforme civice precum Menys Turisme, Més Vida („Mai puțin turism, mai multă viață”). Localnicii din comunități de coastă, precum Sa Ràpita, au recurs la gesturi simbolice care au devenit rapid virale pe internet, cum ar fi lanțul uman format pe o distanță de aproximativ doi kilometri de-a lungul plajelor, pentru a revendica spațiul public și a denunța degradarea habitatelor naturale.
Una dintre cele mai vizibile consecințe ale supraturismului este presiunea exercitată asupra pieței imobiliare. Sindicatul chiriașilor din Valencia explică faptul că proprietarii nu mai stabilesc tarifele în funcție de puterea de cumpărare internă, ci în raport cu veniturile și disponibilitatea de plată ale vizitatorilor străini, adesea de trei sau patru ori mai mari. Acest fenomen afectează în mod direct tinerii spanioli care doresc să-și cumpere o locuință sau să închirieze un apartament în zonele respective.
Mai mult decât discrepanțele dintre prețurile de pe piața imobiliară și veniturile localnicilor, acest val de turiști afectează și ecosistemele insulare din arhipelagurile Baleare și Canare. Supraturismul pune presiune asupra infrastructurii hidrologice și asupra resurselor de apă potabilă, o problemă care apare în contextul valurilor de căldură și al secetelor prelungite, amplificate de încălzirea globală. Pe lângă acestea, infrastructura publică este suprasolicitată în lunile de vârf. Servicii precum gestionarea deșeurilor, tratarea apelor uzate, transportul în comun sau sistemul medical de urgență funcționează în sezonul estival la limita capacității lor.
Efectele sunt resimțițe și la nivelul mediului înconjurător, mai ales asupra plajelor naturale, dunelor de nisip și rezervațiilor marine, degradate fizic și supuse unui stres continuu. Astfel, deși numărul mare de vizitatori contribuie la creșterea PIB-ului, acesta generează și cheltuieli asociate reparațiilor infrastructurii și refacerii zonelor naturale degradate. Mai mult, reprezintă și o sursă de tensiuni sociale, prin poluare fonică, aglomerație sau accentuarea traficului.
Este important de menționat faptul că fenomenul nu este unul izolat, fiind prezent și în alte mari destinații europene, precum Veneția sau Amsterdam. În Veneția, din cauza depopulării masive a centrului istoric, au fost introduse taxe de acces pentru vizitatori și a fost interzis accesul navelor de croazieră de mari dimensiuni în anumite zone. În Amsterdam, au fost adoptate restricții severe privind construirea de noi hoteluri și au fost lansate campanii de descurajare a turismului de divertisment agresiv.
Referitor la Spania, autoritățile au implementat o serie de măsuri pentru limitarea supraturismului. Guvernul a început aplicarea unor sancțiuni financiare pentru platformele care promovează spații de cazare neautorizate, măsură menită să readucă locuințele în circuitul chiriilor pe termen lung. De asemenea, au majorat taxele turistice municipale, în special pentru vizitatorii de pe navele de croazieră cu ședere scurtă, care nu aduc beneficii semnificative economiei locale, dar exercită o presiune disproporționată asupra infrastructurii. O ultimă măsură propusă de autoritățile spaniole este Strategia 2030, prin care Ministerul Industriei și Turismului finanțează redirecționarea fluxurilor turistice către regiunea „Spania Verde” din nordul țării. Campania își propune să depășească imaginea clasică a plajelor însorite și să atragă turiștii și către alte zone decât cele deja suprasolicitate.
Prin urmare, cazul Spaniei demonstrează că dezvoltarea turismului nu poate fi evaluată exclusiv economic. Atunci când aceasta conduce la creșterea costului vieții, la degradarea ecosistemelor naturale și la transformarea orașelor în spații orientate exclusiv către vizitatori, beneficiile financiare trebuie puse sub semnul întrebării. Astfel, menținerea unui echilibru între creșterea produsului intern brut, protecția mediului și calitatea vieții populației locale reprezintă una dintre principalele provocări ale politicilor publice contemporane, iar Spania se poate transforma într-un exemplu important pentru întreaga Europă.
