Home / Politica si... / Conflict / Serghei Lavrov avertizează că în Ucraina s-ar putea repeta scenariul din Georgia

Serghei Lavrov avertizează că în Ucraina s-ar putea repeta scenariul din Georgia

Sergey-Lavrov1Rusia va răspunde la fel cum a făcut-o în Georgia dacă interesele sale în Ucraina vor fi atacate, a avertizat ministrul de Externe de la Moscova, Serghei Lavrov,  care a cerut totodată ca trupele pe care Kievul le-a trimis în estul țării să fie retrase, informează BBC News.

“Dacă interesele noastre, interesele noastre legitime, interesele ruşilor sunt atacate în mod direct, aşa cum au făcut, de exemplu, în Osetia de Sud, nu văd altă cale decât de a răspunde, cu respectarea dreptului internaţional”, a declarat Lavrov în cadrul unui interviu acordat televiziunii de stat Russia Today, potrivit BBC News. Oficialul a făcut astfel referire la războiul din 2008 dintre Rusia și Georgia, când aceasta din urmă a trimis trupe în regiunea serparatistă Osetia de Sud unde controlul era deținut de rebelii sprijiniți de Federația Rusă. Șeful diplomației de la Moscova a lansat acuze la adresa Statelor Unite, despre care spune că ”trag sforile” în Ucraina, adăugând că Occidentul insistă doar pe necesitatea ca grupările pro-ruse să renunțe la arme.

Declarațiile liderului de la Moscova vin în contextul în care ucrainenii și rușii continuă să se acuze reciproc de încălcarea termenilor acordului încheiat la Geneva pe 17 aprilie, menit să pună capăt crizei și în condițiile în care Kievul a cerut reluarea operațiunilor ”anti-teroriste” în estul Ucrainei.

De câteva săptămâni, Guvernul de la Kiev se confruntă cu o revoltă armată a separatiștilor pro-ruși din estul țării care au ocupat clădiri administrative din mai multe orașe din regiunile Donețk și Luhansk, numind apoi propiii oficiali la conducerea instituțiilor. Se poate vorbi astfel despre metode similare celor folosite la începutul acestui an în Crimeea, regiune devenită între timp parte a Federației Ruse.

Kievul și Occidentul susțin că în spatele acțiunilor din estul Ucrainei se află Rusia, căreia Statele Unite i-au solicitat să ia măsuri pentru ca grupările prezente în zonă să renunțe la arme și să părăsească instituțiile publice ocupate. De asemenea, puterile occidentale au îndemnat Rusia să renunțe la retorica agresivă din ultima perioadă, care, potrivit acestora, ar putea avea drept consecință noi sancțiuni.

Despre Mădălina Elena Stanciu

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *