Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
Sistemul medical din Coreea de Nord se află în pragul colapsului, în ciuda promisiunilor conducerii statului de a garanta dreptul la sănătate pentru toţi cetăţenii, în condiţiile în care pacienţi au ajuns să-şi administreze metamfetamină pentru a-şi trata diverse afecţiuni, relatează The Guardian, citând o serie de rapoarte şi mărturii ale refugiaţilor nord-coreeni din China.
“Mulți dintre bolnavi folosesc ca și medicament <<gheața>> (metamfetamina – n.r.). Existe zeci de droguri ce sunt utilizate astfel, însă majoritatea vin din China și sunt mult mai scumpe” declară o femeie dintre refugiaţii din China. De asemenea, refugiaţii nord-coreeni dezvăluie că, în ciuda promisiunilor conducerii de la Phenian privind accesul la sănătate, statul se confruntă cu o lipsă de medicamente şi de infrastructură, pacienţii fiind nevoiţi să se trateze din surse proprii.
Asigurarea unui sistem de sănătate accesibil este unul dintre angajamentele fundamentale pe care statul coreean și le-a asumat, cetățenii privind spitalele și școlile ca pe unele dintre ultimele beneficii ale economiei planificate existente. În ultima perioadă însă, până și aceastea au început să se deterioreze tot mai serios, unii fiind de părere că factorii ce contribuie tot mai mult la agravarea situației sunt sancțiunile la care este supusă Coreea de Nord.
“Combinația perfectă între criza economică, pierderea sovieticilor ca și partener comercial, succesiunea unor dezastre naturale și sancțiunile stabilite pe plan internațional a provocat un adevarat haos în sistemul de sănătate “, declara Ricky Choi, un medic american, unul dintre co-autorii celui mai recent raport cu privire la nivelul serviciului de sănătate din Coreea de Nord. “Efectele acesteia sunt reprezentate de: un nivel insuficient de hrană pe cap de locuitor, insuficiența produselor farmaceutice produse la nivel local, scăderea nivelului de asigurare a condițiilor de trai, insuficiența suplimentelor medicale, reapariția bolilor infecțioase și nu in ultimul rând o creștere a nivelului mortalității.”
Comparând sistemul cu cele ale altor state similare din punct de vedere economic, situația nu pare atât de gravă , având în vedere Ethiopia care în 2009 a înregistrat un PIB aproximativ egal cu cel al Coreei de Nord și a avut o medie de 0,2 doctori și 2,4 asistente medicale la 10.000 de persoane pe când în Coreea media este de 33, respectiv 41 personal medical la 10.000 de locuitori.
Rapoartele arată însă că doar 6% din bugetul guvernului din Nord a fost alocat pentru sănătate, pe când procentul din Ethiopia a fost aproape dublu.
Condițiile din sistemul de sănătate sunt variate în funcţie de regiuni, susțin experții. Condiții mai bune se întâlnesc in centrele provinciilor și în special în capitală. Situațiile cele mai grave includ însă seringi reutilizate fără sterilizare și intervenții chirurgicale majore realizate fără anestezice, potrivit unui raport realizat de Amnesty International în 2010. Un fost pacient a relatat cum a fost ținut în timp ce i-a fost amputat piciorul, fără ca vreun anestezic să-i fie administrat pentru a calma durerea.
Organizația Mondială a Sănătății a criticat raportul, susținând că informațiile sunt neactualizate și nu reflectă progresele făcute cu ajutorul primit din exterior. Dar nord-coreeni ce și-au părăsit țara în decursul anului trecut și trăiesc acum ilegal în orașul Yanji, în nordul Chinei, susțin existența mai multor probleme, inclusiv scăderea abilităților în rândul medicilor tineri.
În timp ce în mod oficial tratamentul medical este gratuit, oferirea de alimente, cadouri, țigări sau bani asigură primirea unor servicii mai eficiente. Personalul medical se bazează pe asemenea donații în condițiile nivelului de trai din Coreea de Nord.
Han Myong-Hee, o fostă asistentă, declară că a demisionat deoarece își primea rația de hrană de două ori pe an în loc să o primească la fiecare două săptămâni. Spitalul în care aceasta lucra avea generatoare și se bucura de energie electrică suplimentară. Cu toate acestea, echipa medicală nu folosea aparatura specializată deoarece aceștia nu aveau personal calificat să le repare în cazul în care se defectau. Choi mai susţine că aparatura medicală pentru nou-născuţii din maternităţile din capitala Phenian este din anii ’70.
Pacienții sunt nevoiți să își procure singuri medicamentele, majoritatea depinzând de produsele chinezești de contrabandă, vândute la supra-preț. “Dacă suferi de o afecțiune minoră poate că vei plăti puțin însă majoritatea pacienților cu afecțiuni grave nu își permit să își plătească tratamentul necesar”, susține fosta asistentă.
Hazel Smith, specialist în cadrul Universității Central Lancashire, declară că cel puțin acum pacienții își pot procura medicamentele în comparație cu anii ’90 când era imposibil. Aceasta remarcă și faptul că sistemul preventiv de sănătate a funcționat în perioada în care s-au realizat programele de vaccinare în masă, programe susținute cu ajutorul Fundației Gates și a altor astfel de organizații. Bolile sărăciei ce au apărut în 1990, atunci când foametea din Coreea de Nord a atins apogeul, au început să afecteze din nou un număr tot mai mare de persoane. Co-autorul lui Ricky Choi, Sanghyuk Shin, susține că creșterea insuficienței alimentare, lipsa accesului la apă potabilă și condițiile de trai scăzute împiedică sistemul să ofere servicii preventive dar și curative.
Efectele sancțiunilor stabilite la nivel internațional au avut un impact major asupra unei țări de tipul Coreei de Nord, unde statul este principala sursă de asigurare a sănătății întregii populații. Acestea au afectat direct abilitatea statului de menține infrastructura sistemului, fapt ce determină pierderea de vieți umane.
