Home / Politica si... / Drepturi / Operațiune de sterilizare în masă în India. Cel puțin zece femei au murit și alte aproximativ 60 au fost spitalizate

Operațiune de sterilizare în masă în India. Cel puțin zece femei au murit și alte aproximativ 60 au fost spitalizate

WireAP_568a2bc13d9b41628c79b4fdc742da75_16x9_992Cel puțin zece femei au murit și aproximativ 60 au fost spitalizate în India, în urma unei operațiii de sterilizare în masă, potrivit unui oficial local, citat de AFP.

Aproximativ 80 de femei au fost supuse sterilizării laparoscopice, la sfârșitul săptămânii trecute, într-o tabără organizată de guvernul statului Chhattisgarh, într-un sat aflat la o sută de kilometri de capitala Raipur. Procedura constă în blocarea trompelor uterine, de obicei sub anestezie generală, și deși este una minim invazivă, multe dintre femei s-au confruntat cu înrăutățirea stării de sănătate, după această intervenție, ceea ce a alertat autoritățile.

Potrivit cotidianului Indian Express, toate intervențiile au fost facute în aproximativ cinci ore, de către un chirurg, alături de asistentul său.”Nu a fost un caz de neglijență. Este un medic cu experiență. Vom investiga acest caz”, a declarat principalul responsabil de sectorul de sănătate din districtul Bilaspur.  Autoritățile afirmă că înrăutățirea stării femeilor a fost cauzată de medicamentele administrate după operație.  În același timp, însă, poliția a depus o plângere împotriva chirurgului.

Sterilizarea femeilor este organizată în diferite state din India ca parte a unui program național care prevede subvenții de 1.400 de rupii (20 de euro) pentru femeile care se oferă să fie sterilizate. Există și cazuri în care guvernele unor state acordă femeilor automobile sau electrocasnice, dacă acestea acceptă operația.

Din dorința autorităților de a îndeplini anumite obiective cu privire la numărul de sterilizări, multe femei sunt obligate să suporte această procedură, uneori în condiții medicale necorespunzătoare, lucru denunțat de multe ONG-uri. De altfel, chiar anul trecut autoritățile dintr-un stat din estul Indiei au fost criticate vehement după publicarea de imagini cu femei lăsate inconștiente pe un câmp, în urma unei operațiuni de sterilizare în masă, efectuată într-un spital care nu avea capacitatea de a primi un număr foarte mare de pacienți.

Având în prezent aproximativ 1.250.000.000 de locuitori, India ar putea deveni în următorii 20 de ani, cel mai populat stat al planetei. 
 

 

Despre Mădălina Elena Stanciu

Vezi și

Retrospectiva 2024: Diplomația sub presiune. Declarații și Inițiative Marcante

Redactor: Irina Dudu Anul 2024 a fost considerat “cel mai mare an electoral din istoria …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *