Material realizat de Ioana Bădescu și Cristian Baciu
Scopul Iranului în contextul conflictului cu S.U.A și Israel
În actualul conflict cu Statele Unite ale Americii și Israel, autoritățile din Iran nu par să urmărească o victorie militară convențională. Strategia iranienilor este diferită: creșterea costurilor geopolitice și economice ale războiului până în momentul în care adversarii să fie forțați să se retragă sau să accepte o dezescaladare. În principiu, oficialii de la Teheran par să încerce să transforme conflictul într-o criză regională și globală, astfel încât continuarea operațiunilor militare împotriva lor să devină prea riscantă. Această strategie a devenit mai clară după atacurile coordonate ale liderilor din Statelor Unite ale Americii și Israel asupra celor din Iran, lansate la sfârșitul lunii februarie 2026, care au declanșat un răspuns militar iranian în întreaga regiune. În loc să se limiteze la lovituri directe asupra adversarilor, autoritățile din Iran au ales să extindă tensiunile în întregul Golf Persic prin atacuri direcționate către infrastructură și baze militare americane.
Potrivit unor analize militare, această strategie demonstrează lecțiile învățate de oficialii Iranului din confruntările anterioare. Liderii iranieni par să fi ajuns la concluzia că reținerea militară poate fi interpretată ca slăbiciune, motiv pentru care reacțiile actuale sunt concepute să fie mai dure și mai vizibile. În loc să încerce să învingă direct forțele americane sau israeliene, autoritățile de la Teheran încearcă să formeze un mediu în care escaladarea devine periculoasă pentru toți actorii implicați. Un element central al acestei strategii este perturbarea stabilității regionale. Atacurile iraniene din Golf sunt gândite să genereze incertitudine economică și politică în rândul statelor aliate cu oficialii de la Washington. Obiectivul este ca aceste state să exercite presiuni asupra Statelor Unite ale Americii pentru a reduce intensitatea conflictului, temându-se de un potențial război.
Strâmtoarea Hormuz este una dintre cele mai importante rute energetice din lume și are un rol esențial în acest conflict. Aproape o cincime din petrolul global trece prin acest punct strategic, iar orice amenințare la adresa navigației poate destabiliza piețele energetice. Oficialii iranieni au transmis mesaje ambigue în această privință: pe de o parte susțin că nu intenționează să închidă strâmtoarea, pe de altă parte avertizează că navele asociate cu adversarii pot deveni ținte militare. Prin menținerea acestei incertitudini privind securitatea transportului de petrol, liderii iranieni pot influența piețele globale și pot transforma conflictul într-o problemă economică mondială. Astfel, presiunea asupra adversarilor nu se manifestă doar pe plan militar, ci și în legătură cu riscul unor perturbări majore în comerțul energetic.
Opțiunile militare ale oficialilor iranieni rămân încă limitate. Infrastructura militară și conducerea strategică au suferit pierderi semnificative în urma atacurilor, iar posibilitatea de a susține un conflict direct pe termen lung este improbabilă. De aceea, strategia liderilor de la Teheran se concentrează pe factori indirecți: drone, rachete, presiune economică și destabilizare regională. Obiectivul reprezentanților iranieni nu pare să fie câștigarea războiului în mod convențional, ci transformarea acestuia într-un conflict prea costisitor pentru adversarii săi. Dacă escaladarea riscă să destabilizeze piețele energetice globale și securitatea regională, strategia oficialilor americani și a aliaților săi s-ar putea schimba. Puterea liderilor iranieni nu se exercită în capacitatea de a învinge, ci în abilitatea de a face războiul imposibil de gestionat.
Scenarii posibile pentru rezolvarea conflictului din Iran.
Războiul din Iran are posibilitatea de a se desfășura înspre mai multe scenarii, de la o tranziție rapidă, la perpetuarea regimului teocratic deja existent. Președintele Statelor Unite, Donald Trump a făcut un apel către cetățenii Iranieni pentru a îi mobiliza să se răzvrătească împotriva guvernului, adăugând că asta „ar putea fi singura șansă” a poporului pentru o perioadă îndelungată de timp. Schimbarea regimului pare a fi, în momentul actual, mai mult o dorință decât un plan concret.
Scenariul Tranziției Rapide.
Un scenariu al unei tranziții rapide, în care guvernul Iranului ar capitula este cel mai puțin probabil, întrucât Corpul Gărzii Revoluționare Iraniene (IRCG) nu s-ar preda unei populații ostile sau unui nou guvern democratic. Numele fiului fostului șah iranian, Reza Pahlavi, a tot fost vehiculat în presă și pe spațiile rețelelor de socializare ca o față a opoziției iraniene, însă mulți iranieni nu au încredere în acesta, amintindu-și de brutalitatea dictaturii conduse de tatăl acestuia.
Scenariul Venezuelan.
Administrația Trump ar putea să fie mulțumită cu alegerea unui succesor al lui Khamenei care ar fi aliniat intereselor Statelor Unite. În urma eliminării liderului Venezuelei, Nicolás Maduro, regimul a rămas în picioare, dar succesoarea lui a fost mult mai binevoitoare să aibă un dialog cu Washingtonul. Pentru a fi luat în considerare, scenariul ar avea nevoie de alegerea unui Ayatollah moderat pentru înlocuirea lui Khamenei, însă se pare că fiul fostului Lider Suprem, Mojtaba Khamenei, ar putea să preia această funcție, iar acesta este considerat provenind dintr-o aripă politică mai radicală, fiind în acord cu credințele politice ale tatălui său.
Scenariul Rezistenței Regimului
În această versiune, regimul actual ar fi încurajat de declarațiile lui Donald Trump în legătură cu durata campaniei militare de 3-4 săptămâni. Astfel, s-ar putea aștepta ca președintele american să retragă forțele americane, iar regimul să se perpetueze. Totodată, există un scenariu mai rău, în care programele de înarmare nucleară să fie accelerate în vederea creării unei bombe atomice. În urma atacurilor repetate, liderii Iranului ar putea ajunge la concluzia că această soluție este singura manieră prin care ar putea supraviețui.
Scenariul Războiului Civil și al Haosului
În acest scenariu, forțele regimului sunt slăbite de atacurile Statelor Unite și ale Israelului, care sunt determinate să distrugă republica islamică. În urma dezertării unor membrii și lideri ai IRCG, protestatarii s-ar întoarce în număr mare pe străzi. Profitând de pe urma haosului, mișcări separatiste ale minorităților iraniene (azeri, kurzi, beluci) ar putea să se înarmeze, și să lupte pentru independență, în timp ce regimul se confruntă cu posibile facțiuni de opoziție.
