Home / GeopoliticALL / Europa / O săptămână de știri din Moldova de peste Prut – presiune de aer moldovenesc, pompat de instituțiile europene

O săptămână de știri din Moldova de peste Prut – presiune de aer moldovenesc, pompat de instituțiile europene

Stabilitatea mimată a Republicii Moldova față de reformele europene pe care ar trebui să le îndeplinească, aduce cu sine neîncrederea instituțiilor europene față de politicile de la Chișinău. Conflictele interioare din RM generează tensiuni socialeși divizează populația în mișcări populiste și anti democratice. Mișcarea statalistă luptă împotriva unioniștilor, însă nu amintește de armata rusă din regiunea transnistreană care încalcă prevederile constituției ce ține de suveranitatea și independența statului Republicii Moldova.
Administrația găgăuză vrea să își numească chiar procurorii, nu și Chișinăul. Totodată bașcanul UTAG, Irina Vlah, cere autorităților de la Chișinău să fie implicată direct în formatul discuțiilor 5+2.
Peste ocean, Natalia Gherman, fostul ministru MAEI, se zbate pentru funcția de secretar general al ONU. În timpul unui briefing chiar a încurajat jurnaliștii să pună întrebări cu referire la situația economică din Moldova, însă nu a știut să le dea replica așteptată.
Liderul PSRM din RM se ține de proteste, astăzi, 16 aprilie, a împânzit Moldova de grupuri de oameni în diferite raioane ale RM, iar aceștia scandează că vor referendum și se declară împotriva unioniștilor, neavând minime cunoștințe de istoria Moldovei. Cu așa succes, experții moldoveni susțin că la toamnă se așteaptă o primăvară arabă în Republica Moldova.

TITLURILE SĂPTĂMÂNII

Autonomia Găgăuză poate avea propria procuratură; deja se elaborează proiectul de lege, scrie Gagauzinfo.md. Legea adoptată de Adunarea Populară din Găgăuzia este cauzată de reticiența deputaților moldoveni de a accepta amendamentele oficialilor găgăuzi la legea națională. Potrivit președintelui comisiei juridice, Ivan Burgudji, legea prevede ca Adunarea Populară să desemneze procurorii candidați în regiune, prezentând mai apoi dosarele acestea organelor procuraturii, însă oficialii de la Chișinău au ignorat statutul juridic al autonomiei.

republica moldova igor gorgan armataPreședintele RM, Nicolae Timofti, l-a demis pe comandatul Armatei Naționale, Igor Gorgan, informează Independent.md. Decizia vine după o perioadă îndelungată de controverse între ministrul Apărării Anatol Șalaru și Igor Gorgan, primul solicitându-i demisia comandantului Armatei Naționale. Gorgan l-a acuzat atunci pe Șalaru că ar încerca să „instaleze persoane docile lui în funcții cheie ale armatei”. De cealaltă parte, Șalaru l-a acuzat pe Gorgan de incompetență și că la baza numirii sale în funcție ar fi stat „supunerea față de PLDM”.

Independența justiției: în unele judecătorii, nici sistemele electronice nu au asigurat imparțialitatea repartizării dosarelor, scrie Gazate de Sud. Dosarele judecate de instanțele din Republica Moldova sunt împărțite între magistrați în mod aleatoriu cu ajutorul unui sistem electronic introdus în 2009 pentru diminuarea corupției. Dar în cel puțin două instanțe, Curtea Supremă de Justiție și Judecătoria Râșcani din municipiul Chișinău sistemul a fost ocolit, așa încât anumite dosare au ajuns la anumiți judecători. Procurorii anticorupție au intentat anchete penale, obținând decizii de condamnare în unul din cazuri. Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii spun că din luna septembrie 2015 sistemul, folosirea căruia este obligatorie în fiecare instanță, a fost îmbunătățit și manipularea lui ar fi exclusă. Specialiștii Centrului Național Anticorupție (CNA), care l-au studiat, au altă opinie.

Tiraspolul reduce taxele de import, informează agenția de presă IPN. Decizia de a reduce taxele de import are ca scop îmbunătăţirea situaţiei pe piaţa valutară a regiunii, care se confruntă cu un deficit foarte mare, de a mări concurenţa şi a contribui astfel la micşorarea preţurilor. Noile taxe vor fi în vigoare până pe 1 iulie când va fi examinată eficacitatea lor şi luată o nouă decizie.Între timp, banca centrală de la Tiraspol anunţă că pentru 12 aprilie cererea de valută depăşeşte 8 milioane de dolari şi nu poate fi satisfăcută pe motiv că nimeni nu oferă valută spre vânzare.

STATALITATEA – noua mișcare socială din Republica Moldova. Scopul acesteia este să lupte cu unioniștii, informează Europa Liberă. Printre activiștii mișcării se află și ambasadorul moldovean la București, Emil Ciobu. Ironia este că susținătorii acestei mișcări spun că acțiunile lor sunt apolitice. Ei își propun să fie o forță unificatoare ce ar consolida societatea în jurul principiului statalității. Ei planifică să organizeze profesioniști din diferite domenii de activitate într-un bloc unic, cu scopul primordial de apărare a independenței, suveranității și neutralității R.Moldova.

republica moldova irina vlah gagauziaAutonomia Găgăuză trebuie să fie implicată în procesul de negocieri privind reglementarea conflictului transnistrean în formatul “5+2”, a declarat bașcanul Irina Vlah în studioul UNIMEDIA. “Noi vorbim de mult timp despre faptul că eu, ca bașcan al Găgăuziei, să fiu inclusă în comisia de negocieri în formatul “5+2″, din partea moldovenească”, a menționat Irina Vlah. Bașcanul a declarat că Găgăuzia va deveni un exemplu pentru Transnistria atunci cînd în autonomie vor fi create condiții pentru dezvoltarea economiei și atragerea investițiilor, iar conducerea regiunii va fi capabilă să-și realizeze pe deplin atribuțiile, stipulate în legea privind statutul juridic special al Găgăuziei. Potrivit Irinei Vlah, această poziție a fost expusă în mod repetat conducerii Republicii Moldova și misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova.

Natalia Gherman, fostul ministru MAEI din RM, apreciată la ONU, informează Radio Chișinău. Prestația ambasadoarei Nataliei Gherman la audierile pentru poziția de Secretar General Organizației Națiunilor Unite, la New York, a fost considerată excelentă de către multiple delegații, se arată într-un comunicat de presă remis de fostul ministru de Externe al Republicii Moldova. După un set de întrevederi bilaterale și multilaterale, candidatul Republicii Moldova se va deplasa în vizită la Washington, unde va avea întrevederi cu oficiali din cadrul Casei Albe, Consiliul Național de Securitate, Congres și Departamentul de Stat. Natalia Gherman este unul din cei 9 candidați înscriși în cursa pentru ocuparea funcției de Secretar al ONU. Republica Moldova are în premieră un candidat propus pentru ocuparea acestui post.

republica moldova dorin chirtoaca primar chisinauPortatul de știri mbc.md se întreabă dacă e posibilă rechemarea lui Dorin Chirtoacă, din funcția de primar al Chișinăului. Ratingul gradului de încredere din partea alegătorilor a scăzut pînă la nivelul minim, în consiliul municipal răsună regulat cerințe privind demisia primarului general, opoziția pichetează sediul primăriei, iar primarul este însoțit peste tot de respingere și acuzații. Tot mai multe voci sunt în favoarea organizării și desfășurării unui referendum local pe tema demiterii lui Chirtoacă din fotoliul de primar general. În acest caz problema va fi considerată soluționată, dacă pentru înlăturarea lui din funcție va vota un număr egal sau mai mare de oameni, față de indicatorii de la alegerea primarului. Pentru a lansa procedurile preliminare, este suficientă o hotărîre susținută de două treimi ai membrilor consiliului municipal. Inițiativa de desfășurare a referendumului ar putea parveni și de la 10% din alegătorii din Chișinău.

Lipsa reformelor poate conduce la o Primăvară Arabă în RM, scrie portalul report.md. „Foaie de parcurs privind agenda de reforme prioritare”; constituirea în Parlament a Consiliului pentru integrare europeană; Strategie pentru integrarea Republicii Moldova în UE – toate au fost inventate de autoritățile de la Chișinău în ultima lună pentru a convinge partenerii europeni că guvernarea controlată de PD și blamată de societatea civilă este una pro-europeană. Demnitarii europeni salută rezervat pornirile retorice pro-europene ale Chișinăului, dar atenționează că în realitate se întâmplă inversul: justiția rămâne captivă, gruparea oligarhică din spatele guvernării acaparează în continuare instituțiile statului, corupția înflorește, iar implementarea prevederilor Acordului de Asociere cu UE este doar mimată.

Socialiștii organizează proteste în mai multe orașe ale RM. Vor interzicirea unioniștilor și anticipate, scrie Independent.md. Protestele, denumite „Marșuri pentru Moldova” se desfășoară astăzi, 16 aprilie, la Anenii-Noi, Cahul, Soroca, Edineț și Ungheni. „Noi avem statul nostru suveran Republica Moldova. Partidul Socialiștilor va face tot posibilul ca unioniștii în Moldova să fie interziși prin lege. Noi vom face tot posibilul ca oligarhii de la putere nu doare să fie scoși de la guvernare dar și puși la pușcărie pentru hoțiile care le-au făcut. Toate averea lor trebuie confiscată iar banii întorși poporului iar noi vom lupta pentru aceasta!”, a declarat Dodon la manifestația de la Edineț. Potrivit organizatorilor, la cele 5 manifestații participă 20 de mii de oameni.

Alla Tofan

Despre Alla Tofan

Vezi și

In Focus: Sistemul electoral prezidențial din Statele Unite ale Americii

Anul 2024 a fost un an electoral important, întrucât au avut loc o serie de …