Home / Documentar / O alternativă la nunta tradițională: Nunțile Umaniste

O alternativă la nunta tradițională: Nunțile Umaniste

Material realizat de Dora Timar

Există persoane care în viața lor de zi cu zi au adoptat fundamentele umaniste după care își orientează atât viața personală cât și acțiunile profesionale pe care le întreprind, aceste persoane eliberându-se de standardele sociale tradiționale și, alegând în schimb să îmbrățișeze o viața seculară, activistă, empatică și etică. Aceștia se pot căsători în mod umanist, fenomenul nunților umaniste luând avânt în ultimii 16 ani mai ales în Scoția și Irlanda, oferind posibilitatea persoanelor care nu se ghidează după o anumită religie să celebreze evenimente precum căsătoria într-un mod în care nu sunt supuși convenționalismului.

Ce este o nuntă umanistă?

O nuntă umanistă este o ceremonie semnificativă, non-religioasă care pune la dispoziție oamenilor oportunitatea, în circumstanțe normale, de a se căsători în mod unic, fără reguli prestabilite, oferindu-le flexibilitatea de a fi creativi și originali în crearea momentelor speciale ce vor constitui ziua nunții. 

Primele nunți umaniste din Scoția au avut loc acum 16 ani, când 82 de cupluri au decis să se căsătorească în această manieră având acordul legal al guvernului, iar de atunci numărul ceremoniilor oficiate de către umaniști a crescut masiv, chiar depășind numărul căsătoriilor religioase catolice din țară. Datele statistice din iunie 2020 au arătat că numărul căsătoriilor umaniste realizate pe teritoriul Scoției au acumulat 22.6% din totalitatea nunților din Scoția, pe când nunțile creștine formau 22.3% din totalitatea ceremoniilor.

Sursa foto: hitched.co.uk

În mod evident, faptul că este o nuntă non-religioasă, aceasta nu presupune gestionarea ritualului de către un preot sau pastor, dar nu întotdeauna situația a fost astfel. Multe guverne din diverse țări în continuare resping nunțile laice, și există obligativitatea ca mirii să înregistreze căsătoria la un oficiu civil, nefiind recunoscut statutul umanist al nunților în egalitate cu nunțile religioase. La foarte puțină distanță de Scoția, în Anglia și Țara Galilor, nunțile umaniste sunt recunoscute doar dacă este respectată condiția de căsătorie în cadrul unui oficiu civil, determinând astfel mii de cupluri din regiune să călătoarească în Scoția pentru a-și oficia nunta non-religioasă.

Diferențele esențiale dintre o nuntă umanistă și una religioasă constau în faptul că ritualurile tradiționale  dispar, nu există obligativitatea spovedaniei sau a împărtășaniei, nunta se poate oficia în orice perioadă a anului (spre deosebire de unele nunți religioase care sunt constrânse de perioade de post în care nu este permisă căsătoria) și ceremonia poate avea loc oriunde, existând flexibilitatea de a susține oficierea căsătoriei în afara altarului și bisericii. De asemenea, nunta poate avea loc într-un mod unic, structura desfășurării nunții fiind în întregime la latitudinea mirilor, deci, deși poate exista un delegat oficial din partea umaniștilor care să gestioneze jurămintele și discursul, cuplurile au libertatea de a decide ce anume va conține și cum se va desfășura nunta umanistă.

De ce nu sunt recunoscute universal nunțile umaniste?

Sursa foto: humanism.org.uk

În Marea Britanie există peste 70.000 de membri ai societății umaniste, fiecare aderând la un set de principii morale care definesc și deservesc societatea. Ceremoniile umaniste sunt create individual pentru a reflecta viața și natura celor implicați, și nu se rezumă doar la nunți. Spre exemplu, în cadrul înmormântării muzicianului de jazz George Melly, care era adept al umanismului, serviciul ceremonial a constat în discursul familiei, recitarea unor fraze importante din Moartea lui Falstaff (William Shakespeare), muzică jazz și chiar ascultarea unei înregistrări a lui George în care cânta piesa Autumn Leaves. Intimitatea momentului este direct proporțională cu originalitatea de care au dat dovadă cei apropiați în crearea ceremoniei, prin faptul că au avut libertatea de a-și aminti persoana îndrăgită într-o structură îndepărtată de ritualurile rigide tradiționale, existând un efort colectiv de a aduce recunoaștere persoanei decedate într-un mod natural și personal. În aceeași manieră, nunțile umaniste pot avea susținere de discursuri din partea apropiaților, activități creative și locații unice, fără a fi necesară recunoașterea acestora de către o instituție religioasă.

Umaniștii din Anglia au purtat lungi discuții în Parlament, cu reprezentanți locali și oficiali pentru a schimba legislația în vigoare în sensul în care căsătoria umanistă să fie recunoscută ca alternativă pentru căsătoria religioasă. Deși există promisiuni cu privire la legalizarea căsătoriilor umaniste, politicienii din Anglia au invocat mai multe îngrijorări cu privire la aceste nunți printre care faptul că nu sunt susținute într-un loc prestabilit (cum este în cazul nunților religioase biserica, moscheea și sinagoga), umaniștii preferând să organizeze nunțile în aer liber, un motiv care conform umaniștilor nu are argumente relevante la bază. Alte considerente oficiale de opunere a legii au fost legate de statutul legitimității ceremoniilor, incluzând căsătorii forțate sau false, și riscul ca întreprinderile de profit să intervină în oficierea evenimentelor. Totodată, Organizația Umaniștilor din Marea Britanie a oferit răspunsuri pentru îngrijorări, explicând aria de activități, integritatea organizației și angajamentul față de principiile etice. 

Nunțile umaniste se oficiază în mai multe țări, inclusiv în România, deși nu au statut oficial sau nu sunt recunoscute de către instituții cu autoritate în oficierea ceremoniilor. Astfel, persoane care nu simt că aparțin unei religii anume, dar sunt reuniți de aceleași idealuri umaniste continuă să se căsătorească, petrecând un moment autentic alături de oamenii apropiați și având convingerea că simbolistica personală pe care o conferă căsătoriei este mai importantă decât recunoașterea oficială a acesteia.

Sursa foto: BBC

Surse:
https://www.theguardian.com/commentisfree/2018/sep/17/humanist-weddings-scotland-england-wales

https://www.theguardian.com/world/2018/aug/14/what-god-has-not-joined-together-the-rise-of-the-humanist-wedding

https://inews.co.uk/news/scotland/humanist-marriages-overtake-christian-scotland-455735

https://www.bbc.com/news/uk-scotland-33146224

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …