Material realizat de Diana Voicu
Au trecut șapte luni de când Siria s-a eliberat de regimul opresiv al familiei al-Assad, care a guvernat cu brutalitate țara timp de jumătate de secol. Astăzi, un fost militant Al-Qaeda conduce statul și își dorește să organizeze alegeri parlamentare în luna septembrie. Acestea ar urma să reprezinte primul scrutin de la lovitura de stat din data de 8 decembrie 2024, care a pus capăt mandatului lui Bashar Al-Assad prin capturarea capitalei Damasc de către rebeli. Anunțul a venit duminică, în contextul unor noi tensiuni și conflicte, în special după violențele din ultimele săptămâni dintre beduini și druzi care s-au soldat cu sute de victime în provincia Suwayda.
Noul președinte interimar al Siriei, Ahmed Al-Sharaa, este fostul lider al grupului rebel islamist HTS care a condus operațiunea militară de răsturnare a regimului lui Al-Assad. Acesta a condus țara de-facto încă din luna decembrie, când declara în presă că organizarea unor alegeri ar putea dura până la patru ani. Potrivit The Guardian, tot atunci promitea că era post-Assad va include toate fațetele societății siriene și că toate minoritățile etnice și religioase vor fi integrate în procesul de restructurare statală. De la numirea sa ca președinte interimar pentru o „perioadă de tranziție”, Al-Sharaa a dizolvat vechiul Parlament, dar și agențiile militare și de securitate, a numit un consiliu legislativ și a anulat Constituția din 2012. El considera atunci că principalele priorități ale țării ar trebui să fie umplerea vidului de putere, menținerea păcii civile și reconstrucția instituțiilor statului.
Estimările inițiale referitoare la organizarea unor viitoare alegeri la care să poată vota populația generală s-au dovedit a fi corecte, noile autorități fiind nevoite să găsească o soluție temporară. O constituție provizorie semnată de Al-Sharaa în luna martie prevedea înființarea unui Comitet Popular care să funcționeze ca Parlament interimar până la adoptarea unui set de legi permanent și organizarea unor alegeri generale, un proces care ar putea dura ani de zile. Conform Euronews, pe 27 iulie, Mohammed Taha al-Ahmad, directorul Comitetului Superior pentru Alegerile Adunării Populare a confirmat pentru SANA, agenția națională de știri, că următorul scrutin este programat pentru perioada 15-20 septembrie și că va fi organizat sub autoritatea președintelui interimar. Mai mult decât atât, autoritățile au promis prevederi care vor fi o premieră pentru scena politică siriană. Taha al-Ahmad a confirmat că alegerile se vor desfășura în conformitate cu standardele democratice impuse de Occident. Procesul de selecție a noilor parlamentari ar trebui să fie supravegheat de observatori internaționali, obiectivi, iar distribuția locurilor va fi diferită, fiind luat în considerare ultimul recensământ al populației din 2011. Oficialii sirieni au anunțat că numărul de locuri va crește de la 150 la 210, 20% dintre acestea trebuind să fie rezervate pentru femei.
Toate aceste prevederi nu asigură, însă, existența unui proces transparent și democratic. Implicarea lui Al-Sharaa va juca un rol crucial: o treime din cele 210 de locuri din noua adunare legislativă vor fi desemnate direct de președintele interimar, în timp ce restul de 140 vor fi ocupate prin alegeri la nivel provincial. Acestea se vor baza pe colegii electorale – organisme formate din alegători însărcinați cu desemnarea viitorilor parlamentari pentru fiecare provincie în parte. Analiștii politici sunt de părere că decizia guvernului de a opta pentru un scrutin indirect se bazează pe constrângeri pragmatice, cu privire la dificultățile logistice întâmpinate. După treisprezece ani de război civil, populația siriană este împrăștiată în interiorul și în afara țării, nu există un recensământ actualizat, cele mai recente date fiind vechi deja de paisprezece ani, iar milioane de oameni încă nu au documente de identitate adecvate. Astfel, având în vedere amploarea provocărilor, organizarea unui scrutin național direct ar fi aproape imposibilă condițiile actuale. Totuși, această soluție temporară servește și scopurilor guvernului, oferindu-le posibilitatea de a controla mai eficient reconstrucția statului într-o perioadă de tranziție delicată.
În afară de obstacolele referitoare la deceniile de regim opresiv ce au afectat profund țara pe plan politic, economic și social, Siria cunoaște în prezent o divizare din ce în ce mai puternică în ceea ce privește opiniile populației față de noua conducere de la Damasc, după izbucnirea violențelor din Suwayda de la începutul acestei luni. Luptele au provocat decesul a sute de persoane și relocarea mai multor așezări din provincia sudică, zguduită și de intervenția ulterioară a Israelului. Autoritățile israeliene au declarat că atacurile lor au venit în sprijinul minorității druze, unul dintre principalii actori implicați în conflict. Intervenția forțelor guvernamentale siriene a fost, de asemenea, criticată de către experți. Se pare că unele trupe s-ar fi aliat cu beduinii, executând civili druzi și jefuindu-le locuințele. Astfel, localnicii au simțit că promisiunile oficialilor de a respecta toate grupurile etnice nu sunt respectate și că unitatea națională absolută este un obiectiv intangibil. Toate aceste tensiuni crescute riscă să amenințe fragila tranziție postbelică a Siriei, pe care oficialii urmăresc acum să o consolideze prin primele alegeri parlamentare de la căderea regimului ce stă la baza stării actuale a statului sirian.
În ciuda perioadei măcinate de violențe, conflicte etnice, corupție și dificultăți pe plan politic pe care Siria o traversează în momentul actual, numirea unui nou corp legislativ ar putea reprezenta, totuși, o formă de progres și ar putea aduce cu sine schimbări importante în stat, dacă noii oficiali își vor respecta promisiunile de a urmări în primul rând interesele civililor și de a transforma Siria într-o societate deschisă și incluzivă pentru toate grupurile sociale, indiferent de etnie, religie sau sex.
Politicall.ro Educare prin informare
