Japonia si statele apartinand Asiei de Sud-Est (ASEAN) au cerut, sambata, libertatea spatiului aerian si maritim, in timp ce insistenta militara a Chinei creaza tensiuni regionale dupa ce navele militare chineze si americane abia au evitat coliziunea pe Marea Chinei de Sud, precizeaza Reuters.
Recent, China a anuntat crearea unei noi zone de aparare aeriana, ce va cuprinde insulele disputate in Marea Chinei de Est, dar si revendicari teritoriale in Marea Chinei de Sud. Acest fapt a starnit ingrijorari ca orice incident minor in marile disputate s-ar putea transforma rapid in ceva mai mult.
Incidentul dintre USS Cowpens, crucisatorul american purtator de rachete ghidate si o nava de razboi chineza, care opera langa singurul portavion chinez, Liaoing, a fost cel mai important incident maritim dintre SUA si China, in Marea Chinei de Sud, din 2009. “Daca China va continua sa conteste prezenta fortelor navale straine in Marea Chinei de Sud, este doar o chestiune de timp pana cand un incident mortal se va produce.”, declara Carl Thayer, expert in probleme de securitate la Academia Fortelor Apararii din Australia.
Shinzo Abe, prim-ministrul Japoniei, impreuna cu liderii ASEAN, au cazut de acord la un summit in Tokyo asupra nevoii de a avea libertate in spatiul maritim si aerian si de a gasi rezolvari pasnice tuturor disputelor. Afirmatia nu critica noua zona de aparare aeriana a Chinei, ceea ce a starnit proteste din partea Japoniei, Statelor Unite si Coreei de Sud. Mai tarziu, in cadrul unei conferinte, Abe a declarat: “Zona de aparare aeriana pe care CHina a stabilit-o in Marea Chinei de Est incalca libertatea de aviatie desupra marilor libere, ceea ce este lege in dreptul international. Cerem Chinei sa anuleze toata masurile care ,asemenea acesteia, incalca ordinea generala.”
Summitul Japonia-ASEAN reprezinta piesa centrala a unei adunari regionale oficiale, pe durata a trei zile, sarbatorindu-se astfel patruzeci de ani de legaturi diplomatice. “Mi-as dori sa construiesc un viitor in zona Asia-Pacific in care ne respectam cultura fiecaruia si in care realizam un sistem economic nu prin forta, ci prin eforturile noastre si prin puterea statului de drept,” a mai declarat Abe in cadrul summitului.
Un oficial al departamentului de aparare SUA a refuzat sa lanseze speculatii cu privire la intentiile vasului chinez care se indrepta inspre Cowpens. U.S. Navy a declarat ca nava Cowpens facea operatiuni normale de libertate a navigarii atunci cand incidentul s-a produs. Washington insista ca SUA precum si alte natiuni au dreptul de a realiza operatiuni de rutina in ape internationale, insa Beijing se opune frecvent operatiunilor americane de supraveghere din interiorul zonei sale economice exclusive.
China a lansat portavionul Liaoning pe Marea Chinei de Sud, la cateva zile dupa ce a anuntat noua zona de aparare aeriana.
Guvernantii japonezi considera actiunile Chinei drept “masuri nesabuite si riscante”, in timp ce agentia oficiala de presa chineza Xinhua declara ca Abe “va folosi din nou aceasi placa – China e de vina-“ la summitul ASEAN.
Un comentariu
Pingback: 2016