Peso-ul argentinian a inregistrat joi cea mai abrupta scadere din 2002, fata de dolarul america, de 16%, dupa
ce banca centrala a redus interventiile pentru sprijinirea monedei, informeaza The Guardian.
Avnd in vedere ca rezerevele de valuta au scazut la minimul ultimilor sapte ani, moneda argentiniana nu a mai scazut atat de mult din anul 2002, cand tara s-a aflat in mijlocul colapsului economic. Aceasta devalorizare a peso-ului in raport cu dolarul american ar putea duce la agravarea inflatiei din tara, care este printre cele mai grave din America Latina, potrivit analistilor economici.
Conform The Guardian, valoarea unui peso era de 6.88 per dolar marti, iar imediat a doua zi moneda s-a depreciate ajungand la 7.14 per dolar. Pe piata neagra, unde moneda argentiniana este si mai slaba, a avut loc o scadere de 6 procente, ajungand joi la un curs de 13 peso per dolar.
In timp ce Turcia a vandut dolari pentru a sprijini lira nationala, banca centrala a Argentinei a permis devalorizarea monedei nationale prin reducerea sprijinului de pe piata schimbului valutar, permitand astfel sa ajunga la cel mai scazut nivel din ultimii 12 ani, scrie Bloomberg.
Aceasta depreciere brusca este probabil cauza unei noi strategii guvernamentale de a opta pentru o devalorizare brusca in locul uneia treptate, este de parere Juan Pablo Ronderos, analist economic la firma de consultanta abeceb.com.
“Primul semn al acestei schimbati a fost marti, deoarece banca centrala nu si-a aratat intentia de a interveni pana la pranz, iar miercuri si astazi a disparut de pe piata”, declara joi, Ronderos, citat de The Guardian. “Devalorizarea treptata nu functiona deoarece banca centrala a continuat sa-si sacrifice rezervele, iar acest lucru s-a reflectat in preturile bunurilor de consum”, a mai explicat Ronderos.
Analistii se asteapta ca inflatia din Argentina sa ajunga la un procent mai mare de 30% anul acesta, devenind astfel dupa Venezuela, a doua tara din America Latina cu cea mai mare rata a inflatiei.
“Scaderea brusca va agrava inflatia, desi impactul poate fi atenuat de faptul ca unele importuri vor fi deja achizitionate la cursul de schimb mult mai slab pe piata neagra”, este de parere analistul Neil Shearing, economist sef pentru piete emergente la Capital Economics Londra. “Imaginea de ansamblu este, insa, faptul ca proasta gestionare economica a ultimului deceniu a impins din nou tara in pragul dezechilibrului”, a mai spus Shearing.
Criticii guvernului de stanga, condus de Cristina Kirchner, considera ca aceste probleme economice se datoreaza cheltuielilor mari pentru programe sociale, extinderea de reglementari a afacerilor si nationalizarea unor companii.
In timpul crizei financiare din perioada 2001-1002, Argentina a fost tinuta departe de pietele globale de credit datorita incapacitatii de plata a datoriei sale. Astfel, oficialii au incercat sa pastreze dolari in tara pentru ca banca centrala sa poata achita datoriile guvernamentale. Dar rezervele bancii au scazut la 29 miliarde de dolari, cel mai scazut nivel din ultimii sapte ani, in ciuda supravegherii valutare tot mai restrictive, menita sa opreasca scurgerea de capital. Controalele fac aproape imposibil schimbarea legala a peso-ului in dolari, tocmai de aceea multi argentinieni au apelat la piata neagra pentru acest lucru, fiind inca bantuiti de amintirile crizei financiare, cand bancile au inghetat depozitele si monda nationala si-a pierdut valoarea. Oamenii vor sa cumpere dolari tocmai pentru a avea rezerve.
Conform ultimelor date oferite de Bloomberg, preturile in Argentina au crescut, la bunuri de consum precum frigiderele, pana la sticlele de vin. Astfel, la un magazin din centrul Buenos Airesului, pretul unui frigider a crescut de la 21,1199 pesos – in 22 ianuarie – la 27,499, in 25 ianuarie. La doua strazi departare, intr-un magazine de vinuri, o sticla de vin a ajuns sa coste 226 pesos, cu 26 de procente mai mult decat acum doua zile. Comerciantii au crescut preturile in aceasta saptamana cu 15 procente , pe fondul devalorizarii peso-ului fata de dolar, dar si a cresterii costului importurilor.
“Frigiderul este ansamblat in Argentina, dar toate componentele sunt importate”, a declarat pentru Bloomberg, comerciantul Andre Viera. “Doamna care a venit miercuri si a spus ca vine sambata sa cumpere frigiderul pe care si-l doreste probabil ca va avea un soc teribil”, a mai adaugat acesta.
“Politica noastra de administrare a monedei nationale a atins un nivel acceptabil de convergenta pentru obiectivele noastre economice”, a declarat Jorge Captanich, seful cabinetului de ministri, reporterilor aflati la palatal prezidential in aceasta dimineata, relateaza Bloomberg.
Lorenzo Sigaut, economist sef la compania de cercetare Ecolatina, din Buenos Aires, a declarat ca devalorizarea peso-ului va duce la cresterea preturilor, deoarece vanzatorii vor trebui sa acopere cheltuielile astfel incat sa exsiste si profit, iar peso-ul va fi si mai slab. “Devalorizarea duce la nesiguranta. Ianuarie era deja o luna in care inflatia era destul de ridicata si fara aceasta devalorizare. Pretul transportului, combustibilului, produselor alimentare si bauturilor au crescut foarte mult. Estimam o crestere de minim 3% a preturilor de consum in aceasta luna”, a declarat Lorenzo Sigaut pentru sursa citata.