Home / GeopoliticALL / Africa / O treime din populația Globului este afectată de lipsa toaletelor

O treime din populația Globului este afectată de lipsa toaletelor

poopOficialii ONU susțin că eșecul de a îmbunătăți condițiile de igienă și defecarea în aer liber amenință viețile a o treime din populația globului, informează The Guardian.

Lipsa de progres în ceea ce privește construirea toaletelor și încetarea defecării în aer liber are un efect major asupra sănătății, siguranței, educației, prosperității și demnității a peste 2,5 miliarde de oameni, a averizat secretar general adjunct al ONU, Jan Eliasson.

În contextul demărării unei dezbateri la nivelul ONU cu privire la stabilirea obiectivelor de dezvoltare și în urma evenimentelor din India-  unde două fete au fost violate și ucise când s-au aventurat pe un câmp pentru a-și face nevoile- Eliasson a declarat că această lipsă de evoluție se poate dovedi a fi dezastruoasă pentru o treime din umanitate.

„Condițiile de igienă sunt foarte importante, progresul acestora va duce îndeplinirea a cel puțin patru dintre celelalte obiective ONU. Una dintre principalele cauze ale mortalității juvenile este diareea și dezinteria  cauzate de apa nepotabilă și lipsa condițiilor de igienă. Putem începe să rezolvăm aceste probleme prin tratarea problemelor de sănătate ale mamelor: nici nu vă imaginați câte femei mor la naștere din cauza lipsei apei curate. Astfel este afectată și educația pentru că oamenii nu pot merge la școală când au asemenea probleme și așa se pierd oameni ce pot fi productivi și munci”, a declarat acesta.

Eliasson a mai declarat că amenajarea toaletelor pentru femei este fundamentală pentru asigurarea egalitații de gen, a educației și a siguranței. În Africa, în particular, există situații în care fetele nu au toalete în școli.”E simplu să amenajezi toalete pentru băieți, însă e puțin mai complicat în cazul fetelor care necesită mai multă intimitate. Astfel apar situații oribile precum cea din India.”

Potrivit rapoartelor ONU, 2,5 miliarde de oameni încă nu beneficiază de toalete moderne situația fiind aproape de cea din 1990 cand 2,7 miliarde de oameni nu aveau acces la condiții de igienă normale. S-a dovedit că numărul oamenilor care au acces la telefoane mobile este mai mare decât al celor care au acces la toalete.

Deși s-au făcut progrese în ceea ce privește apa potabilă, 780 de milioane de oameni nu au acces la apă curată. Nu se poate spune însă că progrese similare au fost realizate și în ceea ce privește igiena. De aceea salubrizarea este unul din obiectivele principale de dezvoltare ale mileniului pentru ONU.

În sfârșit toaletele și defecarea nu mai sunt un subiect tabu. Un exemplu în acest sens îl constituie India, unde actualul prim-ministru, Narendra Modi, a abordat problema igienei în timpul campaniei electorale unul din sloganurile sale fiind: „Să construim mai întâi toalete și mai apoi temple.”

Asigurarea condițiilor de igienă a început să devină importantă și în statele din Africa sub-sahariană. Prim-ministrul Republicii Democrate Congo- un stat afectat profund de violența sexuală, a declarat: ”Prevederile cu privire la toalete au implicații directe asupra educației și egalitații de gen. Nu e vorba doar de sălile de clasă, e nevoie să asigurăm toalete atât băieților cât și fetelor, pentru a limita riscul ca fetele să fie atacate când merg la toaletă. Astfel părinții își vor trimite copii la școală știind că fetele sunt în siguranță”.

Investirea în salubritate poate schimba viețile oamenilor. Secretarul adjunct al ONU a mai declarat că atenția ar trebuie să fie îndreptată asupra zonelor urbane, și nu asupra celor rurale, în orașe riscul izbucnirii unor epidemii de dezinterie fiind mult mai ridicat: ”Trebuie să renunțăm la tabuurile învechite și să discutăm deschis despre aceste probleme”. Singapore constituie un exeplu în acest sens, propunând anul trecut Organizației Națiunilor Unite ca ziua de 19 noiembrie să fie declarată Ziua Mondială a Toaletelor, pentru a atrage atenția la nivel global în legătură cu problemele sanitare și de igienă.

Despre Marilena Veronica Ene

Vezi și

In Focus: Sistemul electoral prezidențial din Statele Unite ale Americii

Anul 2024 a fost un an electoral important, întrucât au avut loc o serie de …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *