Kenya Iese în Stradă pentru Democrație: Între Rezistență Civică și Represiune Statală

Material realizat de Anca Badea

Manifestațiile pro-democrație din Kenya s-au soldat cu 11 decese și peste 500 de arestări, potrivit rapoartelor autorităților locale. Aceste demonstrații, numite Saba-Saba (sau șapte-șapte), se desfășoară anual la aceeași dată și marchează trecerea la democrație cu pluripartidism prin care Kenya a trecut în urma protestelor din 7 iulie 1990.

Statul se confruntă cu un val de proteste violente ce au început anul trecut, ca urmare a adoptării unor măsuri austere din punct de vedere economic ce au crescut taxele în mijlocul unei crize financiare legate de costurile de trai. Acestea au stârnit furie în rândul populației ce este în proporție de 80 la sută blocată la locuri de muncă informale și prost plătite. Astfel de manifestații au fost organizate în principal de tineri și pretind revendicări precum guvernanță îmbunătățită, responsabilizare statală extinsă, dar și justiție pentru victimele brutalității poliției. Protestul din 7 iulie s-a transformat, așadar, într-un apel extins pentru demisia președintelui actual William Ruto. 

Cu o zi în urma protestului, o conferință de presă a Comisiei pentru Drepturile Omului din Kenya, ce solicita încetarea violențelor statului, a fost întreruptă de un grup de bărbați înarmați ce scandau “nu va fi niciun protest azi”. Protestatarii au acuzat autoritățile că ar plăti vandali înarmați pentru a le perturba și discredita mișcarea, în timp ce guvernul a comparat demonstrațiile acestora cu o încercare de lovitură de stat. 

Forțele de securitate din Nairobi au blocat înainte de protest drumurile principale din oraș și drumurile ce duc spre clădirea Parlamentului, precum și la biroul și reședința președintelui. Demonstranții au încercat să treacă de cordoanele de poliție prin aprinderea de focuri, însă au fost respinși cu gaze lacrimogene și tunuri de apă. Poliția locală a emis ulterior o declarație în care îi lăuda pe ofițeri pentru “reținere excepțională și profesionalism în fața provocărilor și violențelor susținute”. Manifestațiile s-au extins către 17 regiuni din 47 ale țării, soldându-se, cumulat, cu 11 decese civile. 

Contextul situației actuale evocă amintirea protestelor din 1990, ce reprezintă un simbol național al rezistenței civice și al luptei pentru libertate democratică în Kenya. Încercarea regimului autocratic prezidat de Daniel arap Moi de represiune a mișcării de rebeliune cetățenească prin brutaliatea poliției s-a soldat, la acel moment, cu sute de decese, mii de arestări, dar și acte de tortură și încălcare a drepturilor umane împotriva disidenților. 

Cu toate acestea, ajutorul financiar acordat de țările occidentale, preocupate de respectarea drepturilor omului, a fost condiționat de reforme politice și economice. Moi a acceptat, astfel, în decembrie 1991, un amendament constituțional ce stabilea alegerile multipatrite și făcea trecerea de la sistemul monopolizat de partidul său, KANU. Președintele a continuat, însă, să rămână la putere de atunci încă două mandate consecutive și și-a selectat membrii de cabinet din același partid, ignorând de facto reforma politică.

Președintele actual, William Ruto, are legături directe cu trecutul autoritar al țării. Acesta este unul dintre fondatorii facțiunii de tineret a aceluiași KANU, preluând chiar funcția de secretar general al partidului în 2005. Ba mai mult, a ocupat funcția de ministru de interne în timpul ultimului mandat al lui Moi. 

Protestatarii de acum îl asociază pe acesta, prin istoricul său politic, dar și prin deciziile pe care le-a promulgat din funcția de președinte, cu ideea de corupție. Cu toate acestea, deși presiunile publice merg în direcția demisiei lui Ruto, acesta a declarat că nu intenționează să părăsească funcția, avertizând că, în cazul în care Kenya nu există pentru el, nu va mai exista nici pentru mulți alții.

Conjunctura politică din Kenya de astăzi sună ca un ecou al situației din 1990. Rememorarea tradiției rezistenței civice și a luptei pentru libertăți democratice a reușit să mobilizeze populația pentru a-și apăra, din nou, drepturile constituționale, în ciuda împotrivirii autorităților. Contextul stârnește, totodată, îngrijorări cu privire la garantarea protecției drepturilor omului și a democrației din zonă, într-un stat ce asuprește vocile disidente.