Home / A fost azi în lume / Înconjurul lumii în 10 titluri de actualitate – 23&24 aprilie

Înconjurul lumii în 10 titluri de actualitate – 23&24 aprilie

Material realizat de Oana Hroștea și Marilena Veronica Ene

Turneul președintelui american Barack Obama în Europa și întâlnirea acestuia cu aliații săi britanici și germani a reprezentat principalul eveniment politic al sfârșitului de săptămână, șeful de la Casa Albă nerămânând dator totodată și cu o replică adresată regimului de la Phenian care a cerut stoparea execrițiilor militare din zonă în schimbul încetării testelor balistice ale Coreei de Nord. Totodată, avionul solar angrenat într-un tur al lumii, Solar Impulse 2, a încheiat cel mai periculos zbor deasupra Oceanului Pacific după ce a decolat din Hawaii și a aterizat în California. În Turcia, represiunea autorităților împotriva libertății de exprimare continuă după ce jurnanista Ebru Umar a fost arestată ca urmare a unei postări critice la adresa președintelui Recep Erdogan. În sfârșit, un proiect de salvare a agriculturii tradiționale a fost lansat în Palestina sub forma unei bănci de semințe cu scopul de a prezerva una dintre ocupațiile ancestrale ale populației din regiune.

TITLURILE WEEKEND-ULUI

Directorul CIA, John O. Brennan, a fost trimis vineri de către administraţia Obama în Bosnia și Herțegovina pentru o serie de întâlniri pe tema combaterii terorismului deoarece oficiali ai serviciilor secrete se tem că grupul terorist al Statului Islamic plănuieşte să construiască un front terorist în sud-estul Europei, relatează Washington Times. Brennan a ajuns în Sarajevo într-o vizită neaşteptată din Arabia Saudită unde a avut întâlniri de-a lungul săptămânii cu oficiali de rang înalt din şase naţiuni arabe. Goran Salihovic, conducatorul grupului anti-terorist din Herţegovina, a declarat vineri reporterilor “The Associated Press “ că vizita directorului CIA a fost „o adevărată onoare” şi că îl vor informa cu activităţile lor împotriva terorismului.

După zilele petrecute în Londra, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a efectuat o vizită în Germania unde s-a întâlnit cu cancelarul german Angela Merkel, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai săi, înştiinţează Reuters. Fiind ultima sa zi petrecută în Europa, acesta a încercat să discute despre alianţa dintre SUA și Uniunea Europeană, care constă în crearea celui mai mare târg industrial din lume, considerându-l esenţial pentru creşterea economiei, despre învingerea militanţilor Statului Islamic și alte probleme de interes global. Obama, care se afla în ultimele nouă luni ale mandatului său de preşedinte, a petrecut trei zile în Londra unde a încercat să convingă statul britanic să rămână în Uniunea Europeană.

Coreea de Nord susține că va înceta testele cu rachetă și va renunța la ambițiile nucleare dacă Statele Unite ale Americii vor renunța la exercițiile militare anuale din Coreea de Sud, informează The Independent. Ministrul de externe nord-coreean a declarat într-un interviu în premieră acordat presei occidentale, că SUA greșește complet dacă își imaginează că sancțiunile economice vor opri testele nucleare din regatul eremit. “Noi am făcut o ofertă foarte logică guvernului american”, a mai declarat acesta. În aceeași zi, președintele Barack Obama a declarat că nu va lua în considerare oferta Coreei de Nord, care continuă să acționeze provocativ, weekendul acesta lansând o rachetă de pe un submarin.

turcia olanda ebru umar ziarista critica erdoganUnei jurnaliste olandeze i-a fost interzis să părăsească Turcia sâmbătă, fiind ulterior arestată din cauza unei postări de pe un site de socializare considerată critică la adresa preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdoğan. Ebru Umar, o bine-cunoscută jurnalistă, atee și feministă de origine turcă, a postat secvenţe dintr-un articol critic la adresa preşedintelui Erdoğan realizat pentru o televiziune olandeză pe Twitter, fapt ce a dus la arestarea ei, relatează The Guardian.


Aparatul de zbor Solar Impulse 2, propulsat doar cu ajutorul energiei solare, a completat una dintre cele mai periculoase etape ale zborului în jurul lumii pe care îl efectuează, după ce a aterizat în siguranță la capătul unui zbor de 56 de ore între Hawaii și California, survolând printre altele și celebrul pod Goldensolar impulse avion solar zbor pacific hawaii californiaGate din San Francisco, scrie The Guardian.
Aeronava și-a început călătoria în jurul lumii în martie 2015, din Abu-Dhabi, și a făcut câteva opriri în Oman, Myanmar, China și Japonia. Călătoria trans-pacifică a fost cea mai periculoasă parte a călătoriei deorece existau puține locuri în care s-ar fi putut ateriza în caz de urgență.

Preşedintele Ecuadorului, Rafael Correa, descrie sâmbătă într-o transmisiune TV aceste zile ca fiind „foarte triste pentru pământul său natal” după ce 130 de persoane încă sunt date dispărute ca urmare a cutremurului cu magnitudinea de 7,8 grade de săptămâna trecută,relatează The Guardian. Este considerat cel mai puternic seism din ultimele şapte decenii din Ecuador, înregistrându-se aproximativ 12,500 de răiniți, iar numărul de pierderi de vieți omenești a ajuns la 646. Cu aproape 7.000 de clădiri distruse, mai bine de 26.000 de oameni trăiesc în momentul de faţă în adăposturi.

Palestinienii crează o bancă agricolă pentru semințe pentru a prezerva moștenirea formelor de agricultură tradiționale de pe pe Pământul Sfânt, conform The Guardian. Proiectul se numește Biblioteca Heirloom a Semințelor din Palestina, și va fi lansat oficial în iunie ca parte a unui efort pentru educarea palestinienilor cu privire la prezervarea formelor tradiționale de agricultură ce există de generații și care sunt pe cale de dispariție, oamenii obținând astfel recolte mai bune și mai productive.

Mahmoud Alavi, ministrul iranian al inteligenței, a susţinut sâmbătă că militanții Statului Islamic din Raqqa, capitala „de facto” al statului islamic, conspiră să organizeze operaţiuni teroriste împotriva Iranului, înştiinţează Reuters. Republica Islamică Iran a trimis voluntari din forţele sale armate în Siria pentru a-l ajuta pe preşedintele Siriei, Bashar al-Assad , în lupta contra teroriştilor. Iranul este format din doua corpuri armate, unul regular, ca forţă de apărare naţională, dar şi Gardienii Revoluţiei, armată ideologică dedicată protejării Republice Islamice, rezultată după revoluţia din 1979.

Într-un interviu acordat televiziunii britanice BBC, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, declară că, în cazul în care Marea Britanie decide să părăsească Uniunea Europeană după referendumul din data de 23 iunie, schimburile comerciale dintre Marea Britanie și SUA ar scădea considerabil, relatează Reuters. ”Ar putea trece cinci-zece ani de acum până când am putea totuşi să realizăm ceva”, le-a spus Obama reporterilor BBC. El a petrecut trei zile în Marea Britanie, timp în care a încercat sa convingă alegatorii să nu voteze în cadrul referendumului ca ţara să părăsească UE.

După săptămâni întregi în care au fost blocați la granița din nordul Greciei migranții și refugiații au început să caute alte rute prin care să ajungă în Macedonia, informează Reuters. Aceștia au început să traverseze prin pădurile de pe graniță parcurgând 20 de km pe jos prin Balcani. Majoritatea celor care aleg acest mod de a traversa granița, sunt persoane din tabăra Idomeni, și sunt în majoritate cetățeni sirieni.

 

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …