Home / A fost azi în lume / Înconjurul lumii în 10 titluri de actualitate – 21 februarie
10 morți și zeci de case au fost distruse în Fiji după ce rafalele ciclonului Winston au atins 325 km/h, iar valurile au ajuns până la 12m înălțime

Înconjurul lumii în 10 titluri de actualitate – 21 februarie

Violențele din Siria continuă pe fondul discuțiilor privind implementarea unui armistițiu pe teritoriul țării, în timp ce personalitățile politice britanice încep să-și aleagă tabăra pentru care vor susține campania electorală premergătoare referendumului pentru menținerea Marii Britanii în Uniunea Europeană. Totodată, alegerile preliminare din SUA și-au consumat un nou episod în care favoriții Donald Trump și Hillary Clinton și-au consolidat pozițiile, iar ciclonul Winston a provocat pagube însemnate și moartea a 5 oameni în Fiji. Am selectat 10 titluri despre cele mai importante evenimente din actualitatea internațională, pe lângă câteva materiale aflate ”sub radar”, cărora chiar dacă li se acordă o vizibilitate redusă, credem că merită trecute în revistă.

TITLURILE ZILEI

1. Cel puțin 100 de persoane și-au pierdut viața în urma a două atacuri teroriste cu bombă în capitala Siriei, Damasc, respectiv în Homs, un oraș aflat în centrul țării, relatează Al Jazeera. Potrivit televiziunii de stat siriene, trei explozii au avut loc în apropierea moscheii Sayyida Zeinab, aflată într-o suburbie a capitalei Damasc, făcând cel puțin 30 de victime, printre care mai mulți copii. Atentatul din capitală a fost revendicat de militanții Statului Islamic, care au mai atacat același lăcaș de cult luna trecută, un loc de pelerinaj important pentru comunitatea șiită, datorită presupusei prezențe a mormântului nepoatei profetului Mahoomed.

2. Republicanul Donald Trump și democrata Hillary Clinton au înregistrat victorii în alegerile preliminare din South Carolina, respectiv Nevada, pentru nominalizarea candidatului celor două partide la alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii, anunță CNN. Victoria fiecăruia dintre cei doi candidați a consolidat pozițiile acestora în ochii susținătorilor și membrilor partidelor din care aceștia fac parte. Pe de o parte, Donald Trump dovedește că rămâne liderul campaniei interne republicane sporindu-și șansele de a deveni alesul republicanilor în detrimentul lui Marco Rubio sau Ted Cruz, principalii săi contracandidați. În același timp, Jeb Bush, fratele mai mic al ex-președintelui George W. Bush, și-a anunțat retragerea din cursa pentru nominalizare, după un rezultat dezamăgitor. De cealaltă parte, victoria lui Hillary Clinton a calmat o stare de neliniște în tabăra susținătorilor săi, pe fondul publicării unor sondaje în care contracandidatul Bernie Sanders câștiga teren, iar votul reprezentanților minorităților, cu o pondere însemnată într-unul din statele din sudul SUA, nu a putut fi anticipat.

3. Cel puțin 10 persoane și-au pierdut viața, iar sate întregi de pe teritoriul arhipelagului Fiji au fost rase de pe fața pământului în urma vânturilor puternice aduse de ciclonul Winston asupra acestei regiuni, informează Al Jazeera. Cel mai puternic ciclon care a lovit vreodată Fiji în istoria sa a provocat pagube însemnate, ca urmare a vântului care a bătut cu până la 325 de kilometri pe oră și a valurilor de până la 12 metri înălțime. Liniile terestre telefonice sunt căzute, însă rețelele mobile funcționează, dar 80% din populația de 900.000 este afectată de lipsa curentului electric. Guvernul i-a avertizat pe cetățeni să stea în case sau în adăposturi, în timp ce zborurile internaționale rămân suspendate.

boris johnson marea britanie brexit4. Primarul conservator al Londrei, Boris Johnson, a declarat că s-a decis ”cu mare durere în inimă”, să promoveze campania pentru ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană, scrie BBC. Johnson a afirmat că UE erodează suveranitatea britanică și că planul de reformă al premierului David Cameron nu ar putea aduce schimbările fundamentale necesare.

5. Materialul radioactiv care a fost declarat pierdut în Irak în urmă cu câteva zile a fost recuperat după ce a fost descoperit abandonat în apropierea unei benzinării din orașul Zubair, aflat în sudul țării, informează Reuters. Anunțul a calmat spiritele care au avertizat că exista pericolul ca, odată intrat în posesia militanților Statului Islamic, ar putea fi folosit de aceștia în operațiuni militare. Oficialii care au recuperat recipientul în care se afla materialul radioactiv au confirmat că acesta nu este afectat și că nu au existat scurgeri de radiații. Momentan, nu se cunosc circumstanțele care au dus la dispariția inițială a materialului și nici cum acesta a ajuns în Zubair.

6. Papa Francisc a făcut un apel către liderii mondiali pentru abolirea pedepsei cu moartea, susținând că porunca „Să nu ucizi” este justificată în mod absolut atât pentru cei vinovați, cât și pentru cei inocenți, anunță Reuters. Liderul de la Vatican a făcut totodată un apel pentru șefii de stat ai țărilor catolice pentru a oferi un exemplu și să ”facă un gest curajos și exemplar”, prin impunerea unui moratoriu asupra execuțiilor în timpul actualului An Sfânt al Bisericii, care se încheie în noiembrie. Biserica Catolică a permis folosirea pedepsei cu moartea în cazuri extreme timp de secole, însă poziția acesteia s-a schimbat în timpul pontificatului lui Ioan Paul al II-lea (1978-2005).

7. Punctele de trecere a frontierei dintre Grecia și Bulgaria au fost redeschise în cursul după-amiezii, la capătul a 6 zile a unei duble blocade, inițiată de fermierii greci, respectiv de către șoferii de camioane bulgari, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe, potrivit Mediafax. Consulatul General al României la Salonic și Ambasada României la Sofia au confirmat informația, anunță sursa citată. MAE menține recomandarea adresată cetățenilor români de a evita eventualele rute care prevăd traversarea frontierei bulgaro-elene, în contextul în care nu poate fi anticipată o reizbucnire a conflictului pe fondul nemulțumirilor fermierilor greci față de politicile fiscale ale guvernului de la Atena, respectiv o reacție de protest a transportaorilor bulgari.

8. Cel puțin 10 persoane au fost ucise, iar alte 150 rănite, în urma protestelor comunității agricole Jat, care doresc ca un complicat sistem de cote bazat pe apartenența la caste să i se aplice și acestea, anunță Al Jazeera. Violențele au izbucnit în statul Haryana, aflat în nordul țării și au afectat alimentarea cu apă a capitalei New Delhi, în măsura în care protestatarii au oprit alimentarea canalelor care aprovizionează stațiile de tratare a apei. Escaladarea protestelor, izbucnite vineri, a determinat desfășurarea forțelor armate, de la care se așteaptă să repornească alimentarea cu apă a capitalei și regiunii.

9. Președintele sirian Bashar al-Assad a declarat că este pregătit pentru implementarea armistițiului, cu condiția ca ”teroriștii” să nu îl folosească în avantajul lor și țările care îi sprijină pe aceștia să-și retragă suportul, precizează Reuters. Comentariile liderului de la Damasc survin după ce opziția siriană a ageat posibilitatea unui armistițiu temporar, condiționat de garanțiile Damascului că aliații săi, inclusiv Rusia, vor înceta focul, asediile asupra orașelor vor fi ridicate, iar ajuoarele umanitare vor fi permise pe toată suprafața țării.

10. Alegătorii din Bolivia au fost chemați la urne în cadrul unui referendum care va decide dacă președintele Evo Morales va primi dreptul de a candida pentru al 4-lea mandat consecutiv, informează BBC. Morales, primul președinte indigen din istoria Boliviei, se confruntă cu o opoziție puternică după 10 ani în funcție. Acesta a convocat un referendum pentru a aproba o serie de amendamente constituționale votate deja de parlamentul țării. Politicile socialiste pe care le-a impus în timpul exercitării funcției i-au adus o popularitate consistentă lui Morales, însă recenta apropiere a acestuia de China coroborată cu presupuse favoruri făcute Beijingului pentru interese personale sau ale apropiaților au determinat contestarea sa tot mai puternică în ultimii ani.

”SUB RADAR”

  • Declanșarea procedurilor pentru referendumul în urma căruia alegătorii britanici vor hotărî dacă Regatul Unit rămâne sau nu în Uniunea Europeană reprezintă, în opinia lui John Rentoul, de la The Independent, începutul sfârșitului pentru David Cameron. Potrivit acestuia, numărul parlamentarilor conservatori din partidul lui Cameron pare a fi mai mare decât era estimat inițial, fiind estimat că circa jumătate dintre aceștia vor promova campania pentru ieșirea Marii Britnaii din UE. Totodată, Rentoul subliniază că dincolo de miza principală a referendumului, odată cu votul din 23 iunie se joacă și soarta conducerii Partidului Conservator britanic. Pe de o parte, Cameron își poate asigura încă 3 ani la conducerea formațiunii dacă va câștiga tabăra pentru rămânerea Regatului Unit în UE, pe de altă parte primarul Londrei, Boris Johnson, pare a fi politicianul conservator care dorește să se poziționeze drept ”liderul euroscepticilor”, pentru a prelua totodată și șefia partidului.
  • qassem soleimani iran irakPe măsura intensificării luptelor din Irak, relația dintre premierul Haider al-Abadi și unui dintre cei mai importanți strategi ai luptelor împotriva Statului Islamic, generalul-major iranian Qassem Soleimani, este tot mai rece, precizează Reuters. Materialul explică alianța dintre premierul irakian și militarul iranian, ambii făcând parte din tabăra șiită care luptă împotriva insurgenței sunnite a Statului Islamic. Soleimani, o figură controversată care a condus miliții șiite împotriva insurgenților, pare că a intrat în conflict cu viziunea premierului ce dorește o reconciliere între șiiții, sunniții și kurzii care alcătuiesc diversitatea etnică a Irakului.

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …