Home / Politica si... / Drepturi / Preşedintele Afganistanului cere modificarea legii care ar favoriza comiterea abuzurilor împotriva femeilor

Preşedintele Afganistanului cere modificarea legii care ar favoriza comiterea abuzurilor împotriva femeilor

Hamid-Karzai

Preşedintele afgan Hamid Karzai a cerut modificarea unor prevederi ale noului cod penal care ar fi redus la tăcere femeile care cad victime ale violenţei domestice, în urma presiunii mai multor activişti pentru drepturile femeilor din ţară, scrie The Guardian.

Noul proiect al codului penal din Afganistan, sprijinit de un grup proeminent care se opune drepturilor femeilor, prevedea ca membrii unei familii să poată depune mărturie unii împotriva altora, fapt care într-o țară nedezvoltată din punct de vedere judiciar, unde un certificat medico-legal este aproape imposibil de obținut, majoritatea cazurilor de violență în familie nu ar putea fi dovedite.

La începutul săptămânii, guvernul a decis schimbarea acestei legi controversate. Purtătorul de cuvânt al președintelui Karzai, Adela Raz, a declarat că “președintele și cabinetul au hotărât ca articolul 26 să fie modificat.” Aceasta a refuzat să spună în ce fel se va modifica legea, dar este totuși un pas înainte salutat de către diplomați, care au depus un efort considerabil pentru a împiedica promulgarea acesteia.

Cu toate acestea, este posibil ca legea, susținută de conservatori, să se reîntoarcă într-o altă formă. Ministerul Justiției va face modificările, apoi va retrimite Codul Penal la Parlament.

Heather Barr, cercetăror în cadrul organizaţiei Human Rights Watch, este rezervat față de decizia finală ce va fi luată de Afganistan: “Avem nevoie să știm exact ce doresc guvernanții înainte de a ști dacă putem rezolva problemele sau nu. Din păcate există două probleme cu această lege, iar Guvernul a arătat interes doar pentru una dintre acestea.”

Spre deosebire de alte țări unde există legea care interzice doar soțiilor să depună mărturie împotriva soțului, Afganistan a extins restricția de a depune mărturie asupra tuturor membriilor familiei, fapt care ar putea duce la anularea mărturiilor a zeci, sau chiar a sute de martori.

 

 

Despre Marina Isabella Pirnea

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *