Home / A fost azi în lume / 2022 / A fost 18 august în lume – Guvernul Chinei a anunțat că va trimite trupe în Rusia pentru exerciții militare, Liderii din Serbia și Kosovo s-au întâlnit la Bruxelles pentru a soluționa tensiunile dintre cele două țări, iar Guvernul din Estonia a fost lovit de un atac cibernetic după ce a anunțat eliminarea monumentelor din epoca sovietică
Sursă foto: Visegrad Insight

A fost 18 august în lume – Guvernul Chinei a anunțat că va trimite trupe în Rusia pentru exerciții militare, Liderii din Serbia și Kosovo s-au întâlnit la Bruxelles pentru a soluționa tensiunile dintre cele două țări, iar Guvernul din Estonia a fost lovit de un atac cibernetic după ce a anunțat eliminarea monumentelor din epoca sovietică

Material realizat de Meda Dragomir

Liderii din Serbia și Kosovo s-au întâlnit la Bruxelles pentru a soluționa tensiunile dintre cele două țări, conform Al Jazeera. Liderii din Serbia și Kosovo s-au întâlnit din nou la Bruxel în cadrul unei conferințe mediate de Uniunea Europeană, pentru a rezolva problemele persistente dintre cele două state care au cauzat tensiuni în zona Balcanilor în ultimele câteva luni. Cu toate acestea, conform președintelui sârb, Aleksandar Vucic, aceștia nu au reușit să cadă de comun acord asupra problemelor legate de frontiere. Josep Borrel, reprezentantul UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate și mediatorul discuțiilor, a declarat că cele două state au acceptat să continuie negocierile “în zilele ce vor urma”, menționând că acesta nu este “sfârșitul poveștii”.             

Prim-ministrul din Finlanda, Sanna Marin, s-a confruntat cu reacții negative din partea publicului în urma unor videoclipuri cu ea petrecând, declară Al Jazeera. Sanna Marin se confruntă cu reacții negative din partea publicului și a membrilor opoziției după ce un videoclip cu ea petrecând împreună cu alți politicieni a fost făcut public. Conform informațiilor din presa de stat, unul dintre invitați poate fi auzit în fundal cum menționează cuvantul “jauhojengi”, un jargon în finlandeză pentru cocaină. Aceste detalii l-au determinat pe liderul opoziției, Riikka Purra, să îi ceară lui Marin efectuarea voluntară a unui test antidrog, precizând că există o “umbra de îndoială” cu privire la prim-ministru. Marin a negat aceste acuzații: “Eu personal nu am folosit droguri, sau altceva în afară de alcool. Am dansat, am cântat, am petrecut și am făcut lucruri perfect legale”, a declarat prim-ministrul pentru reporteri.               

Guvernul Chinei a anunțat ca va trimite trupe în Rusia pentru exerciții militare, raportează Euronews. Beijingul își va trimite luna aceasta trupe în Rusia pentru a lua parte la exerciții militare comune în încercarea de a “consolida cooperarea” dintre cele două armate. Conform unui comunicat de presa de miercurea aceasta, China va lua parte la exercițiile anuale ‘Vostok’, programate între 30 august și 5 septembrie. “Scopul este acela de a întări cooperarea practică și relațiile de prietenie între armatele țărilor participante, de a spori nivelul de colaborare strategică și de a consolida abilitatea de reacție în cazul amenințărilor de securitate”, a declarat ministrul apărării din Beijing, Wei Fenghe. 

 

Guvernul din Estonia a fost lovit de un atac cibernetic după ce a anunțat eliminarea monumentelor din epoca sovietică, relatează Deutsche Welle. Conform declarațiilor autorităților de joia aceasta, guvernul din Estonia a reușit să respingă mai multe atacuri cibernetice care vizau destabilizarea instituțiilor statului, la scurt timp după îndepărtarea unui monument din epoca sovietică. “Ieri, Estonia a fost supusă celor mai ample atacuri cibernetice cu care s-a confruntat din 2007”, a declarat Luukas Ilves, subsecretar în cadrul Ministerului afacerilor economice și comunicării din Estonia. Killnet, un grup de hackeri din Rusia, și-au revendicat aceste atacuri, declarandu-le un răspuns la decizia guvernului de a îndepărta tancul rusesc Tu-34 din expoziția publică în Narva, un oraș de la granița cu o majoritate de cetățeni etnici ruși.     

Președintele Zelenskiy a cerut ajutorul ONU pentru a preveni un dezastru nuclear, informează The Guardian. Agenția de inteligență militară din Ucraina a avertizat că forțele rusești se pregătesc pentru a înscena o instigare pe teritoriul centralei nucleare pe care au capturat-o. Antonio Guterres, care este la a doua sa vizită în Ucraina de la începutul războiului, s-a alăturat președintelui Zelenskiy și liderului turc, Recep Tayyip Erdogan, în Lviv pentru discuții și o conferință de presă. Zelenskiy a căzut de acord cu Guterres asupra unei viitoare vizite din partea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică pentru a inspecta centrala nucleară de la Zaporizhzhia, cea mai mare din Europa, care a fost ocupată de forțele rusești în luna martie, dar care este încă condusă de ucraineni. “Suntem îngrijorați. Nu dorim încă o situație precum cea de la Cernobîl”, a declarat Erdogan în timpul conferinței de presă.            

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 aprilie în lume – Trupele rusești au început retragerea din regiunea Nagorno-Karabakh, guvernul israelian a accelerat construcția de așezări în estul Ierusalimului de la declanșarea războiului iar Peste 50.000 de soldați ruși au fost oficial declarați decedați în războiul din Ucraina

Material realizat de Robert Olteanu. Conform documentelor oficiale, guvernul israelian a accelerat construcția de așezări …