Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
Material realizat de Răzvan Rocaș
Cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Franța este urmărit cu atenție pe mapamond de analiști, politicieni, suporteri ai politicilor pro-europene sau extremist euro-sceptice, precum și de cetățenii statelor europene care percep rezultatul votului din 7 mai drept un semnal dat direcției politice a proiectului comunitar european, în contextul în care este pusă în joc funcția supremă de conducere a unuia dintre statele-fondatoare ale acestui proiect.
Dacă majoritatea predicțiilor îl indică pe independentul Emmanuel Macron câștigător detașat, în ciuda unei campanii agresive a contracandidatei Marine Le Pen și a izbucnirii pe ultima sută de metri a unui scandal cu privire la atacul cibernetic asupra taberei lui Macron, cele mai multe interpretări vor fi date proporției scorului, cât și prezenței la vot. După ce în primul tur de scrutin, 78% dintre alegători s-au prezentat la urne, rămâne de văzut câți dintre ei își vor arăta susținerea pentru unul dintre cei doi candidați rămași în cursă, în condițiile în care suporteri ai stângii, în special tineri, au protestat violent împotriva ambilor candidați.
Totodată, scorul lui Marine Le Pen, care pornește cu a doua șansă potrivit sondajelor de opinie, va fi analizat cu atenție pentru a se observa din ce bazin electoral al candidaților ieșiți din cursă a reușit să își atragă cel mai mult sprijin. De o astfel de analiză și un eventual rezultat mai strâns decât cel previzionat de sondaje depinde în mare măsură cariera politică a uneia dintre cele mai controvesate figuri ale politicii franceze și europene. De cealaltă parte, o victorie lejeră a lui Macron îi poate asigura acestuia un început de mandat în forță, în care rolul partidelor politice și al guvernului va fi o vreme scos de sub lumina reflectoarelor ațintite asupra acestuia, cu sau fără beneficii. În schimb, un scor strâns, care se traduce prin obținerea a sub 58-59% din voturi, în contextul în care aproape toți candidații eliminați în primul tur de scrutin au refuzat să-i acorde sprijinul lui Le Pen, poate fi considerat în mod paradoxal o mică înfrângere pentru Macron și o potențială oportunitate speculată de socialiști, republicani și, de ce nu, chiar de Frontul Național, pentru viitoarele bătălii politice din Franța. În cele din urmă, însă, pe data de 7 mai se vor duela pentru a deveni noul președinte al Franței doi candidați, ale căror profile le-am schițat pe scurt, după cum urmează:
Emmanuel Macron, născut la 21 decembrie 1977:
- de profesie, bancher de investiţii
- a ocupat funcţia de Inspector de Finanţe în cadrul Inspectoratul General al Finanţelor, pentru ca apoi să lucreze ca bancher de investiţii pentru Rotschild & Cie Banque
- a fost membru al Partidului Socialist între anii 2006 şi 2009
- în 2012, a fost numit secretar general în primul guvern al lui François Hollande
- în anul 2014, în echipa de guvernare a lui Manuel Valls, a ocupat scaunul de Ministru al Economiei, Industriei şi a Afacerilor Digitale
- a promovat o serie de măsuri economice, pe care le-a denumit „legea Macron”, prin care a permis mai multor magazine să-şi deschidă porţile în ziua de duminică
- aceste prevederi au scos zeci de mii de oameni în stradă, dar Macron a rămas sigur pe poziţii, ceea ce a favorizat liberalizarea pieţei
- în luna august 2016, a renunţat la poziţia pe care o deţinea, pentru ca în luna noiembrie a aceluiaşi an să-şi anunţe candidatura ppentru preşedinţia Franţei în cadrul mişcării politice de centru, numită El Marche!, înfiinţată de acesta în aprilie 2016.
- din cauză că înainte de părăsi guvernul socialist, Macron nu-şi exprimase în vreun fel intenţia de a candida pentru preşedinţie, iar Hollande nu-şi anunţase candidatura pentru un al doilea mandat, unii l-au acuzat pe acesta că joacă pe două teritorii simultan; în schimb, alţii sunt de părere că intrarea lui Macron în cursa pentru scaunul de preşedinte ar fi fost un factor care l-ar fi influenţat pe Hollande să nu mai candideze
Printre propunerile sale, pot fi amintite:
- impozitul societăţilor scăzut de la 33,3% la 25%
- prin achiziţionarea unui vehicul care poluează mai puţin, care este nou sau de ocazie, să fie acordată o primă de 1.000 de euro
- un milion de case prost izolate să fie renovate
- întreaga remunerare parlamentară să fie fiscalizată
- regimului special al pensionării parlamentărilor să îi fie pus capăt
- rudelor sau membrilor familiei parlamentarilor să le fie interzisă angajarea de către aceştia
- numărul parlamentarilor să fie redus cu o treime
- sistem universal de asigurări de şomaj care să fie finanţat prin impozite şi condus de către stat
- prima de activitate să crească cu 50%
- alocaţiile de şomaj să fie suspendate după refuzul a două oferte de muncă considerate „decente”
- între 4.000 şi 5.000 de posturi de dascăl noi
- limitarea examenului de Bacalaureat la doar 4 materii
- 15.000 de noi locuri în penitenciare
- bugetul Apărării majorat până la 2% din PIB
- centre penitenciare pentru combatanţii străini
- majorarea alocaţiilor adulţilor cu deficienţe, cât şi a pensiei minime cu 100 de euro
- pentru fiecare francez în vârstă de 18 ani, un permis cultural în valoare de 500 de euro.
Marine Le Pen, născută la 5 august 1968:
- de profesie, avocat
- este fostul preşedinte al Frontului Naţional, funcţie la care a renunţat de curând. Legăturile ei sunt adânc înrădăcinate cu acest partid de dreapta, tatăl ei, Jean-Marie Le Pen, fiind cel care a înfiinţat în 1972 formaţiunea politică, conducând-o până în anul 2011. De asemenea, nepoata ei, Marion Maréchal-Le Pen, este membră a Frontului Naţional şi a Adunării Naţionale Franceze.
- Aceasta s-a alăturat partidului în 1986, pentru ca în 1998 să fie aleasă în funcţia de consilier regional. De asemenea, din 2004, este membru al Parlamentului European. Timp de trei ani, între 2008 şi 2011, a ocupat funcţia de consilier municipal în Hénin-Beaumont.
- În 2011, a câştigat alegerile interne ale partidului, învingându-l pe contracandidatul ei, Bruno Gollnisch, cu un scor de 67.65% sau 11.546 de voturi, succedându-l astfel pe tatăl său la conducerea partidului.
În timpul campaniei interne, Le Pen a născut o adevărată controversă. Pe când ţinea un discurs la filiala din Lyon în care susținea că blocarea săptămânală şi ilegală a străzilor şi pieţelor publice din mai mute oraşe franceze pentru rugăciunile musulmanilor ar fi fost echivalentul ocupării a unor părţi din teritoriul francez. Ea ar fi declarat: „Pentru cei care vor să discute despre al Doilea Război Mondial, dacă este despre ocupaţie, atunci putem vorbi de asemenea despre acest fapt (rugăciunile musulmanilor pe străzi), pentru că reprezintă o ocupare a teritoriului…Este o ocupare a unor părţi ale teritoriului, ale unor districte în care legile religioase se aplică…Nu există nici un fel de tancuri, nici urmă de soldaţi, dar este fără îndoială o ocupaţie, iar acest lucru cântăreşte greu locuitorilor.” - Atât mass-media, precum şi politicienii au reclamat faptul că prin declaraţia ei, Le Pen a adus în mod iresponsabil o paralelă cu ocupaţia nazistă a Franţei (dintre anii 1940-1944). Declaraţia ei a fost puternic criticată, analiştii politici comentând şi analizând fiecare aspect. Organizaţii precum Consiliul Reprezentativ al Instituţiilor Evreieşti Franceze (CRIF), Consiliul Francez al Credinţei Musulmane (CFCM), precum şi Liga Internaţională împotriva Rasismului şi Antisemitismului (LICRA) au denunţat aserţiunea, pe când alte organizaţii precum Mişcarea Împotriva Rasismului şi pentru Prietenia dintre Oameni (MRAP) sau Liga Drepturilor Omului şi-au făcut publică intenţia de a depune o plângere formală.
- În 15 decembrie 2015, Curtea de Justiţie din Lyon a achitat-o de „incitare la ură”, considerând că afirmaţia ei „nu a vizat toată comunitatea musulmană” şi a fost protejată „ca parte a dreptului la libertatea de exprimare.”
- Odată ajunsă în conducere, a încercat o împrospătare a partidului şi o îmbunătăţire a imaginii acestuia. Ca urmare, l-a dat afară din partid pe tatăl ei în 20 august 2015, după ce acesta făcuse o nouă serie de afirmaţii controversate. De asemenea, a dat afară şi alţi membri, în mod special pe cei acuzaţi de rasism, antisemitism şi pétainism.
- Pe lângă acestea, a demarat susţinerea pentru uniunile civile între persoanele de acelaşi sex, acceptând în mod necondiţionat avortul şi eliminând din platforma ei pedeapsa cu moartea.
- La alegerile prezidenţiale din 2012, s-a clasat pe locul 3, în spatele lui François Hollande şi Nicolas Sarkozy, cu un scor de 17.90%
Printre propunerile ei, pot fi amintite următoarele:
- tăierea taxelor pentru locuinţe şi creşterea ajutoarelor sociale
- vârsta de pensionare redusă de la 62 la 60 de ani, plus o suplimentare a ajutoarelor oferite persoanelor vârstnice
- preţul gazului şi al electricităţii redus cu 5 procente
- eliminarea impozitului pe orele suplimentare
- crearea a 40.000 de locuri în penitenciare
- expulzarea cetăţenilor străini care au fost condamnaţi
- persoanelor care posedă dublă cetăţenie şi care au fost acuzate de jihadism le va fi retrasă cetăţenia franceză
- stoparea imigraţiei
- cetăţenia franceză nu le va mai fi acordată în mod automat persoanelor născute pe terioriul statului
- organizarea unui referendum cu privirea la ieşirea Franţei din Uniunea Europeană
- revenirea la vechea monedă (francul) şi ieşirea din zona euro
- părăsirea zonei Schengen şi reintroducerea controlului paşapoartelor la graniţe.
