Insurgenții grupării afiliate al-Qaida, Statul Islamic în Irak și Levant (SIIL) au ocupat în ultimele zile o parte importantă din estul Siriei, profitând de concentrarea atenției internaționale asupra conflictului dintre Fâșia Gaza și Israel, informează The Independent. Avansul trupelor SIIL precum și consolidarea pozițiilor de către trupele guvernamentale ale președintelui Bashar al-Assad conduc la izolarea rebelilor Jabhat al-Nusra sau a altor facțiuni și crează premizele polarizării forțelor din conflictul sirian în jurul celor două grupări care par a deține cele mai importante avantaje strategice.
Membrii SIIL s-au folosit de tancuri și artilerie confiscate din Irak pentru a ocupa aproape în întregime provincia Deir Ezzor, renumită pentru bogățiile sale petroliere. Odată cu ocuparea provinciei, membrii SIIL se luptă acum cu rezistența kurzilor sirieni.
SIIL și forțele guvernamentale siriene anihilează rebelii
SIIL și-a impus dominanța asupra grupurilor opozante președintelui Siriei, Bashar al-Assad, pe măsură ce restul grupărilor rebele s-au retras sau au încheiat alianțe cu liderul SIIL, Abu Bakr al-Baghdadi, după ocuparea orașului Mosul, în data de 10 iulie. La începutul acestei săptămâni, susținatorii jihadului au ocupat o parte a orașului Deir Ezzor de pe râul Eufrat, aflată sub controlul rebelilor care luptă împotriva președinelui sirian Bashar al-Assad. Aceștia au ridicat steagul negru deasupra orașului și l-au executat pe comandantul rebelilor frontului Jabhat al-Nusra. Avansarea SIIL în Siria și victoriile obținute de grupare în Irak nu fac decât să altereze echilibrul de putere din regiune. Forțele militare opozante ce nu s-au alăturat guvernului sirian sau Statului Islamic în Irak și Levant sunt anihilate, făcând ca politica de susținere a grupurilor ostile atât lui Assad cât și grupării SIIL de către state precum SUA, Regatul Unit, Arabia Saudită și Turcia, să devină inutilă.
Între timp, președintele Bashar al-Assad a depus jurământul după ce a fost reconfirmat recent în funcție în urma unui scrutin controversat și denunțat de opozanți și puterile occidentale, care l-au caracterizat drept ”o farsă”. Liderul de la Damasc a promis înfrângerea insurgenței împotriva regimului său, pe care a caracterizat-o de la izbucnirea acesteia, în 2011, drept o ”acțiune a teroriștilor”.
Următorul asalt, împotriva kurzilor
Gruparea insurgentă urmărește acum ocuparea enclavei kurde din Siria, Kobani, zonă în care sunt concentrați peste 500.000 de kurzi, o mare parte din aceștia find refugiați din nordul Siriei. “Peste 5000 de militanți SIIL ne-au atacat în ultimele 13 zile folosind tancuri, rachete și vehicule militare americane capturate din Irak. Lupta este grea și am pierdut deja trei sate asupra cărora încercăm să reobținem controlul”, a declarat un activist politic din Kobani, Idris Naasan.
Forțele SIIL au luat peste 400 de ostatici kurzi, 133 dintre aceștia fiind elevi cu vârste cuprinse între 13 și 14 ani. Reprezentanții kurzi au avut câteva tentative de negociere pentru eliberarea ostaticilor, însă acestea au eșuat, SIIL încercând să ia captureze între timp și mai mulți ostatici.
Maria Calivis, directorul general al UNICEF pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord a declarat că toți copiii, cu excepția a 4 dintre ei care au reușit să fugă, sunt ostatici de peste patru săptămâni. Aceștia au fost răpiți în timp ce se întorceau spre Kobani, după susținerea examenelor finale în Aleppo.
Nu există informații concrete despre ce se întâmplă cu acești copii, dar un raport publicat în ziarul al-Quds al-Arabi, prezintă posibilitatea ca aceștia să fie torturați de către membrii SIIL. Raportul menționa că elevii sunt ținuți în două școli, iar familiile ce locuiesc în apropierea acestor școli au declarat că nu pot dormi din cauza țipetelor și a plânsetelor copiilor ce sunt torturați. Aceștia au mai declarat și că se tem ca nu cumva unii dintre copii să fi fost uciși pentru că recent au auzit trei focuri de armă din direcția uneia dintre școli.
Retragere tactică și pregătiri pentru o confruntare de amploare
SIIL este implicată într-un război civil “creat în cadrul unui război civil” încă de la începutul acestui an de când se luptă cu opoziția din Siria, împărțită între grupările jihadiste și non-jihadiste, în care se estimeayă că și-au pierdut viața cel puțin 7.000 de luptători, notează CNN. Retragerea recentă a trupelor SIIL din nordul provinciei Aleppo a fost a fost interpretată ca un semn de slăbiciune și de retragere, când de fapt aceasta nu a fost decât o tactică de concentrare a forțelor.
După succesul din Irak, SIIL își concentrează atenția asupra provinciei Deir Ezzor, încercând să obțină controlul asupra rezervelor importante de petrol ce se află aici pentru a le putea vinde pe piața neagră. Între timp forțele, guvernamentale din Aleppo obțin avantaj asupra rebelilor și rebelii ar putea fi în curând izolați. Astfel, armata siriană și membrii SIIL s-ar putea confrunta ca cei mai importanți actori rămași pe scena războiului civil.