Home / Politica si... / Conflict / Fallujah, oraşul devenit principalul focar al instabilităţii din Irak

Fallujah, oraşul devenit principalul focar al instabilităţii din Irak

Operation Iraqi Freedom/Operation Hard-KnockÎn urmă cu o săptămână, guvernul irakian a pierdut controlul asupra orașului Fallujah, care se află acum în mâinile luptătorilor Statului Islamic din Irak și Levant, o grupare afiliată Al-Qaida. În acest context, ediția electronică a cotidianului The Telegraph publică o retrospectivă a principalelor confruntări care s-au desfășurat în acest oraș devenit în ultimul deceniu un focar al rebeliunii din Irak.

Astfel, în aprilie 2003, soldații americani au deschis focul asupra unei mulțimi care protesta în fața unei școli din oraș, care fusese ocupată de contestatari. 17 irakieni au fost uciși în această confruntare despre care unii analiști cred că a schimbat întregul curs al misiunii Statelor Unite în Irak.

La începutul anului 2004 s-a desfășurat operațiunea Vigilante Resolve, în urma căreia au fost uciși 46 de soldați americani și aproximativ 600 de irakieni, iar multe dintre moscheile din Fallujah au fost rase de pe fața pământului. Orașul a devenit din acel moment un simbol al rezistenței împotriva americanilor, explică un fost corespondent în Bagdad al cotidianului The Telegraph.

După asediu, trupele SUA au cedat controlul asupra orașului unei unități locale a armatei irakiene care, în scurt timp, a permis insurgenților să revină în zonă. Astfel, în toamna anului 2004, Fallujah a devenit primul oraș-stat Al-Qaida, în cade gruparea putea planifica și desfășura operațiuni fără a suporta vreo consecință. În acea perioadă, rezidenților din oraș le-au fost impuse pedepse crunte, având la bază legea islamică Sharia, iar ostaticii occidentali au fost executați în Fallujah.

În noiembrie 2004, trupele americane au asediat din nou orașul. Operațiunea Phantom Fury a durat șase săptămâni și este considerată cea mai înverșunată luptă urbană a armatei SUA, de la războiul din Vietnam. În acea perioadă, accesul în oraș se făcea prin numeroase puncte de control, locuitorii din Fallujah erau amprentați, iar persoanele din exterior puteam ajunge în zonă doar cu o permisiune specială.

De atunci, scriu jurnaliștii de la The Telegraph, nemulțumirile suniților față de guvernul de la Bagdad, dominat de șiiți au redeschis drumul membrilor Al-Qaida spre Fallujah, ceea ce a culminat cu asediul, de săptămâna trecută, asupra orașului.

Despre Mădălina Elena Stanciu

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *