Home / GeopoliticALL / CIA îşi deschide conturile pe Twitter şi Facebook cu o glumă

CIA îşi deschide conturile pe Twitter şi Facebook cu o glumă

Conducerea CIA a marcat deschiderea unor conturi oficiale pe Twitter şi Facebook printr-un mesaj încărcat de o doză de umor, relatează The Guardian. „Nu putem nici să confirmăm, nici să negăm că acesta este prima noastră postare”, este primul text care apare pe conturile oficiale deţinute de CIA pe cele două platforme de socializare.

Agenţia americană de informaţii a precizat, într-un comunicat că „CIA face un nou pas în lumea mediilor sociale prin lansarea unor conturi oficiale pe reţelele Twitter şi Facebook”. La doar câteva ore după lansarea contului Twitter, în cursul zilei de 6 iunie, CIA avea deja 50.000 de fani, în timp ce organizaţia urmărea doar alte 25 de conturi.

Deschiderea unui cont ofical al CIA pe Twitter a întâmpinat şi un obstacol: „Exista deja cineva care se dădea drept CIA pe Twitter. Organizaţia a depus o plângere privind acest fapt către Twitter, în urma căreia s-a obţinut preluarea contului @CIA de către noi, aşa cum se procedează în privinţa agenţiilor guvernamentale”, a precizat directorul pentru afaceri publice al CIA, Dean Boyd.

Agenţia de spionaj americană a fost întâmpinată cu entuziasm de alţi utilizatori, care au reacţionat mai ales la postarea amuzantă cu care CIA şi-a marcat intrarea pe cele două platforme de socializare. Anterior, CIA şi-a lansat un site adaptat pentru telefoanele mobile, precum şi un cont dedicat pe Flickr şi YouTube.

„Prin extinderea pe aceste platforme, CIA este capabilă să se angajeze mai direct cu publicul şi să alimenteze informaţiile privind misiunea, istroia şi alte desfăşurări ale CIA”, a declarat directorul agenţiei, John Brennan, într-un comunicat. „Avem analize importante pe care dorim să le împărtăşim şi vrem să ne facem siguri că informaţiile neclasificate privind Agenţia sunt mult mai accesibile pentru publicul american pe care îl servim, în concordanţă cu misiunea noastră privind securitatea naţională”, a mai spus acesta. Potrivit CIA, aceasta va distribui informaţii privind carierele, declaraţii, informaţii din aplicaţia „World Factbook” sau artefacte din muzeul CIA, caracterizat de agenţie drept „cel mai important muzeu pe care majoritatea oamenilor nu ajung să-l vadă”.

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *