Home / Documentar / CUPA MONDIALA , MAI MULT DECAT O COMPETITIE SPORTIVA – IV – CAND SPORTUL SI POLITICUL ISI DAU MANA SI SE IMPLICA IN PROIECTE SOCIALE

CUPA MONDIALA , MAI MULT DECAT O COMPETITIE SPORTIVA – IV – CAND SPORTUL SI POLITICUL ISI DAU MANA SI SE IMPLICA IN PROIECTE SOCIALE

Poate pentru prima data in istorie, un turneu final al unei competitii sportive reprezinta o modalitate de promovare a unor obiective sociale. Fotbalul nu mai este demult un simplu sport si nici macar o simpla afacere.

       Industria fotbalistica produce – pe langa o imensitate de orgolii si sume de bani care pot rivaliza cu economiile unor state dezvoltate – si efecte sociale pe care putini alti vectori le pot avea. Avand ca exemplu destine de oameni care au reusit sa razbata greutati majore, acest sport se implica tot mai mult in programe educationale si de stopare a efectelor rasiale sau xenofobe.

        In paralel cu desfasurarea turneului final, FIFA si oficialitati din mediul politic si sportiv organizeaza campania ”1 Goal: Education for All” (”Un obiectiv: educatie pentru toti”). Presedintele sud-african, Jacob Zuma, s-a alaturat presedintelui FIFA, Sepp Blatter, precum si altor lideri politici sau figuri reprezentative ale fotbalului din mai multe tari pentru a participa la lansarea oficiala a campaniei, cu trei zile inaintea deschiderii oficiale a turneului final din Africa de Sud.

Presedintele FIFA, Sepp BlatterEvenimentul de lansare al campaniei ”1 Goal: Education for All” s-a bucurat de interventii in direct, via satelit, ale lui Sepp Baltter (foto stanga), Jacob Zuma, a fostului premier britanic Gordon Brown, sau ale premierilor spaniol si olandez, Jose Luis Zapatero, respectiv Jan Peter Balkenende. Deasemenea, au fost difuzate si imagini inregistrate cu discursurile secretarului general al ONU, Ban Ki-Moon, secretarul de stat american, Hillary Clinton, sau presdintii Braziliei si Ghanei, Luiz Inacio Lula da Silva, respectiv John Atta Mills.

Conform site-ului oficial al Federatiei Internationale a Asociatiilor Fotbalistice, fifa.com, tintele campaniei ”1 Goal” se indreapta spre sustinerea initiativei de a oferi sansa scolarizarii pentru 75 de milioane de copii, de pe tot cuprinsul Globului. In acest sens, principalele obiective pe cre campania sustinuta de FIFA le-a fixat, sunt: alocarea mai multor fonduri pentru educatie de catre guvernele tarilor (este nevoie de un surplus de 7 miliarde$); investitii majore in manuale scolare, constructia de scoli in tarile aflate in stadiu de dezvoltare, precum si alocarea de fonduri pentru atragerea cadrelor didactice; dar si constientizarea milioanelor de oameni din tarile in stadiu de dezvoltare a importantei de a isi trimite copiii la scoala.
     
Presedintele sud-african a declarat, prin intermediul unei interventii online la evenimentul de inaugurare, care a avut loc la Londra: ”Ne inscriem in aceasta campanie pentru ca noi credem ca este responsabilitatea fiecarui guvern sa isi asume responsabilitatea fata de problema educatiei. Ii sprijinim pe fotbalisti si pe fanii acestora pentru a-i influenta pe liderii tarilor din care provin ca fiecare copil merita sa mearga la scoala. Trebuie sa actionam in timpul Cupei Mondiale, dar si dupa aceea! Actionand acum, putem asigura accesul la educatie pentru toata lumea”.
   
Jacob Zuma si alti lideri de stat au lucrat pentru initierea unui fond de educatie in 2010, pentru a determina ca accesul la scolarizare sa reprezinte mostenirea Cupei Mondiale din 2010 in Africa si in alte zone sarace din lume. Gordon Brown, fostul premier britanic, a promis, atunci cand inca era in functie, ca tara sa va sprijini campania cu suma de 1 milion de lire sterline anual. Acesta a cerut liderilor internationali ”sa ni se alature in aceasta campanie pentru binele copiilor nostri”.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a cerut tuturor guvernelor, corporatiilor internationale ”dar si lumii intregi sa sprijine aceasta campanie si sa se asigure ca generatia copiilor nostri va putea avea acces la educatie, elementul-cheie de care avem nevoie pentru a schimba lumea in ceva mai bun”.   

In sfarsit, conducatorul FIFA, Sepp Blatter, a precizat ca turneul final din Africa de Sud reprezinta o oportunitate unica de a mobiliza energiile tuturor celor de pe Glob pentru a asigura un viitor cat mai bun fiecarui copil de pe aceasta planeta. ”Ce mostenire mai buna poate sa lase Cupa Mondiala, in afara de a asigura ca toti copiii din Africa pot avea noi sperante si oportunitati in viata, pe care educatia sa le aduca?”, a declarat Blatter.

Organizatorii campaniei ”1 Goal” spera sa devina ”un punct de plecare pentru angajamentele concrete ale guvernelor, ale sectorului privat, a societatii civile si a fiecarui individ in parte, fata de valorile noastre privind universalitatea si beneficiile fotbalului – o uimitoare scoala a vietii, – incepand cu anul 2010. Impreuna putem face aceste lucruri posibile. Pentru educatie, pentru Africa. Pentru joc. Pentru intreaga lume !”

Despre Adrian Călugăru

Vezi și

A fost 23 noiembrie în lume – Partidul de extremă dreapta condus de Geert Wilders a câștigat alegerile parlamentare din Țările de Jos, Daniel Noboa și-a depus jurământul ca nou președinte al Ecuadorului iar Banca centrală din Turcia a crescut rata dobânzilor la 40%

Material realizat de Robert-Alexandru Baranov Partidul de extremă dreapta condus de Geert Wilders a câștigat …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *