Producţia indiană „Corabia lui Tezeu/Ship of Theseus”, a obţinut Trofeul Transilvania – Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), în valoare de 15.000 de euro. Anunţul a fost făcut în cadrul ceremoniei de închidere a celei de-a 12-a ediţii a festivalului, în care alături de filmele premiate au primit câte un premiu de excelenţă – actriţa Luminiţa Gheorghiu, respectiv unul pentru întreaga carieră – regizorul ceh Jiří Menzel.
Juriul, care a ţinut să salute apariţia unui nou talent major în cinematografia mondială, odată cu decernarea Trofeului Transilvania, a acordat filmului „Corabia lui Tezeu” şi premiul pentru cea mai bună imagine, în valoare de 3.500 de euro în servicii de post-producţie digitală, oferit de Cinelabs. Potrivit motivaţiei juriului, directorul de imagine Pankaj Kumar a fost apreciat pentru „fluiditatea imaginii. A surprins excelent vibrația și culorile vieții în India contemporană”. Filmul este o meditație despre identitate, dreptate, frumusețe, moarte, prin intermediul a trei povești aparent disparate și a trei personaje: un fotograf experimental, un călugăr și un agent la bursă.
Premiul pentru Cea mai bună regie, în valoare de 5.000 de euro, oferit de BCR, i-a fost acordat unui alt debutant, japonezul Rikiya Imaizumi, pentru Ceasul rău, pisica neagră/ I Catch a Terrible Cat: „o excelentă comedie romantică plină de umor negru, care explorează natura sentimentelor în Japonia contemporană”. Tinerele regizoare Ana Guevara Pose și Leticia Jorge Romero, din Uruguay, au fost recompensate cu Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Vodafone, pentru Ploaie de vacanță/ Tanta agua, un film care reușește „să surprindă esența vieții de familie”. Cristi Puiu, membru al juriului, le-a înmânat premiul celor două cineaste debutante.
Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Vitrina Advertising, i-a revenit actorului danez non-profesionist Gustav Dyekjaer Giese, pentru performanța din Nord-Vest/ Nordvest (r. Michael Noer, Danemarca). Actrița aplaudată la Cluj în Betrayal, Franziska Petri, a anunțat câștigătorul. Cel mai bun film din secțiunea tematică Acesta e sfârșitul, în opinia criticii, a fost El limpiador (r. Adrian Saba, Peru), distins cu Premiul FIPRESCI.
Favoritul publicului vine dinspre Orientul Mijlociu și este primul lungmetraj realizat vreodată în întregime în Arabia Saudită și cel dintâi semnat de o femeie: Wadjda (r. Haifaa Al-Mansour), recompensat cu Premiul Publicului, oferit de Mastercard. Titlul din Competiție cu cele mai multe voturi din partea spectatorilor va fi achiziționat și distribuit de Transilvania Film. Premiul a fost prezentat pe scenă de actorii din 10 pentru FILM: Claudia Ardelean, Balázs Bodolai, Eliza Noemi Judeu, Nicoleta Lefter, Călin Stanciu Jr., Rareș Florin Stoica, Silvia Török, Mihaela Trofimov, Cătălin Vieru și Irina Wintze.
În secțiunea dedicată filmelor românești, cap de afiș este un documentar, Aici… adică acolo (r. Laura Căpățână Juller), care și-a adjudecat Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru categoria Lungmetraj, în valoare de 5.000 de euro, oferit de Abis Studio, constând în servicii de post-producție. „Mă bucur enorm de mult pentru acest film, care a însemnat patru ani de muncă. E un film fără nici un fel de buget”, a spus producătoarea Ada Solomon. Pentru Debut a fost premiat Paul Negoescu, regizorul peliculei O lună în Thailanda. Premiul în valoare de 1.000 de euro, oferit de URSUS, i-a fost înmânat de actrița Mihaela Sîrbu protagonistului filmului, Andrei Mateiu.
Cel mai bun scurtmetraj a fost desemnat O umbră de nor, în regia lui Radu Jude, venit la TIFF de la Cannes, unde a rulat în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs. Premiul înseamnă 1.500 de euro şi o zi de filmare la Studiourile MediaPro. În acest an, juriul a decis să acorde și două Mențiuni speciale scurtmetrajelor Claudiu și crapii (r. Andrei Tănase) și Pastila fericirii (r. Cecilia Felmeri).
Câștigătorul secţiunii Umbre – Scurtmetraj, filmul Moartea unei umbre/ Death of a Shadow (r. Tom van Avermaet, Belgia), nominalizat și la Oscar anul acesta, a fost anunțat pe scenă de cei trei membri ai juriului, Freddy Bozzo, Tomi Malkki și Pau Teixidor.