Home / Documentar / Combaterea efectelor produse de CO2 prin CO2
Carbfix - inovația pentru captarea dioxidului de carbon și depozitarea acestuia în roci, funcționează deja în Islanda

Combaterea efectelor produse de CO2 prin CO2

Material realizat de Andreea Ianoșiu

Deteriorarea climatică a ridicat dezbaterea de atâtea decenii cu privire la sursele ei și soluțiile propuse. Bineînțeles că din literatura de specialitate, aflăm că sursele sunt multiple, chiar și explicațiile aceluiași fenomen dăunător, privit din unghiuri diferite. Cu toate acestea, un consens este atins în cazul emiterii de gaze cu efect de seră, a cărui cauză este dioxidul de carbon eliberat în urma arderilor de combustibili fosili.

Așadar, dioxidul de carbon este sursa cea mai cunoscută pentru a dăuna mediului. Cercetările ilustrează că efectele produse de CO2 sunt acidificarea straturilor superioare ale oceanului, astfel fiind o amenințare pentru viețuitoare precum corali, scoici, melci, pești. Cauza principală, în acest caz, este nivelul scăzut al pH-ului apei. Mai mult de atât, acest gaz contribuie la accentuarea încălzirii climei, întrucât creează o suprareținere a gazelor cu efect de seră care colectează căldura, astfel conducând la topirea ghețarilor și creșterea nivelului oceanelor, care cauzează inundații, de exemplu.

Absorbția carbonului se petrece după ce plantele absorb CO2 din atmosferă. Problema survine atunci când cantitatea de CO2 emisă din surse alternative este mai mică decât cea consumată de plante, căci este nocivă atât pentru sănătatea oamenilor, cât și a animalelor.

O nouă propunere inovativă de utilizare a dioxidului de carbon este oferită de startup-ul islandez Carbfix, cu sediul la Reykjavik. Carbfix a fost înființat în 0207, ca rezultat a unui proiect de cercetare din cadrul Universității din Islanda, a Centrului Național de Cercetare Științifică din Franța și a Earth Institute din California. Primele proiecte pilot de stocare a dioxidului de carbon au fost efectuate în 2012 cu ajutorul turbinelor fabricii Hellisheidi, având rezultate remarcabile, astfel capacitatea de stocare a dioxidului de carbon fiind dublată în 2016. 

Tehnologia în jurul căreia se desfășoară aceste procese inovative se bazează pe roci de bazalt, unde apa carbonatată reacționează cu elemente chimice precum calciu, magneziu, fier, formând ulterior un grup de elemente menite să umple spațiile goale din rocile subterane. Procesul de captare a gazului are loc în mai puțin de 2 ani.

Carbfix colaborează și cu alte institute de cercetare astfel încât să extindă tehnologia spre a o face aplicabilă și pentru alt tip de roci. Obiectivul companiei rezidă în a stoca 1 miliard tone metrice de CO2 stocat permanent până în 2030. Europa are capacitatea de a stoca cel puțin 4.000 miliarde de tone de CO2, în timp ce Statele Unite ale Americii au capacitatea de stocare de 7.500 miliarde de tone. Tehnologia poate funcționa prin două moduri. 

Pe de-o parte, gazul este extras din fumarul sau hornul fabricilor înainte de a fi eliberat în atmosferă. Pe de altă parte, CO2 este înlăturat direct din atmosferă. Extracția gazului poate aduce neutralitatea emisiilor de gaze, iar înlăturarea lui poate avea și efecte nocive, în cazul în care este înlăturat mai mult CO2 din atmosferă decât este produs. În plus, studii alternative avertizează cu privire la efectele pe termen lung ale acestei inovații, precizând că această captare a gazului în roci ar afecta proprietățile mecanice ale rocilor, care pot fi responsabile pentru potențiale efecte negative declanșate asupra ecosistemelor.

Un alt avantaj al acestui fenomen tehnologic este costul. În timp ce costurile curente se ridică la 48 dolari/tonă în cadrul Climeworks, compania Hellisheidi face acest lucru cu 25 dolari/tonă. Climeworks este o companie fondată în Elveția care utilizează tehnologia de extracție a dioxidului de carbon. Aceste proiecte sunt atractive și pentru investitorii globali precum Elon Musk și Bill Gates, care sprijină deja proiectele efectuate de Carbfix.

______________________________________________________________________________________________________________

Material realizat de echipa redacțională PoliticALL cu ocazia celebrării Zilei Pământului, în parteneriat cu proiectul Umanism în România.

Surse

https://sciencing.com/causes-destruction-ecosystem-5594776.html

https://www.dw.com/en/iceland-device-turns-co2-into-rock/av-56782473

https://www.ecowatch.com/icelandic-startup-carbon-emissions-solution-2651055325.html

https://www.bloombergquint.com/technology/bill-gates-investment-in-carbon-removal-tech

https://financialpost.com/pmn/business-pmn/the-icelandic-startup-transforming-carbon-dioxide-into-stone

Despre PoliticALL

Vezi și

Retrospectiva 2024: Conflicte Armate, Crize  de Securitate și Drepturile Omului

Autor: Rus Andrei-Vasile   Anul 2024 a reprezentat o perioadă marcată de numeroase conflicte și …