Home / Politica si... / Conflict / Surse ale conflictelor : extremismul religios si politic

Surse ale conflictelor : extremismul religios si politic

religion-politics

Conflictul este o realitate a lumii care nu poate fi ignorată, inerentă relaţiilor internaţionale şi întotdeauna prezentă indiferent de timp. Natura conflictului însă tinde să se schimbe odată cu era. Dintre numeroasele forme de conflict, cel mai pregnant este conflictul armat, războiul, care de-a lungul istoriei a avut numeroase cauze: de la războaiele de anexare teritorială şi cele confesionale înainte de 1648(Pacea de la Westfalia) până la cele două Războaie Mondiale purtate datorită ideologiei politice.

În această privinţă, fostul premier britanic, Tony Blair, a afirmat că: ,,luptele acestui secol vor fi, puţin probabil, produsul ideologiei politice extremiste, precum cele din secolul 20 – dar pot fi uşor centrate în jurul diferenţelor culturale sau religioase.’’ Astfel, el identifică drept sursă principală a conflictelor contemporane şi viitoare, ,,pervertirea credinţei în extremism religios’’. Acest concept poate desemna o diversitate de lucruri şi se manifestă prin numeroase aspecte, dar cel mai frecvent mijloc este violenţa. Prin urmare, extremismul religios reprezintă aplicarea credinţelor religioase fundamentaliste prin intermediul violenţei.

Validitatea afirmaţiei lui Tony Blair poate fi testată doar printr-o evaluare a conflictelor armate ale secolului XXI astfel încât să evidenţiem cauza declanşării acestora.

  1. Războiul Civil din Siria

Acest conflict aflat în desfăşurare de peste 3 ani este rezultatul unei revolte civile pentru democraţie şi împotriva guvernului actual, fenomen ce se încadrează în Primăvara Arabă. Revolta a escalat rapid într-un război civil de proporţii în care a ajuns să fie implicată şi Hezbollah. Un raport emis în 2012 de către ONU descria conflictul sirian ca fiind unul sectarian. Acest aspect contribuie la concluzia că războiul civil din Siria are drept cauză diferenţe în ideologia politică a taberelor şi mai puţin diferenţe religioase.

  1. Insurgenţa islamistă din Nigeria

Acesta este un alt conflict în desfăşurare încă de la începutul secolului XXI şi reprezintă un conflict religios între musulmani şi creştini. Conflictul a luat naştere din cauza introducerii unei legi specifice credinţei musulmane – sharia. Aceasta a fost contestată de creştini, în timp ce grupuri islamiste au început o rebeliune armată împotriva guvernului secular al Nigeriei.

  1. Războiul din Irak

Acesta este unul dintre cele mai marcante războaie datorită implicării Statelor Unite şi a aliaţilor săi. Războiul a constat în două etape: prima este reprezentată de invazia armată a SUA realizată sub pretextul că Irak-ul deţine arsenal chimic şi că reprezintă o ameninţare. Absenţa armelor chimice a condus la o justificare umanitară şi că invazia a fost realizată cu scopul democratizării Irak-ului prin înlăturarea lui Saddam Hussein. Cea de-a doua etapă a războiului a constat în insurgenţa împotriva forţelor americane ocupante. Aşadar, extremismul religios se pare că nu a jucat un rol în acest război puternic afectat de agenda politică a Vestului.

 

Religia, cultura, etnia şi rasa reprezintă un motiv de discriminare în multe părţi ale lumii şi adesea pot declanşa conflicte violente precum genocidul din Darfur, dar aceste surse de conflict nu au căpătat atât de multă intensitate încât să depăşească numărul războaielor purtate din interese politice precum conflictele Primăverii Arabe, războiul civil din Sudan sau chiar şi conflictul din Republica Centrafricană.

Ideologia politică este şi a fost de-a lungul istoriei o sursă de conflict mult mai puternică deoarece politica este o parte inerentă a unui stat, pe când extremismul religios tinde să se manifeste în state cu religii fundamentaliste, aspect care nu este specific oricărui stat. Mai mult de atât, extremismul religios se manifestă mult mai des prin acte de terorism decât conflicte ample.

 

Despre Luchian Emil

Vezi și

In Focus: Sistemul electoral prezidențial din Statele Unite ale Americii

Anul 2024 a fost un an electoral important, întrucât au avut loc o serie de …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *