Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
19 ian 1809 – S-a nascut Edgar Allan Poe, poet, critic si nuvelist american, creator al genului de povestiri scurte si precursor al literaturii moderne de fictiune stiintifico-fantastica. A dus o viata de boem si a sfarsit tragic in mizerie, opium si alcoolism, dar tocmai din acest infern al existentei sale s-au nascut multe dintre creatiile ce aveau sa impuna literaturii universale norme de evaluare estetica necunoscute pana atunci. In 1836 s-a casatorit cu verisoara sa, Virginia Clemm, in varsta de doar 13 ani, care a murit insa un an mai tarziu. Operele sale sunt faimoase pentru cultivarea starii de mister si de macabru. Cu unele exceptii, creatia lirica a lui Poe este umbrita de maiestria povestirilor sale, care l-au consacrat in literatura universala. Totusi, poeme ca “Annabel Lee”, “Corbul” (“The Raven”) sau “Ulalume” il impun ca un mare poet. Cele mai cunoscute povestiri ale sale, “Prabusirea casei Usher” (“The Fall of the House of Usher), “Pisica neagra” (“The Black Cat”), “Masca Mortii Rosii” (“The Masque of the Red Death”), “Carabusul de aur” (“The Gold Bug”), “Crimele din Rue Morgue” (“The Murders in the Rue Morgue”), stau la baza romanelor politiste moderne.
19 ian 1736 – S-a nascut James Watt, inginer si inventator scotian. A avut un rol important in revolutia industriala, contribuind puternic la dezvoltarea motorului cu aburi, apoi a brevetat locomotiva cu aburi, in 1784. Acesta a introdus conceptul de cal-putere, iar watt-ul, unitatea de putere, ii poarta numele.
19 ian 1912 – S-a nascut Leonid Vitalievici Kantorovici, economist rus, Laureat al Premiului Nobel pentru Economie in 1975 impreuna cu Tjalling Koopmans.
19 ian 1839 – S-a nascut pictorul francez Paul Cezanne, unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai postimpresionismului, ale carui idei au avut o mare influenta in dezvoltarea estetica a multor artisti si miscari artistice ale secolului al XX-lea, in special a cubismului. Arta lui, neinteleasa si discreditata de public pe parcursul vietii sale, a depasit impresionismul, aruncand in cele din urma in aer toate valorile conventionale ale picturii secolului XIX, deoarece a insistat asupra expresiei personale si a integritatii picturii insesi, indiferent de tema.
La Academia de Arte Frumoase din Paris li se alatura lui Edouard Manet, Camille Pissarro, Claude Monet, Pierre-Auguste Renoir si Edgar Degas. Majoritatea acestor artisti aveau in jur de 20 de ani (la fel ca si Cezanne) si abia isi formau stilul. Cu exceptia lui Manet, ei aveau sa formeze scoala impresionista. In aceasta perioada, Cezanne incepe sa-si dezvolte un stil sumbru si violent; a pictat scene cu accente extreme de lumina si de umbra, cu o lejeritate si vigoare remarcabile pentru acea perioada, dar care dezvaluie influenta compozitiilor tulburatoare ale lui Eugene Delacroix. Incepand cu anul 1874, Cezanne se va dedica in totalitate peisajelor, naturilor moarte, si, ulterior, portretelor. Dupa a doua expozitie impresionista, acesta a rupt legatura cu acest curent, dar continua sa mentina relatii de prietenie cu reprezentantii acestuia, vechii sai colegi. Demoralizat de reactiile publicului fata de lucrarile sale, pictorul s-a izolat tot mai mult (chiar si de sotie, Marie-Hortense, si fiul sau), perioada in care stilul sau s-a maturizat: structura lucrarilor sale prezinta linii calme, grandioase, in care tusele egale, dispuse de sus in jos, creeaza un efect curat multicolor, reprezentand simultan spatiul in profunzime si desenul plan. Plina de intensitatea sentimentului, arta lui Cezanne este extrem de cerebrala, o cautare constienta de solutii intelectuale la problemele de reprezentare. Spre finele secolului al XIX-lea, arta lui crestea in profunzime, in bogatie a culorii, in maiestrie a compozitiei. Se simtea capabil sa creeze o noua viziune a artei. Era obsedat de munca sa, care i-a consumat foarte mult timp, deoarece picta incet. La sfarsitul secolului, faima sa incepea sa se raspandeasca, si din moment ce nu-i placea sa apara in public, a devenit un fel de figura legendara. Perioada de sfarsit a lui Cezanne, fructul unei meditatii intense in singuratate, atinge punctul culminant al lirismului, realizand in reveatia sa asupra vietii in natura, ceea ce numai marii artisti pot atinge in timpul vietii lor. Obisnuia sa spuna ca “peisajul devine uman, devine o gandire, fiinta vie in mine. Devin una cu pictura mea, ne contopim intr-un haos fluorescent”. Diabetul zaharat de care suferea de mult timp s-a agravat, in cele din urma, cedand in fata unei raceli severe pe care a contractat-o pe cand lucra la camp. Desi simpatia critica si acceptarea publica au aparut abia in ultimul deceniu al carierei sale, incercarea sa de a vedea, dincolo de aparente, logica de la baza structurii formale i-a adus intotdeauna admiratie din partea colegilor sai. Speranta ca picturile sale ar putea servi ca forma de educatie pentreu alti artisti s-a implinit atunci cand multi pictori importanti i-au achizitionat lucrarile, considerandu-l unul dintre maestrii lor, inclusiv Paul Gauguin, Pablo Picasso sau Henri Matisse. Cezanne este acum considerat cel mai important precursor al abstractionismului formal in pictura secolului al XX-lea, intrucat a imbinat analiza cu emotia si structura cu lirismul. Matisse spunea urmatoarele: “Cezanne este maestrul nostru, al tuturor”. Picasso, stiind cat ii datoreaza inaintasului sau, al carui mostenitor credincios este fara indoiala, declara: “Cezanne a fost Tatal nostru, al tuturor.” Dupa moartea lui Cezanne, el picteaza in scurt timp, in 1907, capodopera “Domnisoarele din Avignon”, care este in acelasi timp un omagiu fata de pictura “Scaldatoarele” (“Les grandes baigneuses”) din 1900-1905 a francezului. Printre cele mai importante picturi ale lui Cezanne se numara: “Casa spanzuratului”, 1873, “Marea la L’Estaque”, 1878-1879, “Moara din Gardanne”, 1885, “Doamna Cezanne pe un fotoliu galben”, 1890-1894, “Femeie cu ibric de cafea”, 1890-1894, “Jucatorii de carti”, 1890-1892, “Muntele Sainte-Victoire”, 1898-1902.
