Home / GeopoliticALL / Africa / Soldaţi ai armatei R.Central Africane au linşat un bărbat pe străzile capitalei Bangui şi i-au incendiat cadavrul

Soldaţi ai armatei R.Central Africane au linşat un bărbat pe străzile capitalei Bangui şi i-au incendiat cadavrul

Mai mulţi soldați ai armatei din Republica Central African au linşat un bărbat suspectat că ar face parte dintr-o grupare rebelă, apoi i-au incendiat trupul, sub privirile mai multor martori oculari şi la puţin timp după ce preşedintele ţării a lăudat armata pentru gestionarea situaţiei de criză din ţară, relatează BBC.

Bărbatul a fost înjunghiar și bătut până la moarte, iar cadavrul său a fost ars în capitala Bangui. Acest eveniment a avut loc la câteva momente după ce președintele interimar Catherine Samba-Panza și-a încheiat discursul în cadrul unei ceremonii dedicate armatei.  Martorii au declarat că bărbatul omorât a fost acuzat de aparteneța la gruparea Seleka, înainte ca membrii Forțelor Armate Central Africane să-l fi înjunghiat și lovit cu pietre.  

“I-au mutilat cadavrul și i-au dat foc”, declară  reprezentanții Human Rights Watch. „A fost o scenă îngrozitoare – una din cele multe care au avut loc în Bangui în ultimele zile”.

Potrivit surselor citate de BBC, rebelii din gruparea Seleka fac eforturi de regrupare în nord-estul țării. Ei vor sa declanșeze „un nou val de atacuri împotriva civililor”.

Republica Central Africană, una din cele mai sărace țări ale Africii, a fost acaparată de un război civil între mai multe facţiuni religioase, din luna martie a anului trecut, atunci când gruparea Seleka a preluat puterea politică în urma unei loviturii de stat. Mii de oameni au fost uciși de la începutul ostilităţilor.

Actele violente dintre grupările islamice rebele și militanții creștini, cunoscuți drept „anti-balaka”, au continuat chiar și după ce președinta Samba-Panza a fost numită luna trecută și după ce liderul Seleka, Michel Djotodia și-a dat demisia, în încercarea de a stabiliza situația din țară.

Pe de altă parte,  președintele interimar a garantat că într-o lună o mare parte din țară va fi total securizată. „La sfârșit toți vor trebui să-și asume responsabilitatea pentru faptele lor. Acesta este un avertisment pentru cei ce continuă să perturbe liniștea”, a declarat aceasta.

În decembrie, Organizația Națiunilor Unite a estimat că ar fi nevoie de circa 10.000 de soldați pentru recâștigarea controlului asupra teritoriului ocupat de rebeli şi pentru reinstaurarea păcii în Republica Central Africană.

Despre Cristina Merticaru

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *