20 mar 1820 – S-a nascut Alexandru Ioan Cuza, om politic roman, primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1862) si al statului national Romania (1862-1866). Acesta a fost un militant convins pentru unirea Moldovei si a Tarii Romanesti. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 si al Tarii Romanesti, infaptuindu-se astfel unirea celor doua principate. Incepand cu 1862, se adopta oficial numele de Romania. A promovat o politica externa indreptata spre recunoasterea internationala a tanarului stat. In colaborare cu Mihail Kogalniceanu, a initiat un program de reforme economice si sociale menite sa conduca la modernizarea statului. In plan cultural, numele sau este legat de introducerea grafiei latine si de infiintarea universitatilor din Iasi si Bucuresti. Acuzat de tendinte dictatoriale, Cuza a fost indepartat de la putere printr-o lovitura de stat (1 februarie 1873) si exilat. S-a instalat la Florenta, apoi la Heidelberg (Germania), unde a murit.
20 mar 1993 – A decedat Polykarp Kusch, fizician german, Laureat al Premiului Nobel pentru Fizica in 1955 impreuna cu Willis Lamb.
20 mar 1956 – Tunisia isi castiga independenta fata de Franta.
20 mar 1944 – S-a nascut Erwin Neher, medic german, Laureat al Premiului Nobel pentru Medicina in 1991 impreuna cu Bert Sakmann.
20 mar 1916 – Albert Einstein publica teoria generala a relativitatii.
20 mar 1831 – S-a nascut Theodor Aman, pictor si grafician roman. A studiat la Craiova si Bucuresti, apoi la Paris. Este unul dintre creatorii scolii romanesti de pictura si cofondator, alaturi de Gheorghe Tattarescu, al Scolii de Arte Frumoase din Bucuresti (1863), al carei prim director a fost. Stilul sau artistic reflecta orientarea academista a epocii, insa deschis influentelor romantice si realiste si receptiv la innoirile impresioniste. Compozitiile istorice reprezinta un gen definitoriu al lui Aman care, insa, nu a neglijat nici naturile statice sau peisajele si portretele. Printre lucrarile sale se numara: “Cea din urma noapte a lui Mihai Viteazul” (1852), “Autoportret” (1853), “Batalia de la Otenita” (1854), “Vlad Tepes si solii turci” (1861-1864), “Izgonirea turcilor la Calugareni” (1872), “Tudor Vladimirescu” (1874-1876).
20 mar 1828 – S-a nascut Henrik Johan Ibsen, important dramaturg norvegian, considerat parintele teatrului modern european. A introdus in teatrul european o noua metoda de investigatie morala, aplicata unei descrieri riguros realiste a clasei de mijloc, caracterizata prin economie de actiune, dialoguri patrunzatoare si o logica riguroasa. In general, a scris piese despre oameni prozaici, obisnuiti, dar din vietile carora a extras invataturi de o remarcabila directete si subtilitate, obligandu-si publicul sa-si reexamineze cu dureroasa onestitate fundamentele morale ale vietii. Odata cu primele texte dramatice apar si criticile din partea publicului, conform carora Ibsen ar fi meschin si antiliberal. Acestea deoarece el considera ca traditia dramatica este gaunoasa si bombastica. Cu dramele in versuri “Brand” (1866) si “Peer Gynt” (1867), acesta a creat arhetipuri universale, castigand batalia cu lumea. Explozia s-a produs odata cu aruncarea in aer a conventiilor sociale din “O casa de papusi” (1879), publicul vremii fiind scandalizat de refuzul autorului de a furniza dramei un final fericit, oricat de fals sau neverosimil. Urmatoarea piesa, “Strigoii” (1881), a produs si mai multa oroare pentru ca infatisa consecintele teribile ale ascunderii unor adevaruri urate. Piesele sale au inceput sa fie montate in teatrele progresiste din Europa, insa deseori avea putina audienta. Criticii conventionali il denuntau pe Ibsen ca pe un individ care-si batea joc de tot ce era sfant. Printre dramele tarzii se numara: “Femeia marii” (1888), “Hedda Gabler” (1890), “Constructorul Solness” (1892), “Micul Eyolf” (1894), “Cand noi, mortii, vom invia” (1899). Anul 2006 a fost proclamat “anul Ibsen” in Norvegia, ca urmare a celor 100 de ani scursi de la moartea sa.
20 mar 43 i. Hr. – S-a nascut Ovidiu (nume complet: Publius Ovidius Naso), celebru poet roman, unul dintre clasicii literaturii latine, alaturi de Horatiu si Virgiliu. Prima sa opera, “Iubiri”, a inregistrat un succes imediat. Au urmat “Scrisorile eroinelor legendare”, “Arta frumusetii”, “Arta iubirii” (una dintre cele mai cunoscute) si “Remediile iubirii”. Pornind de la tema iubirii si a intrigilor amoroase, poetul prezinta societatea sofisticata, mereu in cautare de placere, in care el insusi si-a dus existenta. Era deja consacrat cand si-a scris capodopera, “Metamorfozele”, un compendiu de legende in care se vorbeste despre transformarea oamenilor in forme non-umane de catre zei. Din motive inca neclare, in anul 8 d. Hr., Augustus l-a exilat pe Ovidiu la Tomis (Constanta), pe tarmul Marii Negre. In pofida numeroaselor rugaminti, nu i s-a permis niciodata sa se intoarca la Roma. Viata traita aici este descrisa in poemul autobiografic “Tristele”. Citit si imitat de foarte multi autori in perioada Renasterii, Ovidiu a exercitat o influenta puternica asupra multor poeti.