Home / A fost azi în lume / 2023 / Au fost 6 și 7 mai în lume – Liga Arabă a decis ca Siria să revină în organizație după o suspendare de 12 ani, Președintele SUA a făcut un nou apel pentru reformarea legislației armelor, iar Președintele Mexicului a anunțat că există dovezi cu privire la transporturile de droguri venite din China
Sursă foto: CNN

Au fost 6 și 7 mai în lume – Liga Arabă a decis ca Siria să revină în organizație după o suspendare de 12 ani, Președintele SUA a făcut un nou apel pentru reformarea legislației armelor, iar Președintele Mexicului a anunțat că există dovezi cu privire la transporturile de droguri venite din China

Material realizat de Radu Mocanu

Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a făcut un apel pentru reformarea legislației americane în privința armelor, ca urmarea a unui atac armat ce s-a soldat cu victime, notează Reuters. În urma unui atac armat din Allen, Texas ce a avut ca urmări moartea a opt persoane și rănirea a alte șapte, președintele Joe Biden și-a reluat discursul privind legile ce protejează dreptul cetățenilor de a avea arme. Printre cerințele președintelui american se numără interzicerea armelor de asalt și a celor cu o magazie mare, dar și instituirea verificărilor mai aspre și tragerea la răspundere a fabricanților de arme. Deși structura Congresului nu ar permite efectuarea unei reforme atât de ample, încât cele două camere sunt împărțite aproximativ la jumătate între membrii celor două partide. Atacatorul de la centrul comercial din Allen, Texas era înarmat cu o armă de timp AR-15 și echipament tactic. Atacurile armate au devenit extrem de comune în SUA, până acum fiind aproape de 200 de astfel de evenimente de la începutul anului. 

Un cetățean pakistanez a fost ucis prin linșaj în urma acuzațiilor de blasfemie care au fost aduse la adresa acestuia, relatează Al Jazeera. Nigar Alam, un lider religios din regiunea de nord vest a țării a fost rugat să țină un discurs la o adunare organizată de partidele de opoziție din Pakistan, însă, în urma declarațiilor făcute, acesta a fost bătut până la moarte. Un funcționar public din regiune, a menționat în mod anonim că declarațiile făcute de acesta au avut conotații de blasfemie și au înfuriat mulțimea. Cadavrul acestuia a fost ridicat și trimis către un spital apropiat pentru a se realiza procedurile necesare pentru ancheta autorităților. Acuzațiile de blasfemie, chiar și cele nefondate, pot stârni mulțimi, acest subiect fiind unul foarte sensibil în Pakistan. În trecut, astfel de mulțimi au descins într-o închisoare pentru a ucide un deținut acuzat de blasfemie, iar într-un eveniment separat, un muncitor a fost ars de viu din aceleași motive. 

Președintele Mexicului a anunțat că autoritățile naționale au dovezi despre transporturile de droguri venite din China, anunță BBC. În urma anunțului făcut, șeful statului mexican a făcut un apel către oficialii de la Beijing pentru a demara un proces de combatere a traficului de droguri, reluând astfel o cerere făcut către aceleași autorități cu câteva luni înainte. Aceste demersuri au fost făcute la cererea autorităților din Statele Unite ale Americii, care se confruntă cu o epidemie de droguri pentru care sunt blamate cartelurile mexicane. Același președinte mexican a adăugat că fentanilul nu este fabricat pe teritoriul Mexicului, acesta fiind cumpărat de grupările criminale mexicane de la traficanții de droguri din Asia. Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe de la Bejing a negat afirmațiile, menționând că u există nici o rută de trafic de droguri între China și Mexic. 

Miniștrii de externe ai statelor ce fac parte din Liga Arabă au votat pentru reintrarea Siriei în Ligă după o suspendare de doisprezece ani, conform Deutsche Welle. În 2011, statul sirian a fost exclus din Ligă în urma represiunii dure a protestelor îndreptate împotriva președintelui Bashar al-Assad. De la întrunire a lipsit delegația Qatarului care s-a poziționat în favoarea opozanților președintelui Bashar al-Assad. Secretarul general al Ligii Arabe a menționat că această acțiune nu duce la normalizarea relațiilor bilaterale cu Siria, această decizie aparținând autorităților fie căror state. De asemena, s-a menționat că obiectivul Ligii este de a contribui la soluționarea crizelor cu care se confruntă Siria. Deși diplomația siriană a fost înghețată în ultimul deceniu, în ultimii ani, s-au demarat proceduri de reluare a relațiilor diplomatice cu Siria, cele mai bune exemple fiind reluarea legăturilor diplomatice cu Iordania și Emiratele Arabe Unite. 

În urma unui incendiu de pădure din Canada, oficialii statului Alberta au declarat stare de urgență, fapt ce a dus la refugierea a zeci de mii de persoane, conform Deutsche Welle. Raspandirea incendiilor naturale a dus la decizia guvernatorului statului Alberta de a decreta stare de urgență, astfel extinzându-și prerogativele pentru gestionarea situațiilor de urgență. Condițiile climatice ale statului Alberta au dus la o răspândire extremă a acestor fenomene, mii de oameni fiind puși în alertă pentru a fi pregătiți să își părăsească casele la momentul necesar. Aceste evenimente au devenit cât mai comune în urma schimbărilor climatice ce au afectat flor și fauna din zonă, recent, statul Columbia Britanică, vecin cu Alberta confruntându-se cu temperaturi record. 

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 19 aprilie în lume – Prim-ministrul finlandez a solicitat sprijinul Uniunii Europene pentru a contracara fluxul de migranți, Șeful Armatei din Kenya, a murit într-un accident de elicopter iar Junta militară din Burkina Faso a expulzat trei diplomați francezi

Material realizat de Mihai Turcu.  Prim-ministrul finlandez, Petteri Orpo, a solicitat sprijinul Uniunii Europene pentru …