Home / GeopoliticALL / Europa / Un nou atentat sinucigaș în Volgograd

Un nou atentat sinucigaș în Volgograd

volgograd15 oameni au murit și peste 20 au fost răniți într-o explozie dintr-un troleibuz din Volgograd, informează Reuters. Acesta este al doilea atentat sinucigaș petrecut la 24 de ore de la precedentul atac, când o femeie-kamikaze a detonat o bombă într-o gară.

Anchetatorii sunt de părere că un bărbat-kamikaze a produs deflagrația, în urma căreia 15 persoane și-au pierdut viața și alte 28 se află în stare gravă.

Explozia s-a produs luni dimineața, când troleibuzul era plin de oameni care se îndreptau spre serviciu. În magazinul lângă care s-a întâmplat deflagrația se aflau de asemenea  foarte mulți oameni. Aceștia au descris scena ca fiind groaznică: “Erau cadavre peste tot și sânge pe zăpadă.” Bomba este asemănătoare cu cea folosită cu o zi înainte și se presupune că aceste atentate sunt opera aceleiași grupări teroriste.

Până acum nici un grup terorist nu și-a recunoscut implicarea. Totuși sunt indicii care arată că autorii acestor atentate sunt militanți islamiști. Moscova este îngrijorată că acest șir de atacuri au legătură cu Jocurile Olimpice de Iarnă ce vor începe pe 7 februarie în Soci, oraș ce se află foarte aproape de Volgograd.

Într-un mesaj video postat în iulie de către liderul insurgenților ceceni, acesta i-a îndemnat pe militanți să folosească “forța extremă” pentru a împiedica desfașurarea Jocurilor. Vladimir Putin, ce nu a apărut până acum cu  declarație publică, a ordonat forțelor antitero să mărească efectivele de securitate în toată țara pentru a preveni astfel de incidente să se mai întâmple.

Despre Marina Isabella Pirnea

Vezi și

De la visul european la Visul Georgian

Material realizat de Andrei Rus Context istoric Georgia este un stat situat în Munții Caucaz …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *