Cea de-a 13-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) se pregăteşte să-şi desemneze câştigătorii competiţiilor din acest an, în prezenţa invitaţilor speciali Debra Winger (foto), Krzysztof Zanussi şi Florin Zamfirescu, care vor urca pe scenă la ceremonia de închidere de sâmbătă, 7 iunie, de la ora 20.30, se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Protagoniştii ediţiei din acest an se vor întâlni cu publicul românesc în cadrul unor evenimente programate în timpul ultimului weekend al festivalului, pe 7 şi 8 iunie. Astfel, sâmbătă, 7 iunie, de la 18:30, Krysztof Zanussi se va întâli cu publicul, de la 18:30, la Cinema Florin Piersic, la proiecţia specială a lungmetrajului său de debut, „Structura cristalului” (1969). Cineastul polonez, care a fost distins cu Premiul pentru întreaga carieră la ediţia din acest an a TIFF, va susţine duminică, 8 iunie, de la 17:00, un masterclass, la TIFF Lounge.
Pe actorul Florin Zamfirescu, recompensat cu Premiul de excelență TIFF 2014, spectatorii îl pot întâlni sâmbătă, la Cinema Arta, de la 17.30, la proiecția filmului Năpasta, (1982), o ecranizare a nuvelei lui I.L. Caragiale, regizată de Alexa Visarion. O surpriză plăcută pentru clujeni, sâmbătă, de la 17.00, va fi prezența cântăreței Angela Similea la TIFF Lounge, alături de echipa scurtmetrajului Să mori de dragoste rănită (r. Iulia Rugină).
Totodată, un eveniment extrem de aşteptat de public în ultimul weekend de la TIFF îl reprezintă prezentarea interactivă despre istoria fascinantă a tehnologiei 3D, care va fi susţinută de directorul Munich Filmmuseum, Stefan Droessler – unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în evoluţia imaginii stereoscopice. Prezentarea „The Short Story of 3D Film” va avea loc sâmbătă, 7 iunie, de la 15.00, la Cinema Florin Piersic.
Ultimele două filme programate anul acesta în Unirii Open Air, de la 21.45, îi vor ține în priză pe spectatori: Expresul zăpezii/ Snowpiercer (7 iunie), cu Vlad Ivanov în distribuție, alături de Ed Harris, Chris Evans sau Tilda Swinton, și 12 ani de copilărie/ Boyhood, filmul de închidere TIFF (8 iunie), un experiment unic marca Richard Linklater, adus în premieră în România. La Casa TIFF, Theory of Mind va anima atmosfera sâmbătă, de la 22.00. Trupa clujeană abordează genuri diferite, inclusiv post-rock, dream pop, psihedelic și experimental.
Pentru cinefili, ultima zi la TIFF programează cu unele dintre cele mai „grele” filme din lista de propuneri din acest an. Astfel, duminică, 8 iunie, spectatorii se pot delecta cu unele dintre best of-urile ediției, ca Tom la fermă (r. Xavier Dolan), Spuma zilelor (r. Michel Gondry), Străinul de pe malul lacului (r. Alain Guiraudie), Expresul zăpezii (r. Bong Joon-ho), precum și cu toate filmele din secțiunea Midnight Delirium.
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociaţia pentru Film și Cultură Urbană. TIFF București va avea loc între 10 și 19 iunie, iar TIFF Sibiu, între 25 și 29 iunie.