Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
Miscarile totalitare si-au reglat discursul dupa anumite circumstante. Daca doctrina ideologica este destinata consumului celor initiati, propaganda incearca sa castige noi adepti. Aceasta este o dimensiune a razboiului psihologic totalitar. Propaganda presupune dezinformare si manipulare: „nu exista nici macar un singur conflict politic, social si economic sau militar care sa nu fi facut apel la propaganda in mod deschis sau pe ascuns, la intoxicarea sau la tentative de influentare a moralului si deciziilor adversarului prin inselaciune, amagire, diversiune sau intimidare.”1 De aceea „propaganda, cu alte cuvinte, este unul, si poate cel mai important, dintre instrumentele totalitarismului pentru a face fata lumii ne-totalitare; teroarea dimpotriva, este insasi esenta formei sale de guvernare.”2 Totalitarismul nu inventeaza propaganda de mase, ci ii perfectioneaza metodele. Terenul a fost pregatit de lunga perioada de ascensiune a imperialismului si de politicile acestuia care au aratat ca „societatea insemna dominatie, iar dominatia insemna inegalitate.”3
Incredibila ascensiune a totalitarismului si randamentul ridicat al propagandei acestuia demonstreaza ca in secolul XX masele „nu cred in nimic vizibil, in realitatea propriei experiente; ele nu se incred in ochii si urechile lor, ci doar in imaginatia lor.”4
Raymond Aron, in descrierea celor cinci elemente fundamentale ale totalitarismului, observa o particularitate a metodelor de propaganda a acestuia, aceea de a detine monopolul adevarului. Acest monopol impus de natura ideologiei prezinta exigenta de a transforma regimul anuntat de programul politic intr-o autoritate absoluta. Adica monopolul ideologic presupune atat monopolul mijloacelor de coercitie, cat si monopolul mijloacelor de propaganda: „Ideologia nu este nici unicul scop, nici mijlocul exclusiv; exista o permanenta interactiune sau chiar o dialectica; uneori ideologia este folosita ca mijloc pentru a atinge un scop, alteori se folosesc mijloace de constrangere pentru a modela societatea potrivit ideologiei.”5 Monopolul coercitiei si al mijloacelor de propaganda este detinut de un grup restrans de indivizi. Numai elita, spre exemplu in cazul bolsevic, avea cunostinta deplina a legilor istoriei: „Miscarea istorica, ce antreneaza, in acelasi timp societatea si statul, prezinta o dubla caracteristica, in aparenta contradictorie: teoretic, ea este impusa de o necesitate istorica, dar practic, ea este efectul deciziilor luate de un numar mic de oameni, uneori chiar de un singur om.”6
Alain Besançon, privind critic mecanismul propagandei totalitare observa ca perspectiva „este complet dominata de un sistem de interpretare a lumii de o extraordinara saracie.”7 Dualismul cu care impart lumea in rase sau clase nu se distinge prin complexitate. Este mai degraba o incercare de simplificare, de reducere a unor probleme sociale complexe la unilateralitatea argumentelor mobilizatoare ale propagandei.
Propaganda totalitara cultiva si se sprijinea pe fanatism. Liderul era incarnarea adevarului ideologic. Limbajul a suferit o metamorfoza, fiind uzat pentru a intretine atmosfera dorita de ideologi. Limbajul avea o dimensiune religioasa pronuntata, era liturgic, cu sensuri absolute si imperative. In acest fel, multe spirite inalte au cazut in capcana acestor discursuri. Exemplele sunt multiple: Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica si lista poate continua in cazul legionar. Marginalizarea propagandei comuniste in Romania interbelica nu permite o inrolare masiva a spiritelor inalte. „Nu poti ramane inteligent sub imperiul ideologiei.”8 Exista cu toate acestea si aici cateva exemple de intelectuali: Lucretiu Patrascanu, Herbert Zibler etc. Rolul acestora a fost fundamental pentru organizarea miscarii. Intelectualii au fost intotdeauna garantii validitatii propagandei. „Adeziunea la ideologie a spiritelor superioare se produce prin intermediul unor confluente aleatorii de pasiuni diverse a caror natura este exterioara ideologiei. Dar, apropiindu-se de nucleul acesteia, pasiunile se ofilesc si nu mai ramane decat un reziduu de ineptie.”9
Descrierea lui Herbert Zilber a profilului revolutionarilor de profesie ne ilustreaza modelul uman potrivit acestui tip de ideologie: „Lipsiti de interes pentru abstractii si frumos, rai din nascare si inraiti in viata, voluntari fara profesiune, apti numai pentru stereotipii mintale…toti se simteau frustrati intr-o societate deschisa. Partidul le da vieti si certitudini. Ideologia, denunturile, controlul mintilor si sufletelor le da constiinta ca au reusit in viata.”1
Besançon aseamana ideologiile totalitare cu epidemiile la nivelul mentalului: „Aceste maladii mentale artificiale sunt totodata epidemice si contagioase. Au fost comparate cu raspandirea brusca a ciumei si a gripei.”11 Riscul raspandirii acestora sta in transmisibilitatea lor care se sprijina pe ambiguitate si pe nevoile indivizilor de a gasi solutii rapide la probleme sociale acute. Aura liturgica a metodelor propagandei totalitare depaseste orice ofensiva rationala de combatere: „Ne aflam in afara umanului, ca si cum am fi in fata unei transcendente negative. Ne vine in minte irezistibil ideea demoniacului.”12
1 Henri-Pierre CATHALA, Epoca dezinformarii, Ed. Militara, Bucuresti, 1991, p.19.
2 Hannah Arendt, op.cit., p.413.
3 Ralf DAHRENDORF, Conflictul social modern, Ed. Humanitas, Bucuresti,1996, p.40.
4 Hannah ARENDT, op.cit., p.461.
5 Raymond ARON, Democratie si totalitarism, Ed. All, Bucuresti, 2001, p.203.
6 Ibidem, p.199.
7 Alain BESANÇON, Nenorocirea secolului: despre communism, nazism si unicitatea Soah-ului, Ed. 8 Humanitas, Bucuresti, 1999, p.36.
8 Ibidem, p.37.
9 Ibidem, p.37.
10 Herbert ZILBER, Actor in procesul Patrascanu, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1997, p.28.
11 Alain BESANÇON, op.cit., p.39.
12 Ibidem, p.40.
