Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
ANTARTICA
DRAPEL:
Neoficial; steagul True South, creat în 2018, a câștigat rapid popularitate pentru designul său simplu, dar elegant și a fost folosit de diverse programe naționale antarctice, organizații nonprofit antarctice și echipe de expediții. Semnificația steagului este descrisă astfel: dungile orizontale de bleumarin și alb reprezintă zilele și nopțile lungi de la latitudinea extremă a Antarcticii; în centru, un vârf alb singuratic erupe dintr-un câmp de zăpadă și gheață, similar cu cele ale bergurilor, munților și crestelor de presiune care definesc orizontul antarctic; umbra lungă pe care o aruncă formează forma inconfundabilă a unei săgeți de busolă îndreptată spre sud, un omagiu adus moștenirii de explorare a continentului. Împreună, cele două forme centrale creează un diamant, simbolizând speranța că Antarctica va continua să fie un centru de pace, descoperire și cooperare pentru generațiile viitoare.
ISTORIC:
Speculațiile asupra existenței unui „ținut sudic” nu au fost confirmate până la începutul anilor 1820, când operatorii comerciali britanici și americani și exploratorii naționali britanici și ruși au început să exploreze regiunea Peninsulei Antarctice și alte zone de la sud de Cercul Antarctic. Abia în 1840 s-a stabilit că Antarctica era într-adevăr un continent și nu doar un grup de insule sau o zonă de ocean. La începutul secolului al XX-lea s-au realizat mai multe expediții, dar, în general, zona a cunoscut o activitate umană redusă. În urma celui de-al Doilea Război Mondial însă, continentul a cunoscut o creștere a cercetării științifice. Un număr de țări au înființat o serie de stații, tabere și refugii sezoniere pe tot parcursul anului pentru a sprijini cercetarea științifică în Antarctica. Șapte dintre acestea au făcut revendicări teritoriale și două mențin baza unei revendicări, dar majoritatea țărilor nu recunosc aceste revendicări. Pentru a forma un cadru legal pentru activitățile națiunilor de pe continent, s-a negociat un Tratat Antarctic care nici nu neagă și nici nu acordă recunoaștere revendicărilor teritoriale existente; semnat în 1959, a intrat în vigoare în 1961. De asemenea, relevante pentru guvernarea Antarcticii sunt Protocolul de mediu al Tratatului Antarctic și Convenția pentru conservarea resurselor marine vii din Antarctica.
GEOGRAFIE
Localizare: continet aflat în cea mai mare parte la sud de Cercul Antarctic
Coordonate geografice: 90 00 S, 0 00 E
Suprafața totală: 14.2 milioane de kilometri pătrați, din care uscat: 14.2 milioane km patrati (285,000 km pătrați fără gheaţă, 13.915 milioane de kilometri pătrați acoperiți cu gheață) (estimare)
Granițe: 0 km
Țărm: 17,968 km
Climat: cel mai rece, vântos și uscat continent de pe pământ, cu temperaturi foarte joase care variază în funcţie de latitudine, altitudine și distanța față de ocean. Antarctica de est este mai rece decat Antarctica de Vest, din cauza elevaţiei mai mari; Peninsula Antarctica are un climat mai moderat; temperaturile mai ridicate apar în ianuarie de-a lungul coastei. Verile sunt caracterizate de lumină continuă, în timp ce iernile aduc întuneric continuu; Presiunea ridicată persistentă asupra interiorului aduce un aer uscat, ce duce la o acoperire de nori foarte mică.
Relief:
Calota glaciară continentală groasă de aproximativ 99% și rocă sterpă 1%, cu altitudini medii cuprinse între 2.000 și 4.000 m; lanțuri muntoase până la aproape 5.000 m; zonele de coastă fără gheață includ părți din sudul Ținutului Victoria, Ținutul Wilkes, zona Peninsulei Antarctice și părți din Insula Ross de pe McMurdo Sound. Ghețarii formează platforme de gheață de-a lungul a aproximativ jumătate din coasta. Aceste platformele de gheață plutitoare constituie 11% din suprafața continentului.
Altitudini extreme:
cel mai jos punct: Ghețarul Denman la peste -3.500 m (-11.500 ft) sub nivelul mării
cel mai inalt punct: Masivul Vinson 4892 m, altitudine medie: 2300 m
Nota: cel mai jos punct cunoscut în Antarctica este ascuns în ghețarul Denman; la suprafața sa se află cea mai adâncă gheață descoperită până acum și cea mai joasă altitudine din lume, care nu este sub apa mării.
Resurse naturale: minereu de fier, crom, cupru, aur, nichel, platina si alte minerale, precum şi carbune şi hidrocarburi gasite in cantitaţi mici; nici unul pana in prezent nu au fost exploatate; krill, peşte, şi crab au fost luate de catre pescuitul comercial.
Dezastre naturale: vânturile catabatice (acţionate de gravitaţie) bat spre coastă din interiorul înalt; la poalele platoului se formează frecvent viscol; furtunile ciclonice se formează deasupra oceanului și se deplasează în sensul acelor de ceasornic de-a lungul coastei; aisbergurile mari se pot desprinde de pe platforma de gheață
POPULAȚIE
Populație: nu exista locuitori indigeni, dar exista stații permanente (sau sezoniere de vara) pentru personalul de cercetare
Nota: 54 de țări au semnat Tratatul Antarctic din 1959; 30 dintre acestea operează prin Programul lor național o serie de stații de cercetare sezoniere (vara) și pe tot parcursul anului pe continent și insulele sale din apropiere; populația care sprijină știința sau gestionează și protejează regiunea Antarctică variază de la aproximativ 5.000 vara la 1.100 iarna; în plus, aproximativ 1.000 de persoane, inclusiv echipajul navei și oameni de știință care fac cercetări la bord, sunt prezenți în apele regiunii.
Populaţia maximă pe perioada verii (decembrie-februarie) – 4.877 total;
Argentina 601, Australia 243, Belarus 12, Belgia 40, Brazilia 66, Bulgaria 22, Chile 433, China 166, Cehia 20, Ecuador 34, Finlanda 17, Franța 90, Franța și Italia 80, Germania 104, India 113, Italia 120 , Japonia 130, Coreea de Sud 130, Olanda 10, NZ 86, Norvegia 70, Peru 30, Polonia 40, Rusia 335, Africa de Sud 80, Spania 98, Suedia 20, Ucraina 24, Regatul Unit 196, SUA 1.399, Uruguay 178 (2017)
Populația maximă în perioada iernii (iunie-august) – 1.036 total;
Argentina 221, Australia 52, Brazilia 15, Chile 114, China 32, Franța 24, Franța și Italia împreună 13, Germania 9, India 48, Japonia 40, Țările de Jos 10, Coreea de Sud 25, NZ 11, Norvegia 7, Polonia 16, Rusia 125, Africa de Sud 15, Ucraina 12, Regatul Unit 44, SUA 215, Uruguay 8 (2017)
Capacitatea stațiilor de cercetare operate în zona Tratatului Antarctic de stațiile Programelor Naționale Antarctice pe tot parcursul anului: aproximativ 40;
Argentina 6, Australia 3, Brazilia 1, Chile 6, China 2, Franța 1, Franța și Italia împreună 1, Germania 1, India 2, Japonia 1, Țările de Jos 1, Coreea de Sud 2, NZ 1, Norvegia 1, Polonia 1, Rusia 5, Africa de Sud 1, Ucraina 1, Regatul Unit 2, SUA 3, Uruguay 2 (2017)
Stații, taberele și refugii sezoniere (de vară) – Argentina, Australia, Belarus, Belgia, Bulgaria, Brazilia, Chile, China, Cehia, Ecuador, Finlanda, Franța, Germania, India, Italia, Japonia, Țările de Jos, Coreea de Sud, Noua Zeelandă, Norvegia, Peru, Polonia, Rusia, Africa de Sud, Spania, Suedia, Ucraina, Regatul Unit, SUA și Uruguay (2017)
În timpul verii australe, unele națiuni ocupă numeroase locații cum ar fi tabere sau alte facilități temporare pe durata verii.
POLITICA
Forma convențională lungă: nici una
Forma convențională scurtă: Antarctica
Etimologie: nume derivat din două cuvinte grecești care înseamnă „opusul Arctic” sau „opusul nordului”
Forma de guvernamant:
Regiunea Antarcticii este reglementată printr-un sistem cunoscut sub numele de Sistemul Tratatului asupra Antarcticii;
Sistemul include:
- Tratatul asupra Antarcticii, semnat la 1 decembrie 1959, intrat in vigoare la 23 iunie 1961, care stabileşte cadrul legal pentru gestionarea Antarcticii,
- Recomandările şi măsurile adoptate în cadrul reuniunilor de țările Tratatului asupra Antarcticii,
3.Convenţia privind conservarea focilor din Antarctica(1972),
- Convenţia pentru conservarea resurselor marine vii din Antarctica (1980)
5.Protocolul privind protecţia mediului la Tratatul asupra Antarcticii (1991);
Sistem juridic:
Antarctica este administrată prin reuniuni anuale – cunoscute sub numele de întrunirile consultative ale Tratatului asupra Antarcticii – care includ naţiuni membre consultative, națiuni membre non consultative, organizaţii ale observatorilor şi organizaţii de specialitate; deciziile acestor reuniuni sunt luate de către naţiunile membre (cu privire la proprii cetățeni şi propriile activități), în conformitate cu legile lor naţionale; Accesul la zonele aflate între 60 şi 90 de grade latitudine sudica este supus la o serie de instrumente juridice şi proceduri de autorizare adoptate de statele semnatare ale Tratatului asupra Antarcticii.
COMUNICAȚII:
Codul de internet al țării: .aq
Utilizatori de internet (număr total și procente din populație): 4,400, 100% din populație
ARMATA ȘI SECURITATE
Tratatul Antarctic din 1961 interzice orice măsuri de natură militară, cum ar fi înființarea de baze și fortificații militare, efectuarea de manevre militare sau testarea oricărui tip de armă. Acest tratat permite, totuși, utilizarea personalului sau echipamentului militar pentru cercetare științifică sau în orice alte scopuri pașnice
Dispute transnaționale:
Majoritatea statelor nu recunosc revendicările teritoriale terestre și maritime făcute de Argentina, Australia, Chile, Franța, Noua Zeelandă, Norvegia și Marea Britanie pentru trei sferturi din continent; SUA și Rusia își rezervă dreptul de a face revendicări.
