Politicall.ro Educare prin informare
Articole relevante
Rezultatul alegerilor europarlamentare, care s-au desfăşurat în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, între 22 şi 25 mai, va determina modalitatea de abordare a politicilor de la Bruxelles şi Strasbourg în următorii 5 ani, lupta pentru cel mai mare grup politic urmând să se dea până la numărătoarea finală şi împărţirea mandatelor din toate statele UE între popularii care au deţinut majoritatea în ultimul deceniu şi social-democraţi.
Votul pentru eurodeputaţii care vor alcătui viitorul Parlament European pentru următorii 5 ani a avut loc la sfârşitul unuia dintre cele mai dificile cicluri traversate de Uniunea Europeană, de la înfiinţarea acesteia. Perioada 2009-2014 a fost marcată de cea mai gravă criză economică în rândul statelor membre, fiind necesare mai multe măsuri de ajutor financiar pentru ţări precum Irlanda şi Portugalia, dar cel mai grav caz a fost reprezentat de situaţia din Grecia. Totodată, la sfârşitul lui 2013 s-a încheiat şi exerciţiul financiar al UE pentru perioada 2007-2013, primul după încheierea valului de extindere al Uniunii la 27 de state membre. În perioada 2014-2020, Uniunea Europeană îşi propune o serie de reforme şi proiecte ambiţioase pentru coeziunea proiectului european, cât şi pentru stimularea creşterii economice şi reducerea tensiunilor sociale provocate de rata crescută a şomajului, în special în rândul tinerilor. Toate acestea, precum şi dinamica economiei mondiale şi a evenimentelor geopolitice care au culminat cu criza din Ucraina – un stat care şi-a ales viitorul preşedinte în mod simbolic în aceeaşi zi cu votul europenilor pentru PE – reprezintă provocări deosebite cu care viitorii europarlamentari urmează să se confrunte în următorii 5 ani.
Victorie pentru PPE – estimările site-ului oficial al Parlamentului European
La încheierea procesului de vot din toate statele, potrivit unei centralizări a exit-pollurilor, precum şi a ultimelor sondaje care au fost realizate în ultimele zile din campanie, este de aşteptat ca Partidul Popular European (PPE) să obţină din nou cele mai multe mandate în viitorul Parlament European, însă cu o diferenţă diminuată faţă de grupul social-democraţilor (S&D). Astfel, fostul premier al Luxemburgului, Jean-Claude Juncker, a anunţat pe contul său de Twitter victoria grupului PPE şi că, drept urmare, revendică şefia Comisiei Europene. „Partidul Popular European (PPE) este pe cale să câştige alegerile europene. Şi revendică, deci, preşedinţia Comisiei Europene”, a scris Juncker pe contul său.
Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul oficial al Parlamentului European, grupul PPE a obţinut circa 28,23% din mandatele alocate care se traduc prin 212 eurodeputaţi (în scădere cu circa 7% faţă de 2009, când obţineau totodată 274 de mandate).
Social-democraţii (S&D) au obţinut 24,77% (faţă de 25,59% în 2009) şi 186 de mandate (196 în 2009).
Grupul ALDE se poziţionează pe a 3-a poziţie cu 9,32% (10,83% în 2009) şi 70 de mandate (faţă de 83 în 2009), urmat de „Verzii Europeni” cu 7,32% (faţă de 7,44%) şi 55 de mandate (53 în 2009).
Grupul eurscepticilor – „Conservatorii şi Reformiştii Europeni” – al căror principale formaţiuni afiliate sunt Partidul Conservator din Marea Britanie, precum şi Partidul Civic Democrat din Republica Cehă sau formaţiunile poloneze „Lege şi Justiţie” şi „Polonia Împreună” a obţinut 5,86% (44 de mandate), faţă de 7,44% (57 de mandate).
Grupul stângii radicale – „Stânga Europeană Unită” (din care fac parte formaţiuni de orientare comunistă, dar şi Sinn Fein din Irlanda sau Syriza din Grecia), a obţinut 5,73% din mandate (faţă de 4,57%) – 43 de mandate (faţă de 35).
Extrema dreaptă, reprezentată de grupul „Europa Libertăţii şi Democraţiei” – din care face parte, printre altele UKIP din Marea Britanie – a obţinut 4,79% (36 de mandate), faţă de 4,05% (31 de mandate, în 2009).
Diferenţa până la 100% din mandate este reprezentată de europarlamentarii care fac parte din formaţiuni încă neafiliate oficial unor grupuri deja existente în Parlamentul European. Numărul total de mandate este de 105, dintre care 67 (8,92%) sunt membri noi neafiliaţi încă unui grup prezent actualmente în PE, iar 38 (5,06%) sunt independenţi (faţă de 33, sau 4,31 în 2009).
Potrivit estimărilor, este de aşteptat ca o parte dintre aceştia – în special din grupul celor 67 menţionaţi anterior – să se alăture extremei drepte, care după unele calcule ar putea să devină astfel cel de-al treilea grup ca pondere în PE.
Formarea majorităţii – prima provocare a liderilor principalelor familii politice europene versus ameninţarea ascensiunii extremei drepte
Formarea unei majorităţi în viitorul Parlament European reprezintă piatra de încercare a eurodeputaţilor şi a liderilor principalelor familii politice în viitorul mandat, în condiţiile fragmentării votului. Misiunea formaţiunilor din „a doua linie” (în special democrat-liberalii – ALDE şi grupul „Verzilor Europeni”) va deveni una determinantă, în ciuda faptului că ponderea acestora ca număr de mandate este de aşteptat să scadă comparativ cu rezultatul din 2009. Procentele pierdute de majoritatea formaţiunilor politice, cu excepţia social-democraţilor, par a fi fost absorbite de două tipuri de partide cu viziuni extremiste: de stânga (provenind din zona mediteraneană – Grecia, Cipru sau Italia) şi de dreapta (provenind din Marea Britanie, Austria, Danemarca sau Franţa).
Ascensiunea partidelor extremiste este marcată, printre altele, de succesul Frontului Naţional din Franţa, care potrivit primelor estimări ale exit-pollurilor a câştigat alegerile cu 25% din voturi (care se traduc într-un estimat de aproximativ 20 de mandate) – motiv pentru care lidera formaţiunii, Marine LePen, a cerut dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegeri naţionale.
De asemenea, UKIP este creditat cu obţinerea a circa 30% din totalul mandatelor din Marea Britanie (dintr-un total de 73). O surpriză „neplăcută” pentru extremişti provine din Olanda, acolo unde partidul anti-european al lui Geert Wilders, care a obţinut doar 12,2% din voturi şi s-a clasat abia al 4-lea, în ciuda faptului că era creditat cu prima şansă în sondajele de opinie, potrivit ABC News. Astfel, formaţiunea lui Wilders va trimite cel mai probabil în PE doar 4 eurodeputaţi din totalul de 26 de mandate aferente Olandei.
Un scor important obţinut de partidele extremiste a mai fost înregistrat în Danemarca (unde Partidul popular anti-imigraţie este creditat cu victoria, potrivit Hotnews) sau în Austria, în timp ce formaţiunea extremistă Jobbik din Ungaria a scăzut de la circa 21%, la doar 14,7% în decurs de câteva luni, obţinând 3 mandate de eurodeputaţi. În consecinţă, dincolo de faptul că avansul extremiştilor faţă de ultimele alegeri este cel mai consistent în comparaţie cu evoluţia celorlalte familii politice europene, ponderea acestora va rămâne una cu un impact relativ redus în viitorul legislativ. Mai mult, diferenţele de viziune dintre aceste partide în funcţie de ţara din care provin i-au determinat pe specialişti să aprecieze că blocul extremist va fi şi cel mai puţin consecvent în a face front comun în procesul de votare sau al altor activităţi specifice Parlamentului European. Însă, dincolo de scorul obţinut de aceste partide, bătălia politică din cele 28 de state membre ale UE s-a concentrat pe numărul de mandate obţinute de formaţiunile afiliate PPE şi cele ale S&P.
Scorul partidelor din România, citit în cheia afilierilor europene
În România, această bătălie a fost câştigată de departe de Uniunea Social-Democrată (USD), formată din PSD, UNPR şi PC, care potrivit estimărilor din exit-polluri a obţinut circa 40% din voturi (şi, implicit 16 mandate, din totalul de 32).
PNL se plasează pe locul 2, cu circa 14-15% din voturi (6 mandate), urmat de PDL cu 10-12% din voturi (4 mandate), UDMR 7% (3 mandate), PMP 6-7% (2 mandate), alături de independentul Mircea Diaconu.
Victoria USD, care îi va trimite pe cei 16 reprezentanţi să întregească grupul S&D din Parlamentul European este totuşi una mai puţin clară dacă sunt analizate afilierile celorlalte formaţiuni care au obţinut mandate. Astfel, PDL şi UDMR fac deja parte din grupul PPE, în timp ce PNL, care a făcut parte din grupul ALDE, şi-a anunţat în trecut intenţia de a se afilia la rândul său popularilor. De asemenea, PMP este de aşteptat să se alăture tot PPE, astfel că dacă repartizarea mandatelor din România este analizată strict în legătură cu afilierea partidelor din care provin, se obţine situaţia în care S&D are 16 europarlamentari români, PPE un potenţial de 9, iar ALDE 6. Dacă PNL s-ar afilia la PPE, atunci scorul ar fi mult mai strâns: S&D – 16 mandate, iar PPE – 15.
Un mic comentariu: jocul PSD de a-l „adopta” pe Mircea Diaconu poate avea roade mai importante decât s-ar fi putut preconiza la începutul campaniei electorale. În contextul scorului extrem de strâns la nivel de mandate obţinute între PPE şi S&D, fiecare europarlamentar contează. Dacă Mircea Diaconu s-ar întoarce în PNL şi, implicit va merge alături de colegii săi – în ALDE sau în PPE – ar putea „egala” scorul dintre S&D şi PPE referitor strict la România. Dacă acesta va alege să se afileze social-democraţilor, atunci aceştia ar avea un plus de 2 mandate provenite din România. obţinute la scorul final în detrimentul popularilor.
De menţionat că Bucureştiul trimite la Bruxelles 32 de deputaţi, fiind a 7-a ţară ca pondere a numărului de europarlamentari după Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania şi Polonia. De aceea, scorul obţinut de partidele din România este urmărit cu atenţie şi de marile familii politice europene, precum şi de agenţiile de presă, în contextul în care state considerate având o „greutate politică” mai însemnată trimit mult mai puţini eurodeputaţi la Bruxelles.
Prezenţa la urne creşte în premieră de la primele alegeri europarlamentare
În cele din urmă, pentru a compensa gustul amar lăsat de creşterea ponderii extremiştilor în PE, există şi un aspect pozitiv în exercitarea drepturilor democratice din statele europene. Potrivit estimărilor legate de prezenţa la urne, aceasta a fost de 43,09%, înregistrând o uşoară creştere faţă de cele din 2009 (când aceasta a fost de 43%), totodată aceasta fiind o premieră de la primul scrutin direct pentru alegerea eurodeputaţilor, organizat în 1979, când numărul participanţilor este în creştere, potrivit datelor de pe site-ul oficial al Parlamentului European.
În seara de 25 mai, una dintre misiunile celor 400 de milioane de alegători din UE s-a încheiat, însă implicarea acestora în procesul politic rămâne una extrem de importantă prin modalităţile de control şi presiune pe care aceştia le deţin în contextul normelor europene (de la capacitatea de iniţiative legislative prin strângerea de semnături şi contactul direct cu europarlamentarii până la proteste de stradă care nu de puţine ori s-au dovedit eficiente). Începând de astăzi, politicienii care au primit încrederea alegătorilor sunt mandataţi să se confrunte cu noua dispoziţie a forţelor şi să îşi asume sarcinile pe care le vor avea de îndeplinit până la următorul test electoral european.
