Home / GeopoliticALL / Africa / Albinoșii din Africa, ameninați cu dispariția din cauza practicilor superstițioase folosite în vindecarea bolilor

Albinoșii din Africa, ameninați cu dispariția din cauza practicilor superstițioase folosite în vindecarea bolilor

Persoanele cu albinism din Malawi se confruntă cu un risc de dispariție sistematică în timp, ca urmare a atacurilor persistente și a lipsei unor măsuri viabile care să le protejeze, a declarat pentru BBC un reprezentant al Organizației Națiunilor Unite.

Uciderea persoanelor care suferă de albinism a ajuns la un punct de criză în Malawi, după ce luna trecută două persoane au fost ucise, iar corpurile lor mutilate. Șeful Asociației Persoanelor cu Albinism din Malawi, Bonface Massah, a declarat pentru Al Jazeera că în comunitate s-a observat o creștere a atacurilor pe parcursul ultimelor luni, iar măsurile care se iau nu sunt suficiente pentru protejarea drepturilor acestor persoane. „Am remarcat o creștere a atacurilor pe parcursul ultimelor trei luni și, deși autoritățile i-au arestat pe unii autori, situația a ajuns la un nivel de criza”, a avertizat Mussah. Din 2014, ONU a înregistrat cel puțin 65 de cazuri de violență împotriva persoanelor cu albinism, inclusiv asasinate.

Albinismul este o afecțiune congenitală care afectează aproximativ unul din 20.000 de oameni din întreaga lume și este cauzată de lipsa pigmentului de melanină care conferă culoare pielii, părului și ochilor. Este mai frecvent, cu toate acestea, în Africa Subsahariană. În Malawi, țară cu o populație de 16,5 milioane de locuitori, există un număr estimat de 10.000 de persoane cu albinism. Unii oameni cred că anumite părți ale corpului persoanelor afectate de albinism au puteri magice, ceea ce face ca ei să devină ținta unor bande de crimă organizată care îi vând pe piața neagră din țările din sudul și centrul Africii. Atacuri împotriva persoanelor cu albinism au fost raportate, de asemenea, în Burundi, Mozambic și Zambia. De cele mai multe ori, victimele sunt mutilate, fiindu-le amputate unul sau mai multe membre, iar cei care au norocul să supraviețuiască devin exemplele vii ale terorii la care este supusă această minoritate. Însă o mare parte dintre victime sunt măcelărite sau mor din cauza rănilor.

africa albinism malawiPotrivit Crucii Roșii, vracii din Tanzania sunt dispuși să plătească mai mult de 75.000 de dolari pentru un set complet din corpul unui albinos, care cuprinde patru membre, organele geniatale, limba și nasul. Un caz recent este cel al unei fetițe în vârstă de doi ani, Whitney Chilumpha, care a fost răpită din patul ei, în dimineața zilei de 3 aprilie, în timp ce mama ai dormea în casa din Chiziya, raionul Kasungu. Corpul secționat al copilului, împreună cu dinții și hainele, au fost găsite într-o pădure din apropiere la două săptămâni după dispariție. Șeful poliției din Malawi a emis luna trecută un ordin de tragere împotriva așa zișilor vânători de albinoși, în speranța de a combate oribilele crime. Cu toate acestea, Amnesty International, organizație care militează pentru respectarea drepturilor omului, a declarat că uciderea lui Chilumpha scoate în evidență eșecul și neputința autorităților Republicii Malawi de a proteja viața și drepturile persoanelor care suferă de albinism.

„Uciderea acestui copil nevinovat face parte dintr-un model profund tulburător de dispariție și ucidere a persoanelor cu albinism din Malawi, în care părți ale corpului sunt vândute pentru a fi utilizate în practicile vrăjitorilor”, a declatar Mulaya Mwananyada, directorul adjunct al Amnesty International pentru Africa de Sud. „Autoritățile din Malawi nu au reușit să protejeze grupul vulnerabil și acest ultim incident oribil ar trebui să le galvanizeze demersurile. Nu este suficient ca autorii acestei infracțiuni să fie aduși în fața justiției, ci pe lânga aceasta, e nevoie ca persoanelor cu albinism să li se ofere o protecție eficientă. Autoritățile trebuie să pună capăt acestor asasinate barbare”.

Un studiu realizat de grupul Under the Sun a constatat că a existat un număr de 448 de atacuri asupra personelor cu albinism în 2015, în 25 de țări din Africa și probabil numărul real de atacuri și asasinate este mult mai mare, deoarece multe dintre acestea nu sunt niciodată raportate sau documentate. Atacurile s-au manifestat prin mutilări, violențe, violuri, tentative de răpire.

Guvernul Tanzaniei a adoptat o măsură pentru a proteja copiii cu albinism. Aceasta prevede plasarea copiilor în centre de îngrijire ale statului pentru a-i proteja de toți cei care cred că părți din corpul lor aduc bogăție sau vindecă alte boli. Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului, Alicia Londono, a declarat că măsura de protecție a fost binevenită la început, dar condițiille sunt îngrozitoare, centrele sunt supraaglomerate, condițiile de igienă foarte proaste, iar copiii pierd uneori contactul cu familia.

Comuniatatea internațională a privit cu interes problema cu care se confruntă persoanele cu albinnism din Africa de Est. În anul 2009, Federația Internațională a Crucii Roșii a constatat că 60 de albinoși au fost uciși în Burundi și Tanzania în timp de câteva luni și 11 persoane au fost judecate pentru rolul lor în uciderea persoanelor cu albinism și comercializarea părților corpului acestora. Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU a emis o rezoluție în 2013 prin care se subliniază nevoia de a se adopta măsuri de acțiune eficiente pentru a combate și a elimina atacurile împotriva persoanelor cu albinism, prin adoptarea unor măsuri specifice privind protejarea și conservarea dreptului la viață și la securitate al acestor persoane, precum și dreptul lor de a nu fi supuse torturii și relelor tratamente.

Despre Cristina Florentina Dincă

Vezi și

Taiwan – importanța strategică a unui teritoriu insular nerecunoscut global

Conflictul început de liderii Rusiei în Ucraina a determinat analiștii politici să își îndrepte atenția, …