Home / Politica si... / Conflict / Ajutoarele lui Putin sau “calul troian” al zilelor noastre

Ajutoarele lui Putin sau “calul troian” al zilelor noastre

russian aidTeleviziunea de stat a Rusiei a declarat pe 12 august că aproximativ 300 de camioane cu alimente, medicamente și generatoare de energie electrică au plecat dintr-o bază din afara Moscovei către orașul Lugansk, situat în estul Ucrainei, conform The Economist. Rusia a promis să ofere ajutor populației orașului asediat de armata ucraineană.

Există o mare confuzie cu privire la încărcătura acestor camioane dar și cu privire la modul în care acestea vor traversa teritoriul Ucrainei. S-a stabilit ca momentan  convoiul să se îndrepte spre orașul Rostov, un oraș rusesc din apropierea graniței ucrainiene. Există un grad sprit de neîncredere din partea Ucrainei cu privire la intențiile Rusiei, convoiul de ajutoare rusesc fiind privit precum un adevărat „cal troian” al zilelor noastre. 

În martie, președintele rus, Vladimir Putin, a trimis o serie de trupe în Crimeea, neoficial, susținând că acțiunile de acolo se datorează localnicilor separatiști pro-ruși. Cu toate acestea,  este puțin probabil ca ajutoarele trimise să fie un pretext pentru o posibilă invazie. Dacă Putin ar decide să invadeze Ucraina, nu ar avea nevoie de o armată secretă ascunsă în niște camioane, având aproximativ 45.000 de militari în apropierea graniței. Rusia nu are nevoie să ascundă arme în vehiculele cu ajutoare pentru a le distribui separatiștilor pro-ruși.

Cel mai proabil oferta Rusiei de a oferi ajutor Luganskului, un oraș măcinat de lupte rămas fără apă și energie electrică, este o mișcare intelingentă a președintelui Putin, pentru a fi pus într-o lumină pozitivă în Rusia, prin gestul său de a oferi protecție civililor din est. Ultimele sondaje realizate de Levada Centre arată că suportul public pentru intervenția militară a Rusiei în Ucraina, a scăzut de la 40% la 26% între lunile iunie-iulie, dar suportul pentru sprijinul non-militar se menține ridicat. Dacă Ucraina va permite ajutoarelor să intre pe teritoriul său Putin va părea un militant al păcii, iar dacă forțele ucrainiene nu vor permite accesul ajutoarelor Rusia va deveni aparent partea nobilă a conflictului.

Vladimir Putin profită de greșelile guvernului ucrainian, și anume de operațiunea anti-teroristă din estul Ucrainei, din cauza căreia mor tot mai mulți civili. Un raport al ONU lansat pe 13 august susține că numărul victimelor în rândul civililor a depășit 2.000. În încercarea de a recupera controlul asupra zonelor ocupate de rebelii pro-ruși, forțele ucrainiene sfârșesc prin a crea victime în rândul civililor.

Cu toate acestea, convoiul de ajutoare nu va aduce vreo alinare victimelor, ci din contră nu face decât să sporească tensiunile din regiune și să prelungească starea de incertitudine care planează asupra încheierii conflictului din regiune.

 

Despre Marilena Veronica Ene

Vezi și

In Focus: Sistemul electoral prezidențial din Statele Unite ale Americii

Anul 2024 a fost un an electoral important, întrucât au avut loc o serie de …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *