Home / A fost azi în lume / 2017 / A fost 9 mai în lume – Donald Trump l-a concediat pe James Comey din poziția de directorul al FBI, Moon Jae-in a câștigat alegerile președințiale în Coreea de Sud, iar Xi Jinping, președintele Chinei, a promis să protejeze acordul climatic de la Paris
Reuters

A fost 9 mai în lume – Donald Trump l-a concediat pe James Comey din poziția de directorul al FBI, Moon Jae-in a câștigat alegerile președințiale în Coreea de Sud, iar Xi Jinping, președintele Chinei, a promis să protejeze acordul climatic de la Paris

  1. Președintele SUA, Donald Trump, l-a concediat pe James Comey din poziția de directorul al FBI, din cauza modului în care acesta a coordonat investigația asupra lui Hillary Clinton în ceea ce-i privești contul personal de email, relatează The Guardian. Casa Albă a anunțat marți că James Comey a fost concediat din poziția sa de director al FBI, din cauza faptului că nu ar fi coordonat efectiv investigația asupra modului în care Hillary Clinton și-a folosit contul personal de email în timpul mandatului de secretar de stat. Acțiunea liderului de la Casa Albă a fost catalogată de un senator democrat drept „Nixoniană”, în sensul în care președintele SUA Richard Nixon a întreprins acțiuni similare în contextul scandalului de la Watergate. De asemenea, acțiunea în cauză a trezit suspiciuni în ceea ce privește investigația FBI asupra relației dintre Trump și Putin.
  2. UNHCR a anunțat că aproximativ 250 refugiați au decedat sau dispărut în urma unui naufragiu în apropierea coastei Libiei, potrivit The Guardian. Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați (UNHCR) a anunțat că în urma naufragiului a două bărci cu refugiați în timpul weekend-ului, numărul persoanelor dispărute și/ sau decedate a crescut la 245. Estimările de marți sunt bazate pe mărturiile supraviețuitorilor ce au fost internați în spitale. Potrivit raportului în cauză, 50 persoane au decedat. Creșterea numărului deceselor a survenit din cauza faptului că refugiații au început să folosească bărci mici, din plastic pentru a traversa marea, dar și din cauza agresivității traficanților de persoane.
  3. Un soldat german a fost arestat din cauza faptului că „ar fi avut intenția de a pretinde să fie un solicitant de azil într-un atac terorist,” informează The Guardian. Trei suspecți intenționau să realizeze un atac, probabil asupra unor politicieni ce nu se opun imigrației, fiind motivați de „idei extremiste de dreapta.” Planul celor trei, un soldat, un ofițer de armată și un student, după cum au declarat procurorii, ar fi implicat solicitanți de azil. Soldatul reținut în acest caz este al doilea soldat german reținut pentru același motiv, în ultimele săptămâni. Fostul președinte Joachim Gauck și ministrul de justiție, Heiko Maas, erau pe lista posibilelor victime, concepută de suspecții ce intenționau să ofere atacului imaginea unui atac organizat de militanți islamiști. Cazul a șocat publicul german și a pornit o dezbatere națională despre efectele radicalismului de dreapta în armata națională.
  4. Administrația Trump de la Casa Albă a anunțat că va oferi suport armat forțelor kurde în lupta împotriva ISIS în Raqqa, deși aliatul NATO, Turcia, este împotriva acestei acțiuni, identificând forțele kurde drept teroriste, conform The Guardian. Decizia de a susține forțele kurde în lupta împotriva grupării islamiste ISIS are scopul de a accelera operațiunile din Raqqa, dar neglijează poziția guvernului turc în ceea ce privește gruparea kurdă din Siria, cunoscută drept Unitatea de Protecție a Kurzilor (YPG). Guvernul de la Ankara susține că YPG este o extensie a unei organizații teroriste ce activează în Turcia. Cu toate acestea, Washingtonul este nerăbdător să recucerească Raqqa, pretinzând că acesta este un „Rai” al agenților ISIS pentru planificarea atacurilor asupra vestului. Dana W. White, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, a declarat că Donald Trump, președintele SUA, a luat decizia în mod oficial luni.
  5. În Venezuela, mortalitatea infantilă a crescut la 30%, mortalitatea maternă a crescut la 65%, iar cazurile de malarie au ajuns până la 76%, relatează The Guardian. Datele oferite de guvernul Venezuelei arată cât de mult este afectată populația de criza economică în care se află statul sud-american. Statisticile, publicate de guvern pe un website oficial, după doi ani de tăcere din partea guvernului de stânga a președintelui Nicolás Maduro, arată și că există o creștere în numărul cazurilor de boli precum difteria și Zika. Recesiunea și controlul monedei în țara exportatoare de petrol din America de Sud au redus atât producția internă, cât și importul de bunuri, astfel venezuelenii suferă de insuficiență de orice, de la mâncare până la vaccinuri. Opoziția a organizat în repetate rânduri proteste împotriva lui Maduro, acuzându-l de dictatură și cerând alegeri libere și democratice.
  6. Moon Jae-in a câștigat alegerile președințiale în Coreea de Sud, conform BBC. Moon urmează să depună jurământul pentru a deveni președintele statului sud-coreean, în urma unei victorii categorice în alegeri. Acesta, reprezentând Partidul Democratic, a obținut 41,1% din totalul voturilor, în timp ce contracandidatul său, conservativul Hong Joon-pyo, a obținut doar 25,5%. Moon preia președinția statului sud-coreean în urma unui scandal de corupție, ce a implicat fostul președinte Park Geun-hye și a presupus demiterea acestea. Noul președinte și-a exprimat dorința de a restabili contactul cu Coreea de Nord și de a crea relații diplomatice cu aceasta.
  7. Casa Albă a anunțat marți că Donald Trump, președintele SUA, va lua decizia de a retrage sau nu SUA din cadrul acordului climatic de la Paris abia după ce se va întoarce de la summit-ul Grupului Celor Șapte, mai 26-27, relatează Reuters. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a declarat că Trump va continua să se consulte cu consilierii săi în ceea ce privește acordul climatic de la Paris, analizând plusurile și minusurile deciziei de a rămâne în cadrul acordului global. Spicer a adăugat că liderul de la Casa Albă își va anunța decizia abia după ce se va întoarce de la summit-ul Grupului Celor Șapte din Italia, nu înainte, așa cum a fost inițial planificat. „Este un semn că președintele intenționează să continue întâlnirile cu echipa sa… și să ajungă la o concluzie în ceea ce privește ce e cel mai bine pentru SUA,” a declarat purtătorul de cuvânt.
  8. Sper deosebire de SUA, China și-a exprimat clar poziția în ceea ce privește acordul de la Paris, președintele Xi Jinping promițând să protejeze acordul, informează BBC. Acordul climatic de la Paris are scopul de a opri încălzirea globală și efectul de seră cauzate de emisiile de combustibil fosil. Xi a promis că va proteja acordul într-o discuție telefonică cu noul președinte al Franței, Emmanuel Macron, potrivit declarațiilor ministrului chinez de externe.
  9. Agenția ONU pentru aviație s-a întrunit pentru a discuta despre o abordare globală a interdicției laptop-urilor la bord, potrivit Reuters. Organizația Internațională pentru Aviație Civilă (OIAC) s-a întrunit marți pentru a discuta problema interdicției laptop-urilor la bord, după ce pasagerii au fost deranjați de decizia companiilor aeriene din SUA, Marea Britanie și a câtorva țări din Orientul Mijlociu, de a interzice în mod selectiv accesul la bord cu un laptop. Inițiativa unei întâlniri în acest sens a survenit după ce Emiratele Arabe Unite, Egiptul și alte câteva țări s-au plâns că agențiile lor aeriene au fost în mod incorect pedepsite pentru faptul că au luat decizia de a nu accepta laptop-urile la bord, ci de a le trimite cu bagajele de cală, din cauza unor motive de securitate. OIAC a declarat că întâlnirea are scopul de a găsi o soluție globală pentru problema dispozitivelor electronice mari la bordul avioanelor, o soluție ce a ar diminua riscurile pentru securitatea pasagerilor.
  10. Guvernul Germanei plănuiește să intensifice sancțiunile impuse Coreii de Nord din cauza activității sale nucleare, conform Reuters. Guvernul german a anunțat marți că, în conformitate cu rezoluția ONU votată în noiembrie și legile UE ulterioare, acesta va intensifica sancțiunile impuse Phenianului, din cauza activității sale nucleare. Berlinul plănuiește să îi interzică Phenianului de a mai arenda spațiul pe care îl ocupă în acest moment ambasada sa în Berlin. „Trebuie să intensificăm presiunea asupra Coreii de Nord pentru a o aduce la masa de negocieri. Ceea ce înseamnă că trebuie în mod constant să implementăm noi sancțiuni impuse de ONU și UE,” a declarat secretarul de stat al Ministerului de Externe, Markus Ederer.

Despre Valeria Bortă

Vezi și

A fost 12 aprilie în lume – Ministra norvegiană a Sănătății și Serviciilor Sociale, Ingvild Kjerkol, a demisionat după ce teza sa de masterat a fost retrasă pentru plagiat, Prim-ministrul belgian, Alexander De Croo, a anunțat o anchetă privind presupusa interferență rusă în viitoarele alegeri europarlamentare și Parlamentul bulgar a confirmat un guvern interimar pentru a conduce țara până la alegerile din iunie.

Material realizat de Mihai Turcu. Prim-ministrul belgian, Alexander De Croo, a anunțat o anchetă privind …