
Material realizat de Ioana-Adriana Bădescu și Brădoaia Alexia
Democrații americani l-au avertizat pe președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, că armistițiul cu liderii iranieni trebuie să includă și oficialii libanezi, relatează Al Jazeera. Mai mulți democrați din Statele Unite ale Americii au condamnat intensificarea atacurilor israeliene asupra teritoriului libanez și au avertizat că escaladarea riscă să compromită armistițiul negociat între oficialii americani și cei iranieni și să reînceapă conflictul regional. După bombardamentele soldate cu peste 300 de morți, mai mulți congresmeni i-au cerut lui Donald Trump să exercite presiuni asupra premierului israelian Benjamin Netanyahu. Diverși parlamentari democrați, atât moderați, cât și progresiști, au subliniat că armistițiul trebuie să includă și autoritățile libaneze pentru a fi viabil. Oficialii pakistanezi au afirmat că acordul acoperă această țară, însă reprezentanții americani au negat acest lucru. Divergențele au alimentat tensiuni politice interne, în timp ce unii republicani au susținut că operațiunile vizează exclusiv Hezbollah.
Reprezentanții unui ONG au avertizat că situația umanitară din Sudan a ajuns la „niveluri catastrofale”, conform Al Jazeera. Liderii organizației Humanity & Inclusion au declarat că situația umanitară din Sudan a atins niveluri critice la trei ani de la izbucnirea conflictului dintre armata sudaneză și forțele paramilitare. Violențele continue, prăbușirea serviciilor de bază și prezența munițiilor neexplodate au agravat condițiile de trai pentru milioane de civili. Aproximativ 11,6 milioane de persoane au fost strămutate, iar peste 33 de milioane au nevoie de ajutor umanitar. Persoanele cu dizabilități, estimate la 16% din populație, sunt printre cele mai afectate și se confruntă cu dificultăți majore în accesarea ajutorului și în evitarea pericolelor. Zonele de întoarcere au fost contaminate cu mine și alte dispozitive explozive, ceea ce a crescut riscurile pentru populație și limitează accesul la servicii esențiale.
Liderii statelor Assam și Kerala din India au organizat alegeri pentru adunările legislative, potrivit Al Jazeera. Milioane de alegători din India au participat la alegerile locale din statele Assam și Kerala, precum și în teritoriul Puducherry, în cadrul unui val de scrutinuri considerate un test important pentru susținerea premierului Narendra Modi și a partidului său, BJP. Aproximativ 174 de milioane de persoane au fost chemate la urne pentru a alege peste 290 de legislatori, iar rezultatele urmează să fie anunțate pe 4 mai. Alegerile indică tendințele electoratului, deși nu influențează direct guvernul federal. Alianța condusă de BJP este favorită în Assam, în timp ce în Kerala, opoziția este așteptată să câștige. Scrutinurile viitoare, în special cele din Bengalul de Vest, sunt marcate de tensiuni și acuzații privind listele electorale. Rezultatele vor arăta dacă reprezentanții BJP își pot extinde influența la nivel național.
Autoritățile americane și-au avertizat cetățenii să reconsidere călătoriile în Nigeria din motive de securitate, relatează BBC. Oficialii americani le-au recomandat cetățenilor să reconsidere călătoriile în Nigeria, invocând riscuri precum terorismul, răpirile și violențele interne. Mai multe state nigeriene au fost plasate sub cel mai ridicat nivel de alertă, iar personalul neesențial al ambasadei din Abuja și familiile acestora au fost autorizate să părăsească țara, pe fondul deteriorării situației de securitate. Avertismentul a venit în contextul intensificării atacurilor, inclusiv în nord și centru, unde grupările extremiste și bande armate acționează tot mai coordonat. Insecuritatea persistă, deși cooperarea militară dintre reprezentanții americani și cei nigerieni continuă. Decizia poate afecta investițiile, călătoriile diasporei și percepția internațională asupra Nigeriei.
Patru persoane au murit încercând să se urce într-o barcă pentru a traversa Canalul Mânecii, potrivit BBC. Patru persoane au murit în largul coastei din nordul Franței după ce au încercat să se urce într-o barcă pentru a traversa Canalul Mânecii, conform declarației autorităților locale. Două femei și doi bărbați au fost luați de curenți în timp ce încercau să urce într-o ambarcațiune de tip „taxi pe apă”. Alte 38 de persoane au fost salvate, dintre care trei au avut nevoie de îngrijiri medicale, inclusiv doi copii transportați la spital. Incidentul evidențiază pericolele traversărilor ilegale, în contextul creșterii numărului de tentative, favorizate de condițiile meteo. Oficialii britanici și francezi au subliniat necesitatea combaterii rețelelor de trafic de migranți, în timp ce organizațiile umanitare cer crearea unor rute sigure pentru refugiați.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat un armistițiu cu Ucraina pe durata sărbătorilor ortodoxe de Paște, după ce liderii Kievului au propus oprirea temporară a atacurilor, relatează Euronews. „Prin decizia comandantului suprem în legătură cu apropierea sărbătorii ortodoxe a Paștelui, se declară un armistițiu începând cu ora 16:00 pe 11 aprilie până la sfârșitul zilei de 12 aprilie 2026”, se arată în declarația președintelui Rus . Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, semnalase anterior deschiderea armatei Kievului față de un potențial armistițiu de Paște. Putin a declarat unilateral un armistițiu de 30 de ore la Paștele trecut, dar fiecare parte a acuzat-o pe cealaltă că l-a încălcat.
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu s-a confruntat cu critici din partea oponenților politici de stânga și de dreapta, fiindcă nu a reușit să elimine amenințările principale reprezentate de programul nuclear al Iranului, arsenalul de rachete și reprezentanții regionali, afirmă Politico. „Armata a îndeplinit tot ce i s-a cerut, publicul a dat dovadă de o reziliență extraordinară, dar Netanyahu a eșuat diplomatic”, a declarat liderul opoziției, Yair Lapid, într-o postare pe platforma X. Armistițiul negociat cu oficialii Statelor Unite ale Americii a oprit campania militară israeliană mai devreme decât doreau israelienii și nu i-a lăsat guvernului lui Netanyahu altă opțiune decât să se conformeze. Zvika Fogel, un parlamentar de extremă dreapta din coaliția de guvernare a lui Netanyahu, care este președintele Comitetului de Securitate Națională al Knessetului, a formulat o remarcă la adresa președintelui american: „Donald, ai ieșit ca o rață”, a spus el, folosind argou ebraic pentru a descrie o persoană care pare slabă. Ulterior, el a șters postarea. Israelienii depind un procent semnificativ de apărarea Washingtonului pentru securitatea militară a statului și Netanyahu a avut nevoie de o relație bună cu președintele Trump pentru a-l ajuta să se mențină în cursa electorală care urmează să aibă loc în octombrie.
Dezvoltatorii Meta au lansat noul său model AI, denumit Muse Spark, dezvoltat de o nouă echipă formată anul trecut, notifică Reuters. Spre deosebire de alte sisteme AI, prin care se dorește să se înregistreze performanțe superioare. Muse Spark va înlocui modelul AI Llama, pe care compania l-a avut până acum. La începutul lui 2025, liderii Meta au lansat un nou model Llama 4, care nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Muse Spark va fi disponibil pentru site-ul web și aplicația MetaAI, urmând ca în săptămânile viitoare să ia locul Llama și să fie disponibil și pe WhatsApp, Instagram și Facebook. Spre deosebire de lansările anterioare, acum, Meta nu a oferit foarte multe detalii despre noul său model AI.
Poliția venezueleană a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa aproximativ 2.000 de protestatari care mărșăluiau spre palatul prezidențial pentru a cere majorări salariale și ale pensiilor, notifică Euronews. Zeci de polițiști anti-revoltă, echipați cu căști și scuturi, au încercat să respingă protestatarii în timp ce aceștia se îndreptau spre centrul Caracasului, la câțiva kilometri de palatul prezidențial. Ciocnirile reflectă furia crescândă din Venezuela față de ceea ce este perceput ca un eșec al președintei interimare Delcy Rodríguez, care l-a înlocuit pe Maduro după răsturnarea acestuia. Presedintele interimar a apărut la televiziune pentru a anunța o creștere a salariilor începând cu 1 mai. Salariul minim lunar în Venezuela este de aproximativ 330 de ori mai mic decât pragul de sărăcie stabilit de ONU, de 3 dolari pe zi. Protestatarii au cerut creșteri ale salariilor de bază și nu doar ale bonusurilor.
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni s-a distanțat de președintele american Donald Trump în cadrul unui discurs ținut în fața Parlamentului, în încercare de a-și salva mandatul de prim-ministru, prezintă Politico. „Occidentul se sprijină pe două picioare: cel european și cel american. Dacă acestea nu se îndreaptă în aceeași direcție, există riscul paraliziei”, a avertizat Meloni. Discursul vine după ce liderii guvernului au pierdut un referendum privind reforma justiției, pe care mulți l-au considerat un vot asupra președintei Meloni. Aliații săi atribuie înfrângerea creșterii prețurilor la energie cauzate de războiul din Iran și prieteniei sale cu Trump, care este considerat din ce în ce mai toxic chiar și în rândul dreptei. Liderul italian a descris, de asemenea, războiul din Iran ca fiind „o operațiune militară cu care Italia nu a fost de acord și la care nu a participat”. Declarațiile reprezintă o schimbare retorică clară în ceea ce privește alianța sa cu Trump care este extrem de contestată în Italia. Meloni a descris tarifele impuse de Trump țărilor europene care au trimis trupe în Groenlanda drept o „greșeală”, dar a justificat totodată acea decizie ca fiind cauzată de o „neînțelegere”.
