Home / A fost azi în lume / A fost 8 aprilie în lume – PiS a câștigat alegerile locale din Polonia, Primii soldați germani au ajuns la viitoarea bază militară din Lituania, iar milioane de persoane din America de Nord s-au adunat pentru a urmări eclipsa solară

A fost 8 aprilie în lume – PiS a câștigat alegerile locale din Polonia, Primii soldați germani au ajuns la viitoarea bază militară din Lituania, iar milioane de persoane din America de Nord s-au adunat pentru a urmări eclipsa solară

Material realizat de Mihai Marco Percă

Partidul Lege și Justiție (PiS) a câștigat alegerile locale din Polonia, conform Euronews. Scrutinul de duminică a reprezentat primul test pentru actuala coaliție de guvernare la patru luni de la preluarea puterii. Primarii din Varșovia și Gdansk, aliați ai premierului Donald Tusk, au obținut un nou mandat. Liderul PiS, Jaroslaw Kaczynski, a salutat victoria partidului său, care a guvernat statul european între 2015 și 2023. În iunie, polonezii vor fi chemați din nou la urne pentru a-și alege reprezentanții în Parlamentul European.

Fostul președinte american, Donald Trump, a declarat că oficialii fiecărui stat ar trebui să reglementeze problema avortului, potrivit CNN. Acest subiect este unul dintre cele mai controversate din Statele Unite ale Americii. Deși acesta și-a reiterat sprijinul pentru o serie de excepții în privința interdicției la avort, nu a sugerat legislație federală pentru asigurarea accesului la procedură. În 2022 judecătorii Curții Supreme au anulat verdictul din cazul Roe v. Wade, oferind astfel autorităților statale puterea de a reglementa acest subiect. În urma deciziei, mai multe state au impus interdicții aproape totale asupra avorturilor.

Reprezentanții statului Nicaragua și-au expus argumentele în fața judecătorilor Curții Internaționale de Justiție în cadrul procesului împotriva Germaniei, informează DW. Statul european este acuzat de încălcarea Convenției cu Privire la Genocid, dar și a legilor războiului, din cauza suportului pentru Israel în conflictul din Fâșia Gaza. Oficialii țării americane au cerut interzicerea exporturilor de arme germane destinate statului evreu. Procesul se bazează pe un alt caz deschis de către autoritățile din Africa de Sud împotriva Israelului, acuzațiile fiind tot de încălcare a acestui tratat internațional. Reprezentanții Germaniei au respins afirmațiile omologilor din Nicaragua și urmează să își prezinte propriile argumente în fața judecătorilor.

Primii soldați germani au ajuns la viitoarea bază militară din Lituania, relatează DW. Obiectivul militar, care va deveni operațional până în 2027 va găzdui permanent o brigadă germană. Momentul reprezintă o premieră, fiind pentru prima oară când soldați ai armatei germane sunt desfășurați permanent în afara teritoriului național. Obiectivul noii baze militare este descurajarea autorităților din Rusia să atace alte țări după Ucraina. Statul baltic se învecinează atât cu exclava rusă Kaliningrad, cât și cu Belarus, un aliat al Rusiei. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a declarat că prezența militară germană în Lituania va escalada tensiunile.

Milioane de oameni s-au adunat în Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic pentru a urmări o eclipsă de soare, potrivit The Guardian. Potrivit oficialilor, evenimentul a dus la creșterea turismului, dar și la cea a prețurilor la biletele de avion și la camerele de hotel. Următoarea eclipsă de soare care va putea fi admirată de pe ambele coaste ale Americii va avea loc abia peste 21 de ani. NASA va transmite în direct momentul pentru a putea fi urmărit de cât mai multe persoane.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 23 aprilie în lume – Parlamentarii britanici au aprobat legea controversată care prevede deportarea imigranților ilegali în Rwanda, Judecătorii unei instanțe din Moscova au respins recursul jurnalistului american, Evan Gershkovich, Oficialii orașului american Baltimore i-au dat în judecată pe operatorul și proprietarul vasului cargo Dali

Material realizat de Mihai-Marco Percă   Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a anunțat …