Home / A fost azi în lume / 2022 / A fost 8 aprilie în lume – Marea Britanie și Germania au anunțat că nu vor trimite tancuri în Ucraina, Senatul spaniol a modificat legea referitoare la disponibilitatea gratuită a avortului, iar site-urile guvernamentale finlandeze au fost supuse unui atac cibernetic în timpul discursului președintelui Zelenski

A fost 8 aprilie în lume – Marea Britanie și Germania au anunțat că nu vor trimite tancuri în Ucraina, Senatul spaniol a modificat legea referitoare la disponibilitatea gratuită a avortului, iar site-urile guvernamentale finlandeze au fost supuse unui atac cibernetic în timpul discursului președintelui Zelenski

Material realizat de Meda Dragomir și Maria Pițigoi

Liderii Marii Britanii și ai Germaniei au anunțat că nu vor trimite tancuri în Ucraina, potrivit Politico. Într-o conferință de presă comună alături de cancelarul german Olaf Scholz, prim-ministrul Boris Johnson a declarat că Occidentul nu va putea îndeplini toate cererile de armament transmise de liderii ucraineni, deoarece „nu ar fi potrivit” să furnizeze o parte din aceste echipamente Kievului. „Adevărul este că încercăm să furnizăm arme care sunt utile și pot fi folosite bine… succesele pe care armata ucraineană le-a obținut până acum arată că acestea sunt arme deosebit de eficiente: arme antitanc, arme antiaeriene, muniție ”, a adăugat acesta. Oficialii britanici vor trimite în Ucraina echipamente militare în valoare de peste 100 de milioane de lire sterline, inclusiv mai multe rachete antiaeriene Starstreak, încă 800 de rachete antitanc și muniții de precizie „capabile să zăbovească pe cer până când sunt îndreptate către ținta lor”. Noul pachet britanic include, de asemenea, căști, dispozitive de vedere pe timp de noapte și veste antiglonț.

Senatul spaniol a votat modificarea codului penal pentru ca avorturile să fie disponibile gratuit în serviciul public de sănătate până în a 14-a săptămână de sarcină, potrivit ABC. Din cauza modificărilor legale, oricine hărțuiește o femeie care intră într-o clinică de avort va fi acuzat de o infracțiune pedepsită cu până la un an de închisoare. Legea a fost propusă de guvernul Spaniei, condus de socialiștii de centru-stânga anul trecut, iar parlamentarii au aprobat-o în septembrie, însă grupurile politice de centru-dreapta atât din Senat, cât și din parlament, s-au opus modificărilor pe motiv că ar îngrădi dreptul constituțional la libertatea de exprimare și a dreptului de întrunire. Reprezentanții grupurilor anti-avort au declarat că reuniunile lor în afara clinicilor de avort au fost organizate pentru a se ruga și pentru a oferi ajutor femeilor. Potrivit Asociației naționale a clinicilor acreditate pentru întreruperea sarcinii, peste 100 de cazuri de hărțuire în afara clinicilor sunt raportate în fiecare an.

Site-urile guvernamentale din Finlanda au fost atacate cibernetic în timpul discursului președintelui Zelenski, raportează Euronews. Guvernul din Finlanda a declarat că site-urile sale oficiale au fost ținta unor atacuri cibernetice în timpul discursului președintelui ucrainean Volodimir Zelenski către Parlament. Paginile web ale Ministerului de externe și de apărare au fost amândouă nefuncționale pentru un scurt interval de timp vineri după-amiază. Ulterior, ministrul de externe finlandez, Pekka Haavisto, a confirmat într-una dintre declarațiile sale că au fost afectați de un ,,atac de refuz al serviciului” (DDoS). ,,Ministerul afacerilor externe a luat mai multe măsuri pentru a limita acest tip de atacuri, în cooperare cu furnizorii de servicii și Centrul pentru Securitatea Cibernetică”. Autoritățile de la Helsinki nu au menționat cine a fost în spatele acestui atac sau alte date suplimentare.

Celebrul pod mobil “Tower Bridge” din Londra a fost blocat de protestatarii împotriva schimbărilor climatice, declară Reuters. Activiștii pentru protecția mediului din cadrul mișcării globale Extinction Rebellion (XR) au cauzat închiderea forțată a podului Tower Bridge în urma celui mai recent protest. Ca parte a campaniei lor de a forța Guvernul britanic să renunțe la utilizarea combustibililor fosili, doi protestatari legați de pod prin cabluri de suspensie au agățat un banner care acoperea laterala monumentului și au lansat rachete de semnalizare. Poliția a raportat că Tower Bridge, care reprezintă poarta de acces peste râul Tamisa, către districtul financiar din Londra, a fost închis câteva ore înainte de a putea fi redeschis pentru circulație. Începând de săptămâna trecută, atât XR, cât și alte grupuri ecologiste, au organizat proteste zilnice la fabricile de petrol din Londra și în alte regiuni din Marea Britanie, declarând că “Rebeliunea din Aprilie” va provoca o perturbare semnificativă în capitală și în zilele ce urmează.

Spania și Maroc au restabilit legăturile diplomatice, ca urmare a schimbării politicii privind Sahara Occidentală, informează Deutsche Welle. Prim ministrul spaniol, Pedro Sanchez, si regele marocan, Mohammad al VI-lea, s-au întâlnit pentru prima dată după un an de relații diplomatice tensionate. Cei doi lideri au hotărât să reînceapă cooperarea după ce autoritățile din Madrid și-au arătat susținerea față de noul plan de autonomie al Rabatului pentru Sahara Occidentală, punând astfel capăt unei crize diplomatice. ,,Astăzi este o zi importantă pentru Spania și Maroc, deoarece am inițiat o nouă etapa în relațiile bilaterale”, a declarat Sanchez. Tensiunile dintre cele două națiuni au început acum un an când oficialii spanioli i-au permis lui Brahim Ghali, liderul Frontului Polisario, organizație care lupta pentru independența regiunii Sahara de Vest, să se trateze împotriva virusului Covid-19 într-un spital din țară.

Slovacia a oferit un nou sistem de apărare S-3000 Ucrainei, relatează Al Jazeera. Prim ministrul Eduard Heger a declarat că Slovacia a trimis Ucrainei un sistem de apărare aerian S-3000 pentru a se feri de atacurile din partea Rusiei. Într-o postare oficială pe platforma Facebook, Heger a menționat că donația acestor baterii antiaeriene nu înseamnă că Slovacia, țară membră din Uniunea Europeană și NATO, intră în conflictul cu Rusia. ,,Donația acestui sistem nu înseamnă că Republica Slovacă a devenit parte din conflictul armat”, a precizat acesta. Ucraina a făcut apel la națiunile Vestice pentru ajutor militar, inclusiv sisteme de apărare aeriene pentru a putea respinge atacurile agresive din partea trupelor rusești. În urma celei mai recente ședințe NATO de la Bruxel, miniștrii de externe au căzut de acord să grăbească procesul de trimitere a armelor în regiunea de conflict, ca răspuns la acțiunile invazive ale Rusiei.

Președintele Germaniei a cerut demararea unei investigări a crimelor de război comise de Rusia în orașul Bucha, conform Deutsche Welle. Frank-Walter Steinmeier, președintele Germaniei, a cerut ca liderii ruși sa fie cercetați în cadrul unei anchete, ca urmare a crimelor comise în cele 44 de zile de invazie. Într-un interviu pentru revista Der Spiegel, Steinmeier a declarat că președintele Vladimir Putin și ministrul de externe Serghei Lavrov ar trebui să se prezinte în fața Tribunalului pentru Crime de Război. ,,Oricine este responsabil pentru aceste crime, va trebui să dea socoteală”, a precizat acesta. ,,Acest fapt include soldații” și oficialii ruși care dețin ,,responsabilitatea politică”. De asemenea, președintele german și-a exprimat surprinderea față de invazia Rusiei. ,,Am fost martor la schimbările politice din Rusia, dar, ca să fiu sincer, am sperat totuși la o mica rămășița de raționalitate din partea lui Vladimir Putin”. Aceste declarații scot la iveala o noua poziție a Berlinului asupra conflictului din Ucraina, după ce Germania a primit numeroase critici la adresa relațiilor apropiate cu Kremlinul.

Forțele ruse au lansat un atac cu rachete asupra unei gări folosite pentru evacuarea civililor, din Kramatorsk, în estul Ucrainei, informează CNN. Potrivit oficialilor ucraineni, aproximativ 50 de persoane, printre care și cinci copii, au fost ucise, iar alte 300, rănite. Potrivit primarului orașului, aproximativ 8.000 de persoane mergeau zilnic la gară pentru a fi evacuate, iar în momentul bombardamentului erau prezente în această incintă aproape 4.000. Ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, a numit atacul drept un „măcel deliberat”, menționând că „rușii știau că gara din Kramatorsk era plină de civili care așteptau să fie evacuați”. Oficialii ruși au negat responsabilitatea pentru atac

Șeful noului consiliu prezidențial din Yemen, Rashad al-Alimi, a declarat că va pune capăt războiului de șapte ani dintre Arabia Saudită și Iran pe cale pașnică, raportează Al Jazeera. Președintele Yemenului, Abd-Rabbu Mansour Hadi, susținut de liderii arabi, a delegat puterea consiliului, în timp ce oficialii Arabiei Saudite au luat măsuri pentru a întări o alianță rebelă anti-houthi, pe fondul eforturilor conduse de oficialii ONU de a relansa negocierile de pace. În discursul său, Al-Alimi, care are legături strânse atât cu liderii arabi, cât și cu puternicul bloc yemenit, partidul Islah, a declarat că vor fi abordate „provocările și neînțelegerile prezente în toate zonele Yemenului, fără discriminare”. Conflictul dintre cele două țări, văzut la nivel internațional ca un război proxy, a ucis zeci de mii de oameni, a devastat economia și a împins Yemenul în pragul foametei.

Un bărbat a fost condamnat la închisoare pe viață după ce a fost găsit vinovat pentru uciderea Sabinei Nessa, o profesoară în vârstă de 28 de ani, relatează CNN. Trupul acesteia a fost găsit într-un parc din sud-estul Londrei pe 18 septembrie 2021, a doua zi după ce ea a dispărut în timp ce se plimba prin zonă pentru a se întâlni cu un prieten. Potrivit judecătorului Nigel Sweeney, Nessa a fost victima unui atac „sălbatic” și motivat sexual, iar atacatorul, Koci Selamaj, nu a arătat nicio remușcare în timpul procesului. „Cei care au cunoscut-o pe Sabina nu au fost singurii afectați de uciderea ei. ,,Moartea ei a adâncit temerile multor femei care ar trebui să aibă dreptul de a merge în siguranță în spațiile deschise, indiferent de oră sau de locație “, a declarat inspectorul șef detectiv, Neil John, care a condus ancheta.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 17 decembrie în lume – Generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie declanșată de un dispozitiv amplasat pe un scuter electric în fața unei clădiri de apartamente, Membri Senatului Filipinez au ratificat un nou pact de apărare cu Japonia, Autoritățile din Marea Britanie și Danemarca au promis „perturbarea și descurajarea” flotei de umbră rusești

Material realizat de Luca Coșa și Miruna Constantinescu Președintele francez Emmanuel Macron a pus presiune …