Material realizat de Macovei Mircea-Andrei
Cetățenii din Burundi au votat în cadrul alegerilor parlamentare, titrează Deutsche Welle. Partidul aflat la conducerea statului, Consiliul Național pentru Apărarea Democrației (CNDD-FDD) al președintelui Evariste Ndayishimiye, a fost recunoscut drept favorit, în special după ce principalul partid rival, Consiliul Național pentru Libertate (CNL), a suferit o serie de măsuri care l-au neutralizat. În anul 2023, acesta a fost suspendat de Ministerul de Interne din cauza unor presupuse „nereguli” în modul în care a desfășurat ședințele, iar mai târziu în același an, liderul Agathon Rwasa a fost demis în timp ce se afla în străinătate și înlocuit cu un fost ministru și director executiv al unei companii de stat cu legături strânse cu partidul de guvernământ, Nestor Girukwishaka. CNL s-a plasat pe locul secund în cadrul alegerilor marcate de acuzații de fraudă din 2020. Burundi, o fostă colonie germană, este una dintre cele mai sărace țări din lume și se confruntă în prezent cu o inflație galopantă.
Ministrul de Externe al Germaniei, Johann Wadephul, s-a întâlnit cu omologul său din Israel, Gideon Saar, informează Deutsche Welle. Discuțiile au avut loc la Berlin, iar în cadrul unei conferințe de presă comune, Johann Wadephul a criticat acțiunile Israelului din Fâșia Gaza, în special anunțul guvernului israelian de a permite încă 22 de așezări în Cisiordania. De asemenea, acesta a subliniat reînnoirea „cererii urgente de a permite ajutorul umanitar către Gaza” fără restricții. Cu toate acestea, ministrul a anunțat că „Germania va continua, desigur, să sprijine Israelul cu livrări de arme” și a precizat că recunoașterea unui stat palestinian ar trimite „un semnal greșit”, iar că negocierile dintre Israel și Palestina trebuie să se încheie înainte ca un stat palestinian să fie recunoscut. În cadrul aceleiași conferințe de presă, omologul său a făcut apel la adresa Germaniei să acorde o șansă unei fundații alternative pentru a distribui ajutor umanitar în Fâșia Gaza, înlocuind controversata Fundație Umanitară Gaza (GHF).
Curtea Constituțională din Bolivia a confirmat eligibilitatea președintelui Senatului, Andronico Rodriguez, de a candida în cadrul alegerilor prezidențiale, notează Reuters. Până în acest moment, acesta a înregistrat dificultăți în înscrierea partidului său în cursa electorală, însă decizia curții i-a deschis calea către alegerile din august. La polul opus, fostul președinte Evo Morales, care a servit deja trei mandate în această poziție, a fost declarat ineligibil, având interdicție constituțională. Chiar și în aceste condiții, acesta și-a îndemnat susținătorii să iasă în stradă pentru a-i cere eligibilitatea și a criticat într-o postare pe platforma socială X decizia curții, declarând că aceasta a acționat ca un „lunetist” pentru a apăra „planul imperiului” și că „permite și restricționează participarea candidaților la cerere”. Evo Morales și-a pierdut o mare parte din influența politică, rămânând închis într-un complex păzit de susținătorii săi pentru a evita un mandat de arestare emis pe numele său, însă dorește să profite de pe urma popularității în scădere a fostului său învățăcel, actualul președinte Luis Arce.
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a purtat o conversație cu președintele Chinei, Xi Jinping, relatează Reuters. Potrivit unui rezumat oferit de guvernul chinez, în timpul discuției de mai mult de o oră, Xi Jinping i-a cerut președintelui american să renunțe la măsurile comerciale care au afectat economia globală și l-a avertizat împotriva amenințărilor asupra Taiwanului. Însă, Donald Trump a declarat prin intermediul rețelelor sociale că discuțiile despre comerț au condus la „o concluzie foarte pozitivă”, anunțând discuții suplimentare la nivel inferior între cele două state. De asemenea, acesta a punctat că „nu ar trebui să mai existe nicio întrebare cu privire la complexitatea produselor minerale rare”. Cei doi lideri s-au invitat reciproc la vizite în țările pe care le conduc. Discuția a avut loc în mijlocul unei dispute dintre Washington și Beijing cu privire la mineralele rare, care amenința să rupă un armistițiu fragil în războiul comercial dintre cele două state.
Președintele Braziliei, Luis Inacio Lula da Silva, și președintele Franței, Emmanuel Macron, s-au contrat în privința acordului comercial dintre Uniunea Europeană și Mercosur, conform Euractiv. În cadrul unei conferințe de presă comune ce a avut loc la Palatul Élysée din Paris, Emmanuel Macron a reiterat că actuala versiune a înțelegerii rămâne inacceptabilă pentru Franța, în ciuda insistențelor președintelui Lula de a grăbi acordul. Președintele Franței a subliniat că în actuala sa formă, înțelegerea ar „distruge complet agricultura [franceză]” și că textul final ar trebui „să conțină fie clauze oglindă, fie măsuri de salvgardare” pentru a se asigura că exporturile braziliene respectă standardele de producție ale Uniunii Europene. Însă, președintele Lula a susținut că cele două sisteme agricole sunt complementare, mai degrabă decât competitive: „Nu vrem să concurăm cu voi”. Conform unui înalt oficial al europarlamentarilor, Comisia Europeană urmează să își prezinte propunerea privind acordul comercial cu Mercosur înainte de vacanța de vară, care începe la Bruxelles în ultima săptămână a lunii iulie.
Sursă poza: Reuters