Home / A fost azi în lume / A fost 6 iulie în lume – Crește numărul victimelor atentatului din Bagdad, musulmanii sărbătoresc sfârșitul Ramadanului, iar liderii NATO se pregătesc pentru un important summit la Varșovia

A fost 6 iulie în lume – Crește numărul victimelor atentatului din Bagdad, musulmanii sărbătoresc sfârșitul Ramadanului, iar liderii NATO se pregătesc pentru un important summit la Varșovia

Material realizat de Marina Ghiță

TITLURILE ZILEI

Șapte persoane au fost ucise și alte opt au fost rănite atunci când un elicopter care transporta personal militar din Turcia, împreună cu soțiile și copiii lor, s-a prăbușit în regiunea Mării Negre din nord-estul Turciei, a declarat, marți, un purtător de cuvânt al forțelor armate turcești, relatează Reuters. Cauza prăbușirii elicopterului Sikorsky nu a putut fi stabilită imediat, a declarat un ofițer pe site-ul armatei. Cu toate acestea, prim- ministrul și unul dintre adjuncții săi au declarat că motivul prăbușirii avionului ar fi fost, mai degrabă, condițiile meteorologice nefavorabile, decât un atac militant. Elicopterul s-a prăbușit în jurul orei 05:15 (14:15 GMT), în apropierea satului Tohumluk din districtul Alucra, situat în provincia Giresun, a declarat un purtător de cuvânt al armatei. “Din păcate, șapte oameni dintre tovarășii noștri de arme, precum și soțiile și copiii lor, și-au pierdut viața și allte opt persoane rănite au fost trimise imediat la spitalele din regiune”, a declarat acesta. La bordul avionului au fost doi colonei și alți ofițeri, precum și un general de brigadă, împreună cu patru dintre soțiile lor și trei copii, a raportat agenția de știri privată Dogan.

Cel puțin șase soldați din Yemen au fost uciși și alți zeci au fost răniți, miercuri, când doi atentatori sinucigași au detonat câteva mașini la o bază militară din orașul sudic Aden, au declarat surse de securitate, informează Reuters. Aproximativ două zeci de militanți au lansat un atac asupra soldaților în interiorul bazei, în urma unor explozii. Numeroase focuri de armă au fost declanșate la bază, în districtul Khor Maksar și au fost aduse întăriri militare, au afirmat sursele. Atacurile au urmat bombardamentelor care au avut loc în trei orașe din Arabia, luni, după mai multe zile de asasinate în masă în atacurile din Turcia, Bangladesh și Irak, efectuate aparent de către gruparea Statul Islamic înainte de finalul lunii sfânte a Ramadanului. Militanții islamiști au câștigat teritoriul și libertatea de a opera în Yemen, datorită unui război care a durat mai mult de un an, în urma căruia forțele guvernamentale au reușit să obțină victoria împotriva rebelilor Houthi, aliații Iranului, care controlează capitala, Sanaa. Oficialii de securitate din Yemen consideră că există o suprapunere între adepții Al-Qaida și cei ai Statului Islamic, deși cele două grupuri sunt rivali ideologici și concurează pentru recruți. Al Qaeda s-a constituit ca un vid de securitate pentru a prelua controlul asupra întinderilor din sudul și estul Yemenului, în timp ce Statul Islamic a lansat mai multe atacuri în masă asupra forțelor de securitate. Trei atacuri cu bombă coordonate de Statul Islamic împotriva trupelor guvernamentale au ucis 38 de persoane în orașul-port sudic, Mukalla, la 27 iunie.

Votul Marii Britanii privind ieșirea din Uniunea Europeană se constituie ca fiind un impuls pentru Frontul Național eurosceptic din Franța, dar care ar putea duce la apariția unor probleme în interiorul partidului dacă alegătorii văd instabilitate atunci când vor alege un nou președinte peste 10 luni, relatează Reuters. Liderul Frontului Național (FN), Marine Le Pen, un membru al UE-fondator ai cărui votanți sunt din ce în ce eurosceptici, a fost uluit atunci când victoria Brexitului a fost anunțată, numindu- o o “victorie pentru libertate”, care va fi în curând repetată în Franța. Singurul partid major din Franța, care sprijinit Brexitul și solicită un referendum similar cu cel din Marea Britanie, Frontul Național, are în vedere organizarea unor alegeri care vor pune Europa în centrul dezbaterilor privind alegerile din Franța, în anul 2017. “Este o veste excelentă pentru Frontul Național,” a declarat vice-președintele partidului, Florian Philippot, pentru Reuters. “Până acum ni s-a spus că ieșirea din UE ar fi una apocaliptică, că ne-ar fi izolat. Marea Britanie v-a arăta că este exact opusul.” La fel ca mulți dintre militanții Brexit, băncile Frontului Național sunt în contradicție cu elitele și se situează bine în orașele mici și zonele rurale, care se simt uitate de globalizare, conferindu-i partidului certitudinea că votul Brexit v-a împinge și mai mulți alegători din clasa muncitoare să voteze cu Frontul Național la alegerile viitoare. Sondajele de opinie arată deja că partidul anti-imigrație, al cărui succes s-a datorat crizei refugiaților din Europa, este probabil la începutul primei runde a alegerilor prezidențiale. Votul Brexit a aruncat Marea Britanie într-un haos politic. Prim-ministrul britanic, David Cameron, a anunțat că se retrage din funcție, liderul opoziției, Jeremy Corbyn, se confruntă cu o revoltă deschisă a colegilor parlamentari și liderul UKIP, Nigel Farage, unul dintre cei mai importanți militanți ai Brexit, a declarat că demisionează. În urma referendumului, a avut loc o scădere bruscă a lirei și încrederii britanicilor în consum, în timp ce Scoția, țară pro-UE, amenință că renunțe la relația diplomatică cu Regatul Unit. “Dacă lucrurile merg bine (în momentul alegerilor franceze), Frontul Național va beneficia de această situație. Dacă este un război de tranșee, în cazul în care băncile își mută sediile departe de Marea Britanie, în cazul în care economia britanică v-a avea un rezultat pozitiv, argumentul Frontului Național va fi nejustificat “, a afirmat un analist al Institutului de sondare a opiniei publice, Ifop Jerome Fourquet. Francezii “sunt în general nemulțumiți de modul în care funcționează Europa, dar mulți consideră că, odată ce sunt pe un tren, chiar dacă este incomod, e periculos să sară de pe un tren în mișcare”, a adăugat acesta.

Numărul deceselor provocate de o mașină detonată într-un centru comercial din Bagdad a ajuns la 250, devenind, astfel, cel mai grav atac terorist care a lovit capitala irakiană în ultimii 13 ani, relatează The Independent. ISIS a revendicat atacul de duminică, care a lovit un district în care se aflau mai mulți musulmani șiiți. Un vehicul plin cu explozibil a fost detonat la câteva minute după miezul nopții, ora locală. Explozia a cuprins centrul comercial și câteva cafenele din jur . În urma acestui atac și a nemulțumirii populației față de incapacitatea forțelor de securitate ale statului de a proteja civilii, Mohammed Ghabban, ministrul de Interne irakian, și-a anunțat, joi, demisia. Acesta a afirmat că mașina care a fost detonată- ascunsă într-o dubă de refrigerare – a fost adusă din provincia estică Diyala și a dat vina pe lipsa de comunicare dintre mai multe forțe responsabile de securitatea Bagdadului. Au existat rapoarte neconfirmate potrivit cărora vehiculul a fost adus prin punctele de control de către ofițerii care utilizează detectoare de bombe false. La fel ca și grupurile jihadiste sunnite, ISIS consideră secta șiită musulmană ca fiind eretică și și-a transformat adepții în principala țintă a atacurilor sale din Irak. La fel ca în Iran, Bahrain și alte națiuni, în Bangladesh, populația majoritară este cea șiită, în timp ce populația sunită este predominantă în Arabia Saudită și în mai mult de 40 de țări, care se întind din Maroc până în Indonezia. În timp ce liderii Al-Qaeda consideră atacurile asupra civililor șiiți ca fiind extem de grave și în detrimentul sprijinului public – precum și ca o distragere a atenției de la jihadul împotriva Occidentului – ISIS a făcut din aceste masacre o prioritate, care vizează altare simbolice, orașe și pelerinaje sfinte. Indicele Terorismului Global clasează Irakul ca țara cea mai afectată de activitatea teroristă din lume, fiind urmată de Afganistan, Nigeria și Siria. Aproape 10.000 de persoane au fost ucise în atacuri în anul 2014 – mai mult decât totalul cumulat al deceselor provocate de terorism în întreaga lume între anii 1998-2000 – iar numărul acestora a continuat să crească. Un raport al ONU a relevat că cel puțin 900 de irakieni au fost uciși și alți 1.500 au fost răniți numai in luna mai, când Bagdadul a fost cel mai afectat de atacurile teroriste. Zeid Ra’ad al-Hussein, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, a cerut autorităților irakiene să ia măsuri pentru a proteja civilii și să lucreze pentru a se asigura că extremiștii nu pot să treacă peste reacțiile autorităților pentru a obține mai mulți adepți.

Liderii NATO se vor întâlni, vineri, la Varșovia, pentru a stabili noi metode de descurajare a Rusiei, prin revenirea la metoda de apărare din timpul Războiului Rece, Washingtonul transformându-se, astfel, în protectorul Europei, informează Reuters. Decizia Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană, împreună cu o criză a imigranților și militantismul islamic, l-a determinat pe președintele american, Barack Obama, să caute noi metode de realizare a unității la Summitul de alianță de anul trecut, pentru a respinge acuzațiile potrivit cărora NATO este depășită și să atenueze orice percepții rusești privind slăbiciunea tabărei occidentale. “Summitul NATO nu trebuia să fie despre Marea Britanie”, a declarat Ian Bond la Centrul european de reformă din Londra. “Dar liderii NATO nu vor fi în măsură să ignore implicațiile de securitate ale votului Marii Britanii de a ieși din UE”, a afirmat acesta. Chiar și cu o astfel de proliferare a problemelor, inclusiv resurgența talibană din Afganistan și arsenalul de rachete balistice al Iranului, summitul de două zile va fi dominat de răspunsul NATO la adresa Rusiei și un conflict în Ucraina, în cadrul căruia Occidentul acuză Moscova de moartea a peste 9000 de persoane. Rusia afirmă că alianța, nu Moscova, este cea care sporește riscurile unui conflict mai larg în Europa, făcând apelul la cea mai mare modernizare a NATO de la Războiul Rece și un scut anti-rachetă de apărare al SUA , toate acestea constituind, potrivit Rusiei, motive de îngrijorare. Modernizarea NATO se cristalizează în jurul unor noi forțe în Țările Baltice și Polonia, care cuprind până la 4.000 de soldați, pentru a demonstra Moscovei că alianța este din nou la mandatul său fondator al apărării propriului teritoriu, după ani de misiuni în afara granițelor sale. Apărarea aeriană în Țările Baltice, o strategie împotriva potențialelor atacuri cibernetice rusești și prezența NATO în Marea Neagră, în cazul în care Rusia are o flotă, de asemenea, vor fi consolidate în timp, au declarat diplomații NATO. “Rusia ne-a readus la sarcina noastră de bază: apărarea colectivă în vecinătatea noastră imediată”

Noul șef de mediu al ONU a solicitat ca, post-Brexit, Marea Britanie să mențină legătura cu UE cu privire la politica de mediu, prin adoptarea unor legi-cheie privind clima și prin menținerea directivelor sale privind natura, informează The Guardian. În primul său interviu de la preluarea mandatului, Erik Solheim a declarat The Guardian că a fost un lucru important faptul că deciziile supranaționale au continuat să vizeze probleme precum poluarea și crima împotriva animalelor sălbatice. “Marea Britanie se poate referi la deciziile UE privind clima și să fie privilegiată de acestea, la fel ca și Norvegia și Elveția. Norvegia a adus emisiile sale în cadrul Sistemului de Comercializare a Cotelor de Emisii (ETS) și a adoptat aproape toate legile europene privind mediul. Puteți să coordonați îndeaproape cu UE, chiar dacă sunteți în afara ei.”, a declarat acesta. Menținerea progresului în ceea ce privește politica de mediu a UE ar avea nevoie de o “coordonare uriașă în Europa, care va trebui să fie făcută de către UE”, a argumentat acesta. Trump a considerat, de asemenea, votul Brexit ca o “mare victorie”, în lupta dintre “popor” și “elite”. Dar dezintegrarea UE ar fi o “catastrofă” pentru eforturile de conservare și ar putea amenința însăși supraviețuirea Europei, a declarat Solheim. “Nu există nici o îndoială că, dacă UE nu ar fi fost creată, cineva ar fi trebuit să o inventeze. Europa nu poate supraviețui fără UE. Avem nevoie de decizii care sunt supranaționale, iar dacă UE ar trebui să se dezintegreze complet, ar fi o catastrofă pentru Europa. Nu se va întâmpla.”, a adăugat acesta. Solheim a prezentat o lecție -cheie relevată în urma campaniei Brexit: “Problemele de mediu trebuie să fie încadrate într-un mod care este mult mai aproape de inimile oamenilor și nu poate fi abstras. Poluarea este o problemă care vă afectează pe dumneavoastră, pe copiii dumneavoastră și planeta aici și acum”, a adăugat acesta. În calitate de director al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (PNUE), Solheim va stabili acțiunile prioritare privind poluarea, protecția oceanelor lumii și colectarea de fonduri de la marii finanțatori.

Cancelarul german, Angela Merkel, a convenit, miercuri, să rămână la planurile pentru un buget echilibrat în următorii patru ani, a declarat un înalt oficial al guvernului german, în pofida victoriei Brexitului, informează Reuters. Guvernul speră ca planurile sale pentru creșterea lentă a cheltuielilor de stat să se realizeze fără a acumula o nouă datorie netă până în 2020 și să transmită un mesaj de “fiabilitate și continuitate” după decizia Marii Britanii de a părăsi blocul european de 28 de membri, au declarat oficialii. Abordarea germană contrastează cu cea din Marea Britanie, unde ministrul de finanțe, George Osborne, a declarat, după votul Brexit, că și-a abandonat obiectivul de a elimina deficitul bugetar al Marii Britanii până în 2020, element central al politicii sale fiscale. Berlinul este capabil să-și crește cheltuielile, fără a suporta noi datorii nete, mulțumită veniturilor fiscale susținute, determinate de un mare record al ocupării forței de muncă și costuri foarte scăzute de refinanțare a datoriei, bazându-se pe politica monetară a Băncii Central Europene. Cabinetul a aprobat, miercuri, detaliile finale ale bugetului pe anul 2017 și ale planurilor de finanțare până în 2020. Berlinul speră să reducă datoria publică totală la mai puțin de 60 % din PIB în 2020, pentru prima dată din 2002, îndeplinind astfel un criteriu stabilit în Pactul de stabilitate și dezvoltare al UE . Pentru a justifica decizia cancelarului, oficialii germani au afirmat că promisiunea unui buget echilibrat ar trebui să liniștească consumatorii prin faptul că taxele nu vor fi ridicate, ajutând astfel economia să rămână pe o piață internă puternică și să amortizeze șocurile externe, cum ar fi un declin economic.

Statul islamic a anunțat că vor avea loc noi atacuri în Bangladesh, de vreme ce sharia, legea islamică, nu va fi instituită și a declarat, într-un video reperat de cu site-ul specializat de monitorizare SITE, că atacul de vineri seara dintr-un restaurant din Dhaka este doar începutul, informează Le Figaro. Cinci islamiști din Bangladesh, care erau împotriva grupurilor bogate și progresiste, a organizat, vineri seara, un atac într-un restaurant din Dhaka, frecventat de expatriați și au ucis 20 de clienți, majoritatea cetățeni străini, înainte de a fi împușcați mortal câteva ore mai târziu în cadrul asaltului efectuat de către forțele de ordine. “Ceea ce ați văzut în Bangladesh (…) a fost o previzualizare. Acest lucru se va repeta încontinuu până când veți pierde, iar noi vom câștiga și legea Sharia va fi impusă în toată lumea”, a declarat într-un video un bărbat prezentat ca un luptător din Bangladesh pe nume Abu Issa al Bengaleza. Statul islamic a revendicat atacul încă de la început, dar autoritățile din Bangladesh au respins această afirmație și au pus-o pe seama unui grup local, Jamaat-ul-Mujahideen Bangladesh (JMB), grup care a promis credință față de Statul Islamic. Videoclipul postat de gruparea EI începe cu prezentarea unor imagini ale atentatelor din Paris, Bruxelles și Orlando (SUA), pe care această grupare le-a revenicat. Luptătorul, care vorbește în bengali și engleză, a declarat că Bangladeshul trebuie să știe că el este acum parte dintr-o luptă mai mare pentru a stabili “Califatul”, pe care EI a început să- l construiască, începând din 2014, pe teritoriile cucerite din Siria și Irak. “Vreau să spun liderilor din Bangladesh că jihadul (războiul sfânt, nn) pe care le vedeți astăzi nu este același lucru cu cel pe care l-ați văzut în trecut”, a declarat Abu Issa al Bengaleza. Luptătorul se afla într-o stradă aglomerată din Rakka, bastion al EI în Siria. “Jihadul care se petrece astăzi este un jihad aflat sub auspiciile califatului”, a adăugat acesta. Poliția a declarat că a întărit măsurile de securitate ca răspuns la amenințarea conținută în videoclip. “Noi luăm în serios această problemă. Toate unitățile în cauză lucrează fără încetare”, a declarat un adjunct al inspectorului general al poliției, Shahidur Rahman.

Musulmanii din întreaga lume sărbătoresc, miercuri, 6 iulie, Eid al-Fitr, festival care marchează sfârșitul Ramadanului, informează Le Monde. În acest an, festivalul va fi unul marcat de doliu național în multe țări extrem de afectate de atacurile teroriste de săptămâna trecută. La Istanbul, Dhaka, Bagdad și Medina, într-un timp foarte scurt, sute de oameni au murit în atacurile în spatele cărora planează umbra grupării Statul Islamic (EI), chiar dacă organizația teroristă nu a revendicat toate aceste atacuri. EI a avertizat în acest an că va profita de această perioadă de contemplație pentru a ataca fără încetare. Scopul său, așa cum a fost relevat pentru Le Monde de către istoricul și blogger Jean-Pierre Filiu, este acela “de a impune musulmanilor viziunea totalitară a unui Ramadan însângerat, cu toate că această sărbătoare este marcată în islam de solidaritate și evlavie.”

Despre PoliticALL

Vezi și

Au fost 7 și 8 septembrie în lume – SUA cer Myanmarului să permită accesul umanitar în zonele populate de minoritatea rohingya, Rusia își intensifică prezența militară în Arctica, în timp ce Curtea Constituțională din Spania suspendă referendumul de independență a Cataluniei

Autoritățile din Myanmar au fost somate să permită accesul umanitar în statul Rakhine, pe fondul …