Press ESC to close

A fost 6 august în lume

Mai multe atacuri israeliene au rănit opt persoane în Liban, în ciuda negocierilor de la Roma; Oficialii din Arabia Saudită au numit un comandant pentru coaliția de apărare maritimă; Oficialii ucraineni au lovit două rafinării de petrol din adâncul teritoriului rus.

 

Material realizat de Ioana-Adriana Bădescu

Mai multe atacuri israeliene au rănit opt persoane în Liban, în ciuda negocierilor de la Roma, conform Al Jazeera. Cel puțin opt persoane au fost rănite în urma unor atacuri aeriene și bombardamente israeliene asupra unor localități din sudul Libanului, în timp ce la Roma se desfășoară a șaptea rundă de negocieri mediate de autoritățile americane privind încetarea focului dintre Beirut și Tel Aviv. Loviturile au vizat în special zona Burj Shemali, unde a fost distrusă și o locuință civilă. Escaladarea vine după moartea a doi soldați israelieni într-o explozie produsă în timpul unei operațiuni în Majdal Zoun. Discuțiile de la Roma se concentrează pe dezarmarea Hezbollah și retragerea treptată a trupelor israeliene din sudul Libanului, însă nu s-au înregistrat progrese semnificative. Diferențele dintre părți rămân considerabile, iar violențele continuă să submineze eforturile diplomatice, deși oficalii americani au descris negocierile drept constructive.

 

Liderul enclavei Ceuta a declarat că 100 de persoane au murit în timpul valului de treceri ilegale, iar până la 5.000 de migranți se află încă în enclavă, relatează Al Jazeera. Președintele enclavei spaniole Ceuta, Juan Jesús Vivas, a declarat în Parlamentul European că cel puțin 100 de persoane au murit în timpul valului de treceri ilegale din Maroc, iar între 3.000 și 5.000 de migranți se află încă în enclavă. Potrivit autorităților spaniole, aproximativ 72.000 de persoane au intrat în Ceuta în doar două zile și au pus o presiune uriașă asupra centrelor de primire, care au devenit supraaglomerate. Vivas a acuzat liderii din Madrid că au ignorat avertismentele privind creșterea numărului de migranți și a cerut deportarea rapidă a celor intrați ilegal. Comisarul european pentru migrație, Magnus Brunner, a avertizat că situația scoate în evidență vulnerabilitatea frontierelor externe ale Uniunii Europene, dependente în mare măsură de cooperarea statelor vecine.

 

Oficialii din Arabia Saudită au numit un comandant pentru coaliția de apărare maritimă, potrivit Al Jazeera. Liderii din Arabia Saudită au numit un comandant pentru noua Coaliție Multinațională de Apărare Maritimă, creată pentru a proteja libertatea de navigație în Strâmtoarea Bab al-Mandeb, Marea Roșie și Golful Aden. Contraamiralul Abdullah bin Salem Al-Shehri va coordona operațiunile navale comune, colaborarea dintre statele membre și implementarea misiunilor prevăzute de statutul alianței. Coaliția, înființată pe 30 iulie de 14 state, printre care Arabia Saudită, Egipt, Iordania, Qatar, Turcia și Pakistan, rămâne deschisă aderării altor țări, mai multe fiind deja în proces de înscriere. În perioada 12-13 august va avea loc o reuniune pentru stabilirea structurii de funcționare și extinderea alianței. Inițiativa urmărește securizarea rutelor comerciale și energetice strategice, într-un context regional tensionat, marcat de conflictul dintre oficialii din Statele Unite ale Americii, Israel și Iran și de riscurile la adresa traficului maritim din Orientul Mijlociu.

 

Președintele american, Donald Trump, a negat existența unui deficit de arme în Statele Unite ale Americii și a declarat că cei care au divulgat informații sunt „vânați”, relatează BBC. Președintele american, Donald Trump, a respins informațiile potrivit cărora oficialii americani s-ar confrunta cu un deficit de muniții și a declarat că armata dispune de stocuri „masive” și că producția continuă într-un ritm accelerat. El a amenințat cu pedepse lungi cu închisoarea persoanele care au divulgat informații despre presupusele probleme ale arsenalului militar și a calificat scurgerile drept „trădare”. Declarațiile vin după relatări din presa americană conform cărora războiul cu liderii iranieni a redus semnificativ rezervele de rachete de precizie și de interceptare. Mai mulți experți independenți au estimat că autoritățile americane au consumat o parte importantă din munițiile Patriot și THAAD, deși administrația Trump insistă că stocurile sunt suficiente. Oficialii iranieni au declarat că industria sa militară îi permite să răspundă oricărei amenințări, iar reprezentanții Pentagonului au cerut fonduri suplimentare pentru refacerea arsenalului.

 

Oficialii ucraineni au lovit două rafinării de petrol din adâncul teritoriului rus, conform BBC. Liderii ucrainieni au anunțat că au lovit două rafinării de petrol aflate în adâncul teritoriului rus: Bashneft-Novoil din Bașkortostan și Slavneft-Yanos din regiunea Iaroslavl, într-o serie de atacuri cu drone menite să reducă veniturile liderilor de la Moscova din petrol, folosite pentru finanțarea războiului. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat că au fost vizate și ambarcațiuni militare și nave din „flota din umbră” a Rusiei din Marea Neagră. Autoritățile ruse au confirmat incendiul izbucnit la rafinăria din Iaroslavl și rănirea a patru persoane și au declarat că au doborât sute de drone ucrainene. Atacurile rusești asupra Ucrainei au ucis cel puțin 11 persoane, au provocat un blackout total în Herson și au avariat infrastructură energetică și de transport, în timp ce luptele și bombardamentele continuă fără progrese diplomatice.