Press ESC to close

A fost 5 octombrie în lume

O navă comercială turcească încărcată cu cereale din Ucraina a fost lovită de drone și s-a scufundat în zona economică exclusivă a României; Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu drept candidat pentru funcția de premier, al patrulea în ultimele cinci luni, în încercarea de a pune capăt blocajului politic din România; Premierul spaniol Pedro Sánchez a anunțat alegeri generale anticipate pentru 29 noiembrie, la aproximativ opt luni înainte de termen.

Material realizat de Toader Carmen 

O navă comercială turcească încărcată cu cereale din Ucraina a fost lovită de drone și s-a scufundat în zona economică exclusivă a României, conform Euronews. Doi membri ai echipajului au murit, 11 au fost salvați, iar trei răniți au fost transportați la spital în Constanța. Nava Royad Mammadov, care plecase din Ismail spre Ravenna, a fost cuprinsă de incendiu după atac. Președintele ucrainean Volodîmîr Zelenski a atribuit atacul Rusiei, însă autoritățile române nu au identificat public autorul la momentul relatării. Incidentul are loc pe fondul intensificării atacurilor cu drone și a riscurilor pentru navigația comercială în Marea Neagră.

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu drept candidat pentru funcția de premier, al patrulea în ultimele cinci luni, în încercarea de a pune capăt blocajului politic din România, conform POLITICO. Luca Niculescu are la dispoziție 10 zile pentru a forma un guvern și a obține votul de încredere al Parlamentului, după ce doi candidați anteriori au fost respinși, iar un al treilea nu a trecut de vot. În timp ce partidele încearcă să construiască o majoritate, cresc presiunile pentru alegeri anticipate, susținute inclusiv de liderul AUR, George Simion. Președintele a avertizat că prelungirea incertitudinii afectează economia și a precizat că noul guvern trebuie să mențină direcția pro-europeană și euro-atlantică a României.

Copilotul avionului Flydubai ar fi plănuit să deturneze aeronava și să o prăbușească pe aeroportul Ben Gurion sau într-o clădire din Tel Aviv, potrivit unor surse israeliene și americane, potrivit BBC. Cetățeanul omanez, acuzat de tentativă de act terorist, l-ar fi atacat pe comandant cu un topor în timpul zborului Dubai–Tel Aviv, înainte de a fi imobilizat de pasageri. Aeronava, cu peste 180 de persoane la bord, a fost ulterior redirecționată și a aterizat în Arabia Saudită. Ancheta îl indică, deocamdată, drept un posibil „lup singuratic”, iar autoritățile investighează inclusiv modul în care acesta a fost angajat de compania aeriană, în ciuda unor presupuse îngrijorări anterioare legate de radicalizarea sa.

Premierul Etiopiei, Abiy Ahmed, a insistat că țara sa trebuie să obțină acces la Marea Roșie, în ciuda intensificării conflictului din regiune și a riscului unei escaladări regionale, potrivit Al Jazeera. Învestit pentru un nou mandat de cinci ani, Abiy Ahmed a declarat că Etiopia va continua demersurile pentru a obține acces la un port maritim. Declarațiile vin pe fondul reluării luptelor în nordul țării și al deteriorării relațiilor cu oficialii din Eritreea, Egipt și Sudan. În același timp, liderii Egiptului, Eritreei, Sudanului și Somaliei au afirmat că administrarea litoralului Mării Roșii revine statelor riverane, în timp ce reprezentanții din Somalia s-au declarat deschiși negocierilor privind accesul Etiopiei la un port.

Premierul spaniol Pedro Sánchez a anunțat alegeri generale anticipate pentru 29 noiembrie, la aproximativ opt luni înainte de termen, conform AP. Decizia vine după ce guvernul său a pierdut în parlament, săptămâna trecută, votul asupra unor decrete de urgență privind evacuările și speculația imobiliară, respinse de opoziția de dreapta. Pedro Sánchez, în funcție din 2018, încearcă să încadreze scrutinul în termeni clasici stânga–dreapta și îi îndeamnă pe spanioli să aleagă între „valul de extremă dreapta” și o Spanie progresistă. Popularitatea sa a fost afectată de dosarele care îi vizează partidul, soția, fratele și de gestionarea crizei de la Ceuta. Sondajele sugerează că Partidul Popular, condus de Alberto Núñez Feijóo, și Vox ar putea obține împreună suficiente voturi pentru a-l înlătura, deși rămâne neclar cât de mult va mobiliza tema locuințelor electoratul.