- SUA și-a intensificat presiunea depusă asupra Coreii de Nord în urma testului nuclear de succes realizat marți, potrivit The Guardian. Marți Coreea de Nord a realizat într-un spectacol de forță primul test nuclear intercontinental de succes, ceea ce a provocat comunitatea internațională să-și unească forțele pentru a opri programul nuclear al statului din nordul peninsulei coreene. Președintele SUA, Donald Trump, care și-a făcut un scop din distrugerea programului nuclear al Phenianului a atacat China pentru conexiunile de comerț pe care le are cu statul nord-coreean, în urma unei declarații din partea unui diplomat american în care a susținut că orice țară ce acordă ajutor economic sau militar, sau găzduiește lucrători nord-coreeni ajută regimul lui Kim Jong-un.
- Țările din Golf au respins răspunsul Qatarului pentru lista de cerințe ce i-a fost oferită cu scopul de a restabili relațiile diplomatice, informează The Guardian. Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt și Bahrain au creat o blocadă diplomatică pe 5 iunie și refuză să colaboreze în continuare cu Qatarul din cauza speculațiilor că statul bogat în petrol și gaze naturale ar finanța terorismul. Cu toate acestea, au existat câteva tentative de restabilire a relațiilor, ultima fiind crearea de către Țările din Golf pe 22 iunie a unei liste cu 13 cerințe nenegociabile pentru Qatar. Țările din Golf i-au oferit Qatarului 10 zile să se conformeze cu cerințele din listă, ultimatum ce s-a extins duminică cu 48 ore, când Qatar a trimis o scrisoare mediatorilor din Kuwait în care refuză să se conformeze cerințelor. Miercuri, prim-ministrul Egiptului, Sameh Shoukry, a declarat că răspunsul Qatarului „a fost in principiu negativ și lipsit de conținut.” După care a adăugat citind dintr-o declarație comună a celor 4 state din Golf că Qatar nu „înțelege seriozitatea și gravitatea situației.”
- Poliția din Venezuela a dat buzna în ședința Congresului organizată pentru marcarea zilei independenței Venezuelei și a rănit patru politicieni în proces, relatează The Guardian. Majoritatea în Congres este deținută de opoziție. Cu ocazia zilei independenței a fost organizată o sesiune specială a Congresului, iar poliția pro-guvernamentală a dat buzna și a rănit patru politicieni în proces. Unul dintre politicieni, Americo de Grazia, a fost luat de ambulanță în convulsii. Venezuela este dominată de proteste anti-guvernamentale, provocate de faptul că președintele Nicolas Maduro încearcă să stabilească o dictatură prin schimbarea constituției.
- Prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, s-a întâlnit la Edinburgh cu Regina Elisabeta a 2-a, dar nu și cu Nicola Sturgeon, primul-ministru al Scoției, conform The Guardian. Prim-ministrului Canadei i s-a oferit miercuri un titlu onorific din partea Universității din Edinburgh pentru campania sa pentru egalitate și diversitate. În urma ceremoniei, Trudeau a mers la o audiență privata cu Regina la Palatul Holyroodhouse. Cu toate acestea, liderul Canadei nu s-a întâlnit cu Nicola Sturgeon, în ciuda faptului că ambii politicieni împărtășesc aceleași viziuni în ceea ce privește încălzirea globală, drepturile refugiaților, diversitatea și egalitatea socială. Trudeau pune accentul pe legăturile istorice dintre Canada și Scoția, întrucât imigranții scoțieni au jucat un rol primordial în colonizarea Canadei. Trudeau urmează să participe în această săptămână la summit-ul liderilor G20 de la Hamburg.
- UE a făcut un apel pentru ajutor umanitar pentru refugiați în contextul în care rata decesului din Marea Mediterană a continuă să crească, informează The Guardian. Bruxelles va insista ca țările membre ale UE să ofere azil mai multor refugiați din Africa pentru a scădea presiunea asupra Italiei, în contextul în care numărul de persoane ce încearcă să traverseze prin metode periculoase Mediterana crește. UE vrea ca toate țările membre, inclusiv Marea Britanie, să contribuie la oferirea de azil pentru un total de 37.000 persoane din cinci țări nord-africane, până la sfârșitul anului 2018.
- Franța a omagiat-o miercuri pe Simone Veil, supraviețuitoare a Holocaustului și militantă pentru drepturile femeii, conform Reuters. Simone Veil a supraviețuit în lagărele de concentrare naziste Auschwitz-Birkenau și Bergen-Belsen, cu numărul de prizonier 78651 tatuat pe mâna. După ce a fost eliberată din lagărele naziste în urma încheierii celui de-al Doilea Război Mondial, Veil s-a implicat în politica franceză dominată de influența masculină pentru a lupta pentru drepturile femeilor și legalizarea avortului din poziția de ministru al sănătății în 1970. Veil a fost aleasă în 1979 pentru poziția de președinte a Parlamentului European. Actualul președinte al Franței, Emanuel Macron, a declarat că Veil, care a decedat la vârsta de 89 ani pe 30 iunie, va fi înmormântată lângă soțul său în cripta Panteonului, împreună cu personalități precum Emile Zola, Victor Hugo și Alexandre Dumas.
- Curtea Penală Internațională va decide joi dacă Africa de Sud a încălcat regulile internațională nearestându-l pe președintele Sudanului în timpul unei vizite a acesteia în 2015 la Johannesburg, relatează Reuters. Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arest pentru președintele Sudanului Omar Hassan al-Bashir, pe baza acuzațiilor de genocid. Al-Bashir neagă acuzațiile. Decizia de joi a Curții va determina atât poziția Africii de Sud în acest caz, cât și a Curții însăși. Cu toate acestea, Africa de Sud ar putea doar suferi consecințe diplomatice, nu și alte amenzi sau sancțiuni, pentru decizia sa de a nu-l aresta pe al-Bashir.
- UE și Japonia au negociat un acord de comerț liber, potrivit Reuters. Uniunea Europeană și Japonia urmează să și încheie acordul de comerț joi. În urma negocierilor au fost înlăturate impedimentele politice pentru semnarea acordului. Comisarul UE pentru comerț, Cecilia Malmstrom, a declarat miercuri în timpul unei întâlniri cu Ministrul de Externe al Japoniei Fumio Kishida „am înlăturat ultimele neînțelegeri.” Joi prim-ministrul Japoniei Shinzo Abe și șefii instituționali ai UE Jean-Claude Juncker și Donald Tusk vor semna „acordul politic” la Bruxelles, ceea ce intenționează să fie un mesaj pentru administrația Trump de la Washington.
- Cel puțin 14 persoane au decedat în urma unei lupte cu arme între două grupări de traficanți de droguri din Mexic, informează Al Jazeera. Două grupări de traficanți de droguri au condus o serie de lupte cu arme în nordul Mexicului, în Chihuahua, ceea ce miercuri s-a soldat cu 14 decese. Autoritățile mexicane au declarat că numărul deceselor ar putea crește, întrucât raportul inițial specifica că numărul victimelor este de 26 persoane, cu toate a acestea, mai târziu au fost descoperite doar 14 cadavre. Aceasta a fost ultima dintr-o serie de lupte cu arme între grupările rivale de traficanți, poliție și facțiuni beligerante din cadrul cartelului Sinaloa, în urma extrădării în SUA a lui Joaquin “El Chapo” Guzman, „regele” cartelului.
- Cel puțin 101 persoane au fost împușcate în Chicago în timpul celebrărilor ce au marcat 4 iulie, ziua națională a SUA, relatează BBC. Practic toate tragerile cu arma din Chicago s-au întâmplat în aproximativ 12 ore, potrivit raporturilor Chicago Tribune, între orele 15:30, marți, și 03:30, miercuri, ora locală, în părțile de sud și vest ale orașului. Cea mai tânăra victimă avea 13 ani, iar cea mai bătrână 60. Președintele SUA, Donald Trup, a declarat că va trimite agenți federali pentru a ajuta poliția locală să lupte cu războiul dintre grupările din Illinois.
Home / A fost azi în lume / 2017 / A fost 5 iulie în lume – SUA și-a intensificat presiunea depusă asupra Coreii de Nord în urma testului nuclear de succes, Justin Trudeau s-a întâlnit la Edinburgh cu Regina Elisabeta a 2-a, iar UE și Japonia au negociat un acord de comerț liber
Vezi și
A fost 12 noiembrie în lume- La COP29, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a declarat că petrolul și gazele naturale sunt „un dar de la Dumnezeu” și a criticat „știrile false occidentale” despre emisiile țării, Guvernul slovac a propus o modificare a legislației referitoare la limbile oficiale ale statului, care ar restricționa utilizarea limbilor minorităților, inclusiv a limbii maghiare, în spațiile publice, Prim-ministrul Noii Zeelande, Christopher Luxon, a adresat în Parlament scuze oficiale, victimelor abuzurilor din instituțiile de protecție, după o anchetă care a dezvăluit unul dintre cele mai mari scandaluri de abuz din țară
La COP29, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a declarat că petrolul și gazele naturale sunt „un …