
Material realizat de Carmen Toader și Cristian Baciu
Miniștrii agriculturii din Uniunea Europeană s-au întâlnit pentru a discuta acordul din cadrul Mercosur, înainte de votul decisiv de vineri, relatează Euronews. Comisia Europeană a oferit câteva clarificări privind sprijinul fermierilor prin viitorul buget al Politicii Agricole Comune (CAP). Autoritățile germane și spaniole au cerut ratificarea rapidă pentru acces la noi piețe comerciale, în timp ce cele italiene și franceze au dorit amânarea votului pentru a-și proteja agricultorii locali, îngrijorați de importurile venite din America Latină. Discuțiile au vizat limitele de pesticide care pot fi utilizate în agricultură și respectarea unor standarde reciproce în privința producției, fapt asupra căruia au insistat oficialii francezi. Guvernul francez a anunțat suspendarea importurilor cu pesticide interzise, măsură ce necesită aprobarea Comisiei Europene. Dacă UE și țările din alianța Mercosur vor aproba acordul, tratatul va putea intra în vigoare.
Autoritățile israeliene au bombardat mai multe localități din Liban, afirmând că au vizat poziții ale grupărilor teroriste Hezbollah și Hamas, conform Al Jazeera. Atacurile aeriene au fost lansate după ce armata israeliană a emis ordine de evacuare pentru sate din estul și sudul Libanului. Zeci de familii au fugit din zonele vizate, pe fondul activității intense a dronelor. Ministerul libanez al Sănătății a anunțat că două persoane au fost rănite într-un atac cu dronă, guvernul israelian susținând că a lovit doar membri Hezbollah. Bombardamentele au continuat în pofida armistițiului mediat de SUA în 2024, pe care Israelul l-a încălcat în mod repetat. Oficialii ONU au criticat atacurile, raportând cel puțin 127 de civili uciși de la intrarea în vigoare a păcii, avertizând asupra unor posibile crime de război.
Delcy Rodríguez a fost învestită în funcția de președinte interimar al Venezuelei, după răpirea lui Nicolás Maduro în urma operațiunii militare inițiate de administrația americană, potrivit Al Jazeera. Fosta vicepreședintă a depus jurământul în fața Adunării Naționale, dominată de susținători ai fostului președinte, condamnând capturarea lui Maduro și a soției sale ca o încălcare a suveranității statului. Aceasta a promis stabilitate și pace, în contextul în care Maduro a fost pus sub acuzare la New York pentru trafic de droguri și alte infracțiuni, acuzații pe care le-a respins. Administrația Trump a semnalat că va colabora temporar cu noul lider, avertizând însă că mandatul acesteia ar putea fi scurt dacă nu respectă cerințele oficialilor de la Washington. Declarațiile autorităților americane privind controlul asupra tranziției politice în Venezuela au stârnit controverse la nivel internațional.
Președintele ucrainean Volodîmîr Zelenski l-a înlocuit pe șeful serviciului de securitate și a numit-o pe fosta vicepremieră canadiană Chrystia Freeland consilier economic, potrivit Asociated Press. Schimbările au făcut parte dintr-o remaniere la nivel înalt, înaintea reuniunii de la Paris cu aliații Ucrainei, unde s-au discutat garanții de securitate în eventualitatea unui acord de pace cu Rusia. Zelenski l-a desemnat pe Ievhen Hmara la conducerea interimară a SBU, după demisia generalului Vasîl Maliuk. Totodată, Chrystia Freeland, cunoscută critică a lui Vladimir Putin, a fost angajată pentru a sprijini redresarea economiei și atragerea investițiilor străine. Deciziile au venit pe fondul intensificării atacurilor rusești și al eforturilor autorităților de la Kiev de a-și consolida apărarea și poziția în cadrul negocierilor de pace.
Conflictul dintre guvernele din Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite a dezvăluit o rivalitate tot mai accentuată pentru influență în regiune, relatează CNN. Oficialii din Riad i-au acuzat public pe omologii acestora că le subminează securitatea națională, în special prin implicarea în Yemen și Sudan, două state considerate esențiale pentru stabilitatea Arabiei Saudite. Tensiunile au ieșit la iveală după ce armata saudită a lovit un transport asociat Emiratelor Arabe Unite în Yemen, pe fondul avansului separatiștilor din sud. Deși autoritățile din EAU au negat acuzațiile și au promis retragerea trupelor, acest lucru pare să nu se fi concretizat. Divergențele au reflectat o competiție strategică mai largă între cele două puteri din zonă, alimentată de interese geopolitice, rute comerciale vitale și ambiții regionale, fără ca un conflict direct să pară iminent.
Nicolás Maduro s-a prezentat pentru prima dată în fața unei instanțe americane după capturare, relatează Euronews. Președintele Venezuelei și soția sa sunt așteptați să apară în fața unui judecător pentru o scurtă procedură legală, care ar putea să declanșeze o luptă juridică privind posibilitatea ca el să fie judecat în SUA. Maduro a fost încătușat și însoțit de forțe de ordine puternic înarmate. Rechizitoriul de 25 de pagini îl acuză pe Nicolás Maduro că a facilitat traficul a mii de tone de cocaină către SUA. Dacă va fi găsit vinovat, ar putea fi condamnat la închisoare pe viață. Printre altele, rechizitoriul îi acuză pe soții Maduro că au ordonat răpiri, bătăi și asasinate împotriva celor care le datorau bani obținuți pe urma drogurilor sau care au încercat să submineze operațiunile lor de trafic de droguri. Soția lui Maduro, Cilia Flores, este, de asemenea, acuzată că a acceptat șpăgi de sute de mii de dolari în 2007 pentru a aranja o întâlnire între un „traficant de droguri la scară mare” și directorul Biroului Național Anti-Drog al Venezuelei. Până acum nu este clar, încă, dacă Maduro a angajat deja un avocat american.
Secretarul de Stat american, Marco Rubio, a sugerat că autoritățile din SUA vor aplica blocada petrolieră, dar nu vor guverna Venezuela după capturarea lui Maduro, relatează Euronews. Declarația secretarului de stat pare ca o încercare de a liniști îngrijorările că arestarea președintelui Venezuelei, pentru a realiza schimbarea de regim, ar putea arunca țara într-o altă intervenție străină prelungită sau o tentativă eșuată de construire a unei națiuni. Afirmațiile sale semnalează o schimbare față de comentariile inițiale făcute de președintele SUA, care declarase că Washingtonul va „conduce” țara interimar până se va găsi o soluție democratică de lungă durată. Rubio a oferit o abordare mai nuanțată, indicând că oficialii americani vor menține în continuare blocada petrolieră, pe care o vor folosi ca pârghie pentru a presa schimbări de politici în Venezuela. Liderul interimar al Venezuelei, Delcy Rodríguez, l-a invitat pe Trump să „colaboreze” și a declarat că își dorește „relații respectuase”, adoptând un ton vizibil mai conciliant decât în pozițiile sale anterioare.
Președintele Columbiei, Gustavo Petro, a declarat că va „ridica armele” după ce a fost amenințat și acuzat de trafic de droguri de către președintele SUA, Donald Trump, relatează Euronews. Petro a criticat desfășurarea militară americană din Caraibe, care a început cu lovituri aeriene asupra unor presupuse ambarcațiuni implicate în traficul de droguri, care a escaladat cu sechestrarea petrolierelor venezuelene, și care apoi a culminat cu operațiunea din Caracas, având ca obiectiv capturarea președintelui Nicolás Maduro. Trump l-a acuzat pe Petro de implicare în traficul de droguri, fără a oferi dovezi, și a impus sancțiuni financiare asupra lui și a familiei sale. De asemenea, Washingtonul a scos Columbia din lista de aliați în războiul SUA împotriva drogurilor. Administrația Trump menține legături strânse cu opoziția de dreapta a Columbiei, care speră să câștige alegerile legislative și prezidențiale din acest an.
Prim-ministrul Groenlandei a răspuns la cea mai recentă amenințare a lui Trump, relatează Euronews. „Gata cu presiunea. Gata cu insinuările. Gata cu fanteziile de anexare.” a scris Jens Frederik Nielsen pe Facebook, după amenințările repetate ale președintelui SUA, Donald Trump, privind anexarea teritoriului autonom danez. „Suntem deschiși la dialog. Suntem deschiși la discuții. Însă acest lucru trebuie făcut prin canalele adecvate și cu respectarea dreptului internațional”, a continuat șeful guvernului groenlandez. Operațiunea fără precedent a Washingtonului în Venezuela, care a dus la capturarea lui Nicolás Maduro, a relansat temerile legate de Groenlanda, pe care Trump a amenințat-o cu anexarea. Trump a reiterat pretenția sa ca Groenlanda să devină parte a Statelor Unite, în pofida apelurilor liderilor Danemarcei și a Groenlandei de a înceta amenințarea teritoriului autonom.
Donald Trump a declarat că armata ucraineană nu a vizat reședința de stat a lui Vladimir Putin, așa cum susține Rusia, relatează Euronews. Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a acuzat Kîivul că ar fi lansat atacuri nocturne cu drone asupra reședinței de stat a lui Putin din regiunea Novgorod, și a criticat Ucraina pentru presupusul atac, care s-ar fi petrecut în paralel cu intensificarea eforturilor globale de a pune capăt războiului prin diplomație. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a dezmințit imediat acuzațiile care au venit la doar o zi de când s-a întâlnit cu Trump la Mar-a-Lago, pentru a discuta planul pentru pace. Președintele SUA a indicat, în urma unei anchete privind acuzațiile Kremlinului, că Washingtonul nu a găsit dovezi că armata ucraineană ar fi vizat reședința lui Putin, dar a recunoscut că „ceva” s-a întâmplat în zonă. „Nu cred că acel atac s-a întâmplat” a declarat Trump reporterilor, adăugând „Nu cred că asta s-a întâmplat, acum că am putut să verificăm”.
