A fost 5 august în lume – Parlamentari europeni și ONG-uri au cerut guvernului francez și Comisiei Europene să oprească incinerarea contraceptivelor evaluate la circa 10 milioane de dolari; Premierul interimar Muhammad Yunus din Bangladesh a anunțat că va organiza alegeri în februarie 2026; Oficialii din Suedia, Norvegia și Danemarca au anunțat că vor contribui cu aproximativ 500 de milioane de dolari la o inițiativă NATO de furnizare a armamentului american pentru Ucraina

Material realizat de Paula Gănuci

Oficialii din Suedia, Norvegia și Danemarca au anunțat că vor contribui cu aproximativ 500 de milioane de dolari la o inițiativă NATO de furnizare a armamentului american pentru Ucraina, declară Reuters. Printre echipamentele militare se număra rachete Patriot și muniții antitanc, pentru a sprijini apărarea împotriva Rusiei. S-a stabilit ca finanțarea proiectului, coordonat prin lista de cerințe prioritare NATO pentru Ucraina, va fi asigurată de aliați europeni și Canada. Oficialii din Danemarca a alocat circa 90 milioane de dolari, în timp ce cei din Norvegia au aprobat o subvenție de 1,5 miliarde coroane, iar guvernul suedezi a stabilit un prag de 275 milioane de dolari americani. Liderii nordici au subliniat urgența livrărilor, iar președintele Zelenski a salutat măsura ca un pas spre securitate europeană pe termen lung și protecție împotriva atacurilor rusești.

 

Ministrul lituanian de finanțe Rimantas Sadzius, membru al Partidului Social Democrat, a fost numit premier interimar după demisia lui Gintautas Paluckas, confirma Politico. Gintautas Paluckas a demisionat din cauza acuzaților privind investigațiile pentru presupuse infracțiuni financiare. Sadzius a declarat că va conduce guvernul până când parlamentul va confirma un nou premier, propus de social-democrați, nominalizarea fiind așteptată să fie anunțată în mai puțin de o săptămână. Președintele Gitanas Nauseda ar trebui să facă o numire formală urmată de negocierile partidelor, iar candidatul aprobat va avea 15 zile pentru a prezenta cabinetul și programul de guvernare. Sadzius a fost de trei ori ministru de finanțe, fiind responsabil și pentru trecerea Lituaniei la euro în 2015.

 

Parlamentari europeni și ONG-uri au cerut guvernului francez și Comisiei Europene să oprească incinerarea contraceptivelor evaluate la circa 10 milioane de dolari, anunță Politico. Pastilele au fost stocate în Belgia și destinate distrugerii în Franța, după reactivarea politicii SUA, Mexico City Policy, care a interzis sprijinul pentru organizații ce oferă avorturi. Produsele, în mare parte DIU și implanturi, nu vor mai fi distribuite, SUA invocând că ar putea fi folosite pentru întreruperea sarcinii. Eurodeputata Melissa Camara și lidera Verzilor Marine Tondelier au solicitat intervenția pentru a salva resurse medicale vitale. Belgia a început să poarte discuții diplomatice cu SUA, iar ONG-uri precum MSF, UNFPA și IPPF s-au oferit să preia stocul, fără rezultat. Decizia a fost declarată ca „inconștientă și dăunătoare” pentru sănătatea femeilor de către opozanți.

 

Premierul interimar Muhammad Yunus din Bangladesh a anunțat că va organiza alegeri în februarie 2026, indică Deutsche Welle. Muhammad Yunus, laureat Nobel, a preluat funcția interimară după răsturnarea guvernului condus de Sheikh Hasina. Hasina a demisionat în august 2024 și a fugit în India, după proteste sângeroase declanșate de o majoritate controversată a angajaților guvernamentali, care au degenerat într-o mișcare anti-guvern. Yunus a declarat că va solicita Comisiei Electorale organizarea scrutinului înainte de Ramadan și că va preda puterea unui guvern ales. În Dhaka, mii de oameni au marcat aniversarea revoltei, iar Yunus a citit „Declarația din iulie”, ce va fi inclusă în viitoarea constituție, cu scopul de a preveni revenirea unui regim „fascist”.

 

Ministrul apărării Richard Marles, a declarat că Australia va achiziționa 11 fregate Mogami din Japonia, indică Deutsche Welle. Contractul, cel mai mare dintre cele două țări în domeniul apărării, a fost atribuit Mitsubishi Heavy Industries, în detrimentul firmei germane ThyssenKrupp. A fost prima exportare de nave de război a Japoniei de dinainte de WWII, în cadrul unui acord de 10 miliarde AUD, echivalentul a 6,5 miliarde de dolari americani. Primele trei fregate vor fi construite în străinătate, restul în Australia de Vest. Navele cumpărate vor avea camuflaj radar, cu 32 de celule de lansare verticală pentru rachete cu rază lungă. Acordul a reușit să întărească parteneriatul strategic Australia–Japonia și a fost parte din planul Australiei de a-și extinde flota la 26 de nave în 10 ani, pe fondul creșterii puterii militare a Chinei.

 

Vezi și

A fost 1 decembrie în lume –

Material realizat de Paula Gănuci și Mario Constantin     Reprezentanții industrie europene pentru consum …