Home / A fost azi în lume / A fost 4 iulie în lume – Turcia și Rusia vor să coopereze împotriva ISIS, Nigel Farage demisionează de la președinția UKIP, iar cetățenii din Bagdad se revoltă din cauza lipsei măsurilor de securitate

A fost 4 iulie în lume – Turcia și Rusia vor să coopereze împotriva ISIS, Nigel Farage demisionează de la președinția UKIP, iar cetățenii din Bagdad se revoltă din cauza lipsei măsurilor de securitate

Material realizat de Ioana Rusu și Marina Ghiță

TITLURILE ZILEI

Turcia propune cooperarea cu Rusia în lupta împotriva Statului Islamic, relatează Reuters. Turcia este dispusă să coopereze cu Moscova pentru a combate Statul Islamic din Siria, sugerând că este posibilă deschiderea bazei aeriene de la Incirlik, fapt ce demonstrează o renaștere în relațiile tensionate dintre cele două state. În acest context, Turcia i-ar putea permite Rusiei să folosească baza aeriană de la Incirlik pentru a lupta împotriva organizației teroriste Statul Islamic. Moscova a promis să reconstruiască relațiile după ce, săptămâna trecută, președintele turc Recep Tayyip Erdogan, și-a exprimat regretul față de doborârea aeronavei ruse în apropiere de frontiera siriană. Administrația de la Kremlin a descris sugestia Turciei ca fiind o declarație serioasă, deși susține că nu a avut nici un contact cu Ankara în această privință.

Turcia trimite ajutor umanitar în Gaza, după șase ani de relații întrerupte cu Israelul, informează BBC. O navă turcească care transportă 11.000 de tone de ajutor umanitar pentru Gaza, a sosit în portul izraelian Ashdod. Este prima astfel de expediere începând cu anul 2010, când 10 activiști pro-palestinieni au fost uciși în ciocnirile cu trupele comando israeline. Nava Lady Leyla a transportat alimente, îmbrăcăminte și jucării destinate să ajungă în Gaza în timp util pentru festivitățile care marchează sfârșitul Ramadanului. Transportul a fost descărcat la Ashdod, iar donațiile vor fi duse pe uscat prin Israel, până în Gaza.

O navă care căuta rămășițele victimelor aeronevei EgyptAir, prăbușită în Marea Mediterană în luna mai, a recuperat toate corpurile de pe fundul mării, relatează BBC. Potrivit sursei citate, nava de căutare John Lethbridge a preluat toate rămășițele umane care au fost cartografiate la locul accidentului. Nava va reveni în acel loc, după ce va livra toate rămășițele în Alexandria, pentru a efectua o nouă scanare pe fundul mării. Procesul de recuperare a fost atent monitorizat de medici legiști egipteni și francezi, aflați la bordul navei. Rămășițele urmează să fie examinate de către procurori și specialiști în criminalistică din Alexandria, înainte ca acestea să meargă la Cairo pentru efectuarea analizelor ADN. Zborul Paris-Cairo s-a prăbușit pe 19 mai, ucigând toate cele 66 persoane care se aflau la bord, iar până la acest moment cauzele accidentului au rămas necunoscute.

O persoană a fost înjunghiată și împușcată de două ori, luni dimineață, în timp ce se afla în drum spre o moschee din Texas, SUA, relatează Al Jazeera. Potrivit martorilor, un medic de origine musulmană a fost atacat în statul american Texas în timp ce se îndrepta spre o moschee pentru rugăciunea de dimineață. Victima, identificată ca Arslan Tajammul, specialist în oftalmologie, a parcat mașina și a mers pe jos spre Madrasah Islamiah din orașul Houston, moment în care a fost abordat de trei bărbați. Fără nici un avertisment, doctorul a fost înjunghiat, iar apoi unul dintre bărbați l-a împușcat de două ori. Victima a fost în măsură să ceară ajutor aproape de intrarea în moschee, iar potrivit martorilor, atacatorii au fugit. Autoritățile din Houston au declarat că victima a fost transportată cu ambulanța către cel mai apropiat spital, unde a rămas sub supraveghere medicală în unitatea de terapie intensivă. De asemenea, poliția a declarat că motivele atacului au rămas, deocamdată, necunoscute.

Treizeci de traficanți de droguri au fost uciși în Filipine, după ce Rodrigo Duterte a depus, joi, jurământul pentru președinție. Oscar Albayalde, șeful poliției din regiunea Manila, a declarat că cinci traficanți au fost uciși duminică, într-o luptă cu foc deschis cu poliția, în apropierea unei moschei de lângă palatul prezidențial. În urma acestui eveniment, patru arme și 200 de grame de metamfetamină au fost confiscate. Alte trei persoane au fost ucise în diferite zone din Manila, iar 22 au fost ucise în patru zone situate în afara capitalei. În ultima perioadă, mai mult de 100 de persoane, majoritatea traficanți de droguri, violatori sau hoți de mașini, au murit în urma operațiunilor demarate de poliție pentru combaterea criminalității intesificate după alegerile din 9 mai.

Firma de avocatură Mishcon de Reya a declarat că a început o acțiune legală pentru a cere guvernului britanic să câștige aprobarea legislativă din partea Parlamentului, înainte de a demara procedura de formală de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europenă, informează Reuters. Mishcon de Reya, o firmă de avocatură cu sediul in Londra, a declarat că Marea Britanie ar avea nevoie de un act al Parlamentului – care necesită voturile de aprobare ale parlamentarilor din ambele camere ale Parlamentului – înainte de a fi invocat articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, declanșator pentru negocierile oficiale privind ieșirea Marii Britanii din UE. Mishcon de Reya a contestat afirmația guvernului potrivit căreia, în urma referendumului britanic în favoarea ieșirii din UE din data de 23 iunie, acesta are suficientă autoritate legală pentru a declanșa articolul 50, fără a se recurge la Parlament. “Rezultatul referendumului în sine nu este legal din punct de vedere juridic, iar decizia actualului sau viitorului prim-ministru de a invoca articolul 50, fără aprobarea Parlamentului European, este ilegală”, a declarat Kasra Nouroozi, asociat al Mishcon Reya. Prim ministru lconservator, David Cameron, a declarat că va demisiona, iar succesorul său va decide când va fi invocat articolul 50.

Un atacator sinucigaș a murit după ce a detonat un dispozitiv în apropierea consulatului SUA din orașul arab saudit Jeddah, a declarat ministerul de interne, informează BBC. Doi ofițeri de securitate au fost răniți ușor în momentul în care au încercat să îl imobilizeze. Atacul a avut loc în primele ore ale Zilei Independenței SUA și cu puțin timp înainte de rugăciunile din zori care marchează începutul Ramadanului. Militanții au atacat consulatul Jeddah, în 2004, provocând moartea a 9 persoane. Departamentul de Stat al SUA a declarat că a fost conștient de explozia petrecută luni, adăugând că acesta “poate confirma faptul că întregul personal aflat sub autoritatea șefului de misiune este contabilizat în acest moment”. Agenții de pază au devenit suspicioși asupra unui om care se afla în parcul auto al spitalului Dr. Suleiman Faqeeh în jurul orei 02:15 (23:15 GMT duminică), a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului de interne Maj-Gen Mansour al-Turki. Spitalul se află în apropierea consulatului american. Pe măsură ce paznicii s-au apropiat de om, „acesta s-a aruncat în aer cu o centură de sinucidere în parcarea spitalului”, a declarat purtătorul de cuvânt. Ambasada SUA din Arabia Saudită a emis un avertisment după atac, cerând americanilor să “rămână conștienți de ccea ce se întâmplă în împrejurimi și să ia măsuri de precauție suplimentare atunci când călătoresc în întreaga țară”.

Furia este în creștere în Bagdad din cauza incapacității guvernului de a proteja civilii, după un bombardament devastator provocat într-o zonă comercială aglomerată din capitala irakiană, în urma căruia au fost ucise mai mult de 200 de persoane, printre care mulți copii, relatează Al Jazeera. Numărul deceselor provocate de explozia de duminică din Karada, un cartier predominant șiit din centrul Bagdadului, a crescut la peste 200 de persoane luni dimineață, atunci când corpurile mai multor victime au fost scoase de sub dărâmături. Alte sute de persoane au fost rănite atunci când un camion plin cu explozibil a fost detonat într-o zonă comercială plină de oameni. Statul Islamic din Irak și grupul Levant (ISIL, cunoscut , de asemenea, sub numele de ISIS), au revendicat atacul într-o declarație difuzată online de către susținătorii celor două grupuri. Grupul, care a organizat numeroase atentate mortale în zonele în principal șiite din Bagdad, a susținut că un bombardier sinucigaș a vizat o mulțime de musulmani șiiți. Mai mulți irakieni dau vina pe conducerea lor politică pentru lipsa de securitate din Bagdad. “Toți politicienii din Irak sunt responsabili pentru aceste explozii, inclusiv Abadi,” a declarat o femeie din Karada presei locale. Prim-ministrul Haider Al-Abadi a condamnat atentatul și a declarat trei zile de doliu în întreaga țară după ce a vizitat locul atacului.

Două persoane din Kârgâzstan, suspectați de apartenență la gruparea Statul islamic (EI), au fost arestați, duminică, în aeroportul Istanbul Atatürk, lovit în data de 28 iunie de către un atentat sinucigaș triplu, care a ucis 45 de persoane, a raportat agenția de presă Dogan, informează Le Figaro. Suspecții, prezentați de inițialele lor: K.V (25) și F.M.I (35 de ani), au fost interogați de poliția anti-teroristă a megalopolisului, a declarat luni agenția de presă. Aceste interpelări sunt realizate în urma acuzațiilor și arestărilor efectuate duminică de către un tribunal din Istanbul în cazul a 13 suspecți, inclusiv 10 turci, în legătură cu atacul de la aeroportul din metropola turcă. Ca parte a anchetei, poliția a arestat 29 de persoane “, inclusiv străini”, a declarat duminică prim-ministrul turc Binali Yildirim. În plus, 49 de persoane sunt încă tratate în spitale în urma atacului, al patrulea atac mortal de la începutul anului din Istanbul, care nu a fost revendicat de nici o grupare și pentru care oficialii turci au atras atenția asupra IE.

Șapte suspecți ISIL, considerați a fi responsabili de atacurile planificate asupra moscheei și clădirii guvern ului din Kuweit, au fost arestați, afirmă Ministerul de Interne, informează Al Jazeera. Poliția din Kuweit a arestat mai mulți suspecți care aparțin grupării Statul islamic din Irak și din grupului Levant (ISIL), a declarat ministrul. “Agenții de securitate din Kuweit au efectuat trei operațiuni de prevenire a terorismului în Kuweit și în străinătate, care au dus la stoparea unui număr mare de atacuri ale Statului islamic [referindu-se la ISIL] care vizează Kuweitul și arestarea mai multor membri ai IS”, a declarat luni ministerului de interne. Printre cei arestați se numără o persoană în vârstă de 18 ani, kuweitiana Talal Raja, care ar fi fost planificat un bombardament asupra unei moschei șiite și a clădirii ministerului de interne în timpul sărbătorii Eid, a declarat ministrului pentru agenția de presă de stat KUNA. În a doua operațiune, cel puțin trei persoane, inclusiv o o femeie în vârstă de 52 de ani și fiul ei, au fost reținuți în Siria și aduși înapoi în Kuweit, pentru că au admis furnizarea de sprijin logistic “pentru mai multe operațiuni teroriste”, a afirmt ministrul. Mai mult de trei persoane, inclusiv un polițist din Kuweit, au fost arestate în al treilea raid. O mulțime de puști Kalașnikov, muniții și steagul negru ISIL au fost recuperate din posesia acestora. Toți cei șapte suspecți au mărturisit că sunt membri ai ISIL, grup cunoscut sub numele de ISIS, care anul trecut a efectuat un atac mortal asupra unei moschei șiite într-un stat bogat în petrol din Golf – sediul mai multor baze militare americane. Atacul s-a soldat cu 27 de morți.

Liderul opoziției din cadrul Partidului Laburist din Australia a cerut luni prim-ministrului, Malcolm Turnbull, să demisioneze, numindu-l “, David Cameron, din emisfera sudică”, pentru că nu a reușit să obțină un succes la alegerile parlamentare, informează Le Figaro. Fostul prim-ministru conservator, care a dorit să își consolideze partidul, care se confruntă cu opoziția din cadrul Partidului Muncitoresc, dorind organizarea de alegeri anticipate, a pierdut pariul. Până în prezent, coaliția lui nu a câștigat nici o majoritate absolută în Camera inferioară a Parlamentului, lucru care să îi permită să formeze un guvern. Liderul Partidului Laburist, Bill Shorten, al cărui partid a progresat în Camera Inferioară, fără a obține, însă, această majoritate absolută, a declarat ferm că fostul bancher multimilionar trebuie să demisioneze. “Aceasta este o farsă. Turnbull în mod clar nu știe ce a făcut. Să fiu sincer, cred că ar trebui să demisioneze” a declarat acesta presei. “El însuși este „brexité “. Acest om este precum David Cameron din emisfera Sudică.”

Liderul partidului britanic anti-imigrație UKIP și figura majoră a Brexit, Nigel Farage, a anunțat luni, 4 iulie, că a demisionat din fruntea partidului. “Este atins obiectivul meu în afara UE (…) mi- am realizat misiunea”, a declarat acesta în cadrul unei conferințe de presă. “În timpul campaniei pentru referendum, am spus că vreau să-mi lua țara. Acum, eu spun că îmi vreau viața”, a adăugat acesta. Fostul comerciant de 52 de ani a făcut din Brexit scopul vieții sale politice, din moment ce el a co-fondat în 1993 ” Partidul Independenței Regatului Unit” . „Tot ceea ce am făcut în politică se învârte în jurul referendumului, absolut tot”, a declarat el pentru AFP în timpul campaniei. Nigel Farage a demisionat deja ca lider de partid în 2009 și 2015, dar a decis ca, în cele din urmă, să rămână în partid. “Am venit de la afaceri pentru că am crezut că țara noastră ar trebui să se guverneze. Nu am fost niciodată și niciodată nu am vrut să fiu un politician de carieră “, a afirmat acesta. “Voi continua să sprijin partidul, pentru a-l sprijini pe noul său lider, voi observa foarte îndeaproape procesul de negocieri de la Bruxelles și voi intervini din când în când în Parlamentul European. ” Acesta a susținut ferm, joi activarea, ” până în septembrie sau octombrie” , a articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, care oficializeză decizia Regatul Unit de a ieși din UE, deoarece “incertitudinea ne costă”, a afirmat Farage. Triumfător în urma rezultatelor referendumului și susținător al „victoriei oamenilor modești împotriva puterilor stabilite,” deputatul eurofob a prezis că britanicii “nu vor fi ultimii care vor ieși din UE.” Cu toate acestea, a doua zi după referendum, liderul UKIP a recunoscut că unul dintre argumentele-cheie ale pro-Brexitului, anume faptul că promisiunea că, în cazul victoriei Brexitului, cele 350 de milioane de lire (435 milioane de euro) care au fost transmise săptămânal la bugetul UE, vor fi utilizate pentru a finanța NHS, sistemul de sănătate publică a Regatului Unit, a fost fals.

Despre PoliticALL

Vezi și

Au fost 7 și 8 septembrie în lume – SUA cer Myanmarului să permită accesul umanitar în zonele populate de minoritatea rohingya, Rusia își intensifică prezența militară în Arctica, în timp ce Curtea Constituțională din Spania suspendă referendumul de independență a Cataluniei

Autoritățile din Myanmar au fost somate să permită accesul umanitar în statul Rakhine, pe fondul …