Home / A fost azi în lume / A fost 30 august în lume – Regimul lui Bashar al-Assad a primit zeci de milioane $ prin fonduri de ajutorare de la ONU, Apple este obligată de Comisia Europeană la plata unei amenzi de 13 milioane €, iar 6500 de refugiați au fost salvați din apele Mediteranei

A fost 30 august în lume – Regimul lui Bashar al-Assad a primit zeci de milioane $ prin fonduri de ajutorare de la ONU, Apple este obligată de Comisia Europeană la plata unei amenzi de 13 milioane €, iar 6500 de refugiați au fost salvați din apele Mediteranei

1. Organizația Națiunilor Unite a acordat contracte în valoare de zeci de milioane de dolari unor apropiați ai regimului condus de Bashar al-Assad în Siria prin intermediul unui programului de ajutor, informează The Guardian. Faptul că fondurile sunt acordate persoanelor apropiate președintelui îi determină pe criticii regimului de la Damasc să considere că programul de ajutoare este influențat de guvern. ONU susține că poate lucra doar cu un număr mic de parteneri pe care președintele Assad îi aprobă, dar că se asigură că banii sunt folosiți într-un mod corect. Mai multe instituții sau departamente guvernamentale siriene sancționate de UE și SUA au primit sume considerabile ca și ajutor din partea ONU, printre beneficiari numărându-se și organizațiile de caritate, inclusiv cea creată de soția președintelui sirian, Asma al-Assad. Astfel, ONU a plătit 13 milioane $ guvernului sirian pentru dezvoltarea fermelor și a agriculturii, în ciuda faptului că UE a interzis comerțul cu acest sector economic din cauza îngrijorărilor despre cum vor fi folosite fondurile. Mai mult, ONU a plătit 4 milioane $ principalului furnizor de combustibil controlat de stat, iar Organizația Mondială a Sănătății alte 5 milioane $ pentru sprijinirea băncii naționale de sânge, instituție controlată de ministerul de interne de la Damasc. Contestatarii regimului condus de Bashar al Assad susțin că prin fondurile de ajutor, ONU nu face altceva decât să sprijine financiar un regim care se face responsabil de dispariția a sute de mii de oameni, victime ale războiului civil izbucnit în 2011.

2. Comisia Europeană a impus companiei Apple să plătească până la o amendă de 13 miliarde de euro după ce a luat decizia că taxele plătite de acesta în Irlanda au fost ilegale, conform The Guardian. Comisia Europeană a găsit determinat drept ilegală înțelegerea dintre Apple și Irlanda din 1991 care permitea companiei americane să plătească taxe în valoare de maximum 1%. În 2014, compania a plătit taxe în valoare de doar 0.005%, în condițiile în care o companie obișnuită plătește în Irlanda taxe în valoare de 12.5% din venitul acesteia. Margrethe Vestager, comisarul european pentru concurență, a declarat că ”statele membre UE nu pot acorda beneficii în ceea ce privește achitarea taxelor unor anumite companii – acest fapt este ilegal conform normelor UE privind ajutorul de stat.” Trezoreria SUA a anunțat că decizia Comisiei Europene amenință să distrugă ”spiritul important de parteneriat dintre SUA și UE.”

3. Circa 6.500 de imigranți din Orientul Mijlociu și Africa au fost salvați de paza de coastă italiană după ce au navigat clandestin din Libia, raportează BBC. Aceasta este deocamdată cea mai amplă misiune de salvare a imigranților de până acum. Aproximativ 40 misiuni de salvare au fost efectuate la aproximativ 20 km depărtare de orașul libanez Sabratha. Din cauza instabilității politice, țara a devenit un centru de trafic de oameni, astfel mulți aleg să părăsească teritoriul acesteia pentru a supraviețui. Misiunea de salvare de luni a implicat nave italiene, dar și agenția de frontieră a UE, Frontex, și ONG-urile Proactiva Open Arms și Medecins Sans Frontieres. Anul trecut un milion de imigranți, mulți dintre aceștia sirieni, au ajuns în Europa, provocând o criză și divizând statele UE. Astfel, calea mediteraneeană nu a mai fost folosită atât de frecvent. Cu toate acestea, imigranții din țările africane, precum Nigeria și Gambia, încă încearcă să ajungă din Libia în Italia.

4. Președintele SUA, Barack Obama, urmează să se întâlnească cu președintele statului Filipine, Rodrigo Duterte, pentru a discuta problema respectării drepturilor omului, informează CNN. Problema respectării drepturilor omului în urma represiunilor violente împotriva cartelurilor de droguri va fi o prioritate în agenda președintelui de la Casa Albă când acesta se va întâlni pentru prima dată săptămâna viitoare cu președintele controversat al statului Filipine, Rodrigo Duterte. Cei doi conducători de stat urmează să se întâlnească pentru a discuta despre Summit-ul Est Asiatic din Laos ce începe pe 6 septembrie, cu toate acestea oficialii de la Casa Albă susțin că Obama cu siguranță va aborda problema respectării drepturilor omului. ”Noi suntem siguri că Președintele Obama va discuta despre declarațiile recente ale președintelui statului Filipine”, susține Ben Rhodes, vice-consilierul național de securitate de la Casa Albă. Duterte a făcut mai multe remarci neliniștitoare în ceea ce privește crimele comise de patrule civile, jurnaliștii și femeile. De la preluarea mandatului de președinte în urmă cu câteva luni de către Duterte, aproape 2000 de persoane au fost ucise în urma unei campanii de eradicare a traficului de droguri în Filipine.

5. Încheierea Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții a primit o nouă lovitură după ce președintele Franței, Francois Hollande, și-a exprimat neîncrederea că acesta va putea fi semnat, relatează BBC. Marți, încheierea Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții a fost amânată întrucât președintele Franței Francois Hollande a pus la îndoială faptul că acum e momentul potrivit pentru a face acest lucru. Oficialul de la Paris a declarat că parteneriatul nu va fi încheiat înainte ca Barack Obama să părăsească biroul de la Casa Albă după alegerile prezidențiale din noiembrie. De asemenea, Ministrul Economiei din Germania, Sigmar Gabriel, susține aceeași idee ca și Hollande. Oficialii europeni nu consideră fezabilă forma actuală a parteneriatului: ”proiectul în forma sa actuală a eșuat”, declară Gabriel. SUA și UE au negociat pentru stabilirea Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP) timp de trei ani, ambele părți convenind că vor ajunge la un acord în acest an.

6. Președintele Franței, Francois Hollande, a avertizat că există un risc real ca situația din Ucraina să se agraveze, conform Reuters. Președintele Franței a declarat marți că situația din Ucraina s-a agravat și avertizează că există șanse mari să se agraveze și mai mult. Hollande susține că el și cancelarul Germaniei, Angela Merkel, au discutat în această vară cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, și omologul acestuia din Ucraina Petro Poroshenko. ”În această vara situația s-a agravat mult. Riscul de a se agrava și mai mult e mare”, a spus Hollande în timpul unei întâlniri anuale a ambasadorilor francezi.

7. Primar francez al orasului Cogolin, Marc Etienne Lansade, a declarat că cei ce nu vor să respecte legea ce interzice purtarea unui burkini pe plajă nici nu ar trebui să vină în Franța, relatează CNN. Primarul unui orașului de coastă Cogolin nu vrea să renunțe la legea ce interzicea purtarea unui burkini pe plajă, declarând că ”dacă nu vreți să trăiți așa cum o facem noi, atunci nu mai veniți aici deloc”. Lansade susține ideea ca orice persoană acceptată într-o țară străină trebuie să se comporte așa cum o fac nativii: ”dacă ești acceptat la Roma, comportă-te așa cum se comportă italienii”, de asemenea acesta a adăugat: ”mergi în Arabia Saudită, stai nud și vezi ce o să ți se întâmple.” Lansade menține interdicția de a purta burkini pe plajă, deși Curtea Supremă le-a interzis primarilor să scoată în afara legii vestimentația controversată.

8. China va intercepta știrile sociale și de divertisment care promovează valori vestice necorespunzătoare societății din China, scrie Business Insider. Președintele Xi Jinping și-a fixat obiectivul de a cenzura toată media care nu corespunde și nu reflectă viziunile conducerii Partidul Comunist. Autoritățile deja au stabilit reguli stricte în ceea ce privește televiziunea cu influențe din exterior. Știrile sociale și de divertisment ar trebui să fie dominate de ideologia de partid și de ”energie pozitivă”, declară agenția de știri Xinhua. Deși guvernul impune reguli stricte și încearcă să cenzureze media, în China sunt disponibile seriale și filme produse de agenții media din exteriorul țării. Majoritatea acestor resurse pot fi obținute în mod ilegal de pe internet sau vizualizate pe DVD-uri piratate. În același timp, multe resurse sunt valabile în mod legal prin intermediul contractelor de distribuire cu site-urile domestice.

9. Un șofer sinucigaș a dărâmat porțile ambasadei Chinei din capitala Kârgâzstanului, Bișkek, apoi a detonat autovehiculul ucigând alte 3 persoane și rănind alte 7, informează Reuters. Oficialii ambelor state au descris atacul drept un act terorist, iar președintele kârgâz Almazbek Atambayev a cerut guvernului să ia măsuri anti-teroriste sporite în capitală și provincii, potrivit unui comunicat oficial. Până acum, nicio organizație nu a revendicat atacul, iar atacurile asupra unor misiuni diplomatice ale Chinei de peste hotare au fost rare. Cu toate acestea, în Kârgâzstan, un fost stat sovietic cu o populație musulmană, au fost arestați în trecut suspecți de colaborare cu rețele islamice, existând și informații despre activitatea uigurilor pe teritoriul acestui stat, o minoritate musulmană cu o comunitate numeroasă în China, aflată în conflict cu regimul de la Beijing.

10. Planeta se încălzește într-un ritm care nu a mai fost întâlnit în ultimii 1000 de ani, cel puțin, făcând astfel ”foarte improbabil” ca temperaturile globale să rămână în limitele agreate de liderii majorității statelor lumii în urmă cu un an, a declarat principalul cercetător privind schimbările climatice al NASA, Gavin Schmidt, citat de The Guardian. Anul acesta, temperaturile au crescut alarmant, cu 1,38 de grade Celsius peste nivelul mediu înregistrat în secolul 19, la limita celor 1,5 grade agreate de statele lumii în urma acordului climatic de la Paris din 2015. Luna iulie a fost cea mai călduroasă lună de la începutul modern al înregistrării temperaturilor aerului, în 1880, în timp ce fiecare lună începând cu octombrie 2015 a înregistrat un record absolut pentru lunile respective din punct de vedere al valorilor medii maxime. Cu toate acestea, experții NASA au afirmat că pot determina că un astfel de nivel ridicat al temperaturilor nu a mai fost întâlnit de cel puțin 1000 de ani, în urma unor analize prelevate din forajul adânc al calotei de gheață și al sedimentelor analizate.

Despre PoliticALL

Vezi și

A fost 12 aprilie în lume – Ministra norvegiană a Sănătății și Serviciilor Sociale, Ingvild Kjerkol, a demisionat după ce teza sa de masterat a fost retrasă pentru plagiat, Prim-ministrul belgian, Alexander De Croo, a anunțat o anchetă privind presupusa interferență rusă în viitoarele alegeri europarlamentare și Parlamentul bulgar a confirmat un guvern interimar pentru a conduce țara până la alegerile din iunie.

Material realizat de Mihai Turcu. Prim-ministrul belgian, Alexander De Croo, a anunțat o anchetă privind …