
Material realizat de Cristian Baciu și Ioana-Adriana Bădescu
Liderii din Etiopia au acuzat rivalii regionali pe fondul riscului tot mai mare de extindere a conflictului, conform Al Jazeera. Oficialii din Etiopia au acuzat autoritățile din Eritreea, Sudan și Egipt că sprijină grupările armate de opoziție, pe fondul intensificării luptelor în nordul țării. Liderii din Etiopia au declarat că cei din Eritreea ar intermedia sprijinul extern pentru grupările din interiorul țării, însă toate cele trei state au respins acuzațiile. Reprezentanții Sudanului au acuzat la rândul său oficialii din Etiopia că sprijină forțele paramilitare RSF. Tensiunile regionale sunt amplificate de disputele mai vechi privind barajul GERD dintre Egipt și Etiopia, acuzațiile privind sprijinul acordat RSF și deteriorarea relațiilor dintre autoritățile din Etiopia și Eritreea. Analiștii și reprezentanții opoziției etiopiene consideră că guvernul de la Addis Abeba ar putea folosi amenințarea externă pentru a distrage atenția de la problemele interne și pentru a consolida sprijinul în jurul armatei. Luptele s-au extins în Tigray, Amhara și Afar, regiuni apropiate de granițele cu Eritreea și Djibouti, alimentând astfel temerile privind transformarea conflictului intern într-un război regional.
Președintele american, Donald Trump, a lansat un nou site pentru a simplifica accesul la serviciile guvernamentale, relatează Al Jazeera. Administrația președintelui americn Donald Trump a lansat America.gov, un nou site destinat simplificării accesului la informațiile și serviciile guvernamentale americane. Platforma funcționează similar unui chatbot și folosește inteligența artificială Gemini de la Google și Grok de la xAI pentru a răspunde la întrebări și a direcționa utilizatorii către surse oficiale. Trump a declarat că site-ul nu va stoca datele utilizatorilor. Potrivit ordinului executiv, platforma ar urma să permită, acolo unde este posibil, completarea directă a unor proceduri administrative, precum reînnoirea pașaportului. Testele au arătat că site-ul oferă răspunsuri factuale la întrebări despre alegerile din 2020 și denumirea oficială a Departamentului Apărării. Site-ul a fost creat în coordonare cu National Design Studio, înființat de administrația Trump în 2025.
Marco Rubio a declarat că un „actor străin” a fost implicat în incidentul de la o bază aeriană britanică, potrivit Al Jazeera. Secretarul de stat American, Marco Rubio, a declarat că un „actor străin” ar fi fost implicat într-un presupus complot cu bombă în apropierea bazei aeriene RAF Fairford din Marea Britanie, utilizată de armata Statelor Unite ale Americii pentru operațiuni împotriva autorităților iraniene. Poliția britanică a arestat cinci bărbați, toți cetățeni britanici din Londra, după ce un fermier a semnalat trei furgonete suspecte care se îndreptau spre bază. Poliția antiteroristă anchetează posibilitatea ca suspecții să fi acționat în numele unui stat străin, dar ulterior aceștia au fost eliberați pe cauțiune. Rubio nu a oferit detalii despre presupusul actor străin. Oficialii iranieni au respins categoric orice implicare, iar președintele american, Donald Trump, a declarat că acest caz ar putea avea legătură cu Teheranul. Incidentul a determinat evacuarea temporară a aproximativ 85 de gospodării din apropiere.
Oficialii din Maroc au numit prima femeie prim-ministru după victoria în alegeri, conform BBC. Fatima Zahra El Mansouri a devenit prima femeie numită prim-ministru al Marocului, după ce partidul său, Partidul Autenticității și Modernității (PAM), a obținut cele mai multe mandate la alegerile parlamentare. În vârstă de 50 de ani, El Mansouri este avocat de profesie, a fost primar al orașului Marrakech și ministru în guvernul anterior. Ea a fost desemnată de regele Mohammed al VI-lea, în detrimentul lui Fouzi Lekjaa, un alt lider al PAM. Partidul a obținut 97 de locuri în parlamentul cu 395 de mandate și are nevoie de o coaliție pentru a ajunge la majoritatea absolută de 198 de locuri. Relațiile cu partidul RNI, care a condus guvernul anterior, sunt tensionate, iar partidul islamist PJD, care a revenit puternic în parlament cu 54 de mandate, a anunțat că va rămâne în opoziție. Numirea lui El Mansouri reprezintă a doua femeie care conduce un guvern în lumea arabă, după tunisiana Najla Bouden.
Oficialii spanioli au anunțat interzicerea evacuărilor după protestele provocate de evacuarea unei femei de 87 de ani din locuință, relatează BBC. Guvernul de coaliție din Spania a aprobat noi măsuri pentru criza locuințelor, inclusiv interzicerea evacuărilor până în 2030, prelungirea contractelor de închiriere până în 2028 și restricții mai stricte pentru închirierile pe termen scurt și pe camere. Executivul vrea și să interzică fondurilor de investiții să cumpere locuințe, măsurile urmând să fie aprobate de Congres în termen de o lună. Deciziile vin după proteste declanșate de evacuarea unei femei de 87 de ani din Madrid, Maricarmen Abascal, devenită simbol al crizei locuințelor. Guvernul minoritar are însă nevoie de sprijinul unor partide de dreapta, care critică în special protecția excesivă acordată chiriașilor și lipsa de măsuri pentru micii proprietari. Protestele s-au extins în mai multe orașe, pe fondul creșterii prețurilor locuințelor și chiriilor și al unui deficit estimat la 700.000 de locuințe.
Declarația lui Donald Trump privind redenumirea „inteligenței artificiale” (AI) în „super inteligență” (SI) a provocat o creștere explozivă a înregistrărilor pentru domeniul „.si”, care aparține Sloveniei, relatează Euronews. În cadrul Adunării Generale a ONU, Trump a susținut că termenul de inteligență „artificială” sună a ceva „fals”. El a anunțat că Statele Unite vor începe să folosească acronimul „SI” în documentele oficiale, considerându-l o denumire mult mai potrivită și exactă. După discursul președintelui SUA, agenția Register.si a înregistrat un salt uriaș: de la o medie de 3.500 de domenii noi pe lună (în august), s-a ajuns la aproximativ 3.700 de înregistrări pe zi, ducând totalul domeniilor la peste 220.000.
Guvernul Coreei de Sud a cerut scuze oficiale din partea Ucrainei, în urma unui incident diplomatic provocat de președintele Volodimir Zelenski, relatează AP News. Acesta a dezvăluit public transferul a doi prizonieri de război nord-coreeni către Seul, acțiune care ar fi trebuit să rămână secretă. În timpul Adunării Generale a ONU, Zelenski a anunțat că Ucraina a trimis recent Coreei de Sud doi soldați nord-coreeni. Aceștia fuseseră capturați pe frontul ruso-ucrainean la începutul anului 2025, făcând parte din miile de soldați trimiși de Phenian pentru a sprijini Rusia în război. Președintele sud-coreean Lee Jae Myung și administrația sa au acuzat Kievul de încălcarea unui acord de confidențialitate. Kievul a negat anterior că ar fi existat un astfel de acord privind păstrarea secretului asupra transferului.
Un atac comis de un elev la o școală din Slovacia s-a soldat cu moartea unei persoane și rănirea altor două, relatează Euronews. Atacatorul este un adolescent, elev în clasa a opta. O femeie în vârstă de 61 de ani, despre carese raportează că era profesoară, a decedat. Celelalte victime sunt o femeie de 44 de ani, o altă profesoară, și un alt elev. În ianuarie anul trecut, un tânăr de 18 ani a ucis un elev și un profesor, rănind un alt elev, într-un atac cu cuțitul la o școală din nord-estul țării. Primul atac violent de acest fel într-o școală slovacă a avut loc în 2020, când un profesor a fost înjunghiat mortal, iar alte persoane au fost rănite.
Zeci de licee din Franța au fost blocate de elevi care au protestat față de condițiile din sistemul de învățământ, relatează Euronews. Manifestațiile au degenerat în confruntări violente cu poliția, elevii incendiind pubele, vandalizând mobilierul stradal și aruncând cu proiectile, în timp ce forțele de ordine au ripostat cu gaze lacrimogene. Liceenii au reclamat condiții precare din școli, precum orarele epuizante, clase supraaglomerate, lipsa de resurse, deficitul de profersori și solidaritatea cu aceștia. Începute inițial în regiunea Parisului, protestele și blocajele s-au extins în alte mari orașe. Premierul Lecornu și ministrul de Interne Laurent Nuñez au condamnat escaladarea violențelor, numindu-le inacceptabile și „iresponsabile”. Au acuzat, de asemenea, partidul de extremă stânga „Franța Nesupusă” (LFI) că incită la proteste.
O aeronavă iraniană a fost sechestrată pe Aeroportul din Istanbul, relatează Euronews. Motivul a fost o datorie neplătită de aproximativ 3 milioane de euro către compania de supraveghere aviatică ACM Temsil Gözetim. Pasagerii și echipajul, care se aflau deja la bord, au fost debarcați. Companiile aeriene iraniene se confruntă cu dificultăți cronice în menținerea flotelor și plata datoriilor externe din cauza a zeci de ani de sancțiuni din partea SUA. Sechestrul a avut loc la doar câteva zile după ce SUA au implementat noi sancțiuni secundare severe împotriva a 27 de companii aeriene iraniene. Sechestrul a avut loc la doar câteva zile după ce SUA au implementat noi sancțiuni secundare severe împotriva a 27 de companii aeriene iraniene. Din cauza acestor măsuri, traficul aerian internațional pe principalul aeroport din Teheran s-a înjumătățit.